A treia zi de proteste neautorizate de la Galați s-a încheiat cu zeci de amenzi și mai multe dosare penale deschise împotriva protestatarilor. Jandarmii au aplicat 21 de sancțiuni contravenționale pentru circulația persoanelor, pietonală sau cu vehicule, în intervalele orare în care aceasta a fost interzisă sau restrânsă și nerespectarea de către persoanele fizice a măsurilor individuale de protecție epidemiologică.

Bunica unui minor de 13 ani, asupra căruia s-a găsit un briceag, a fost sancționată cu avertisment, iar jandarmii i-au plătit taxiul pentru a se întoarce acasă alături de adolescent. Valoarea totală a amenzilor aplicate însumează 20.700 de lei.

„Forțele de ordine au întocmit actele de sesizare pentru săvârșirea a patru infracțiuni de port ilegal de obiecte periculoase, fiind depistați patru autori. Aceștia participau la manifestația publică având asupra lor boxuri, briceag și cuter”, a declarat locotenentul Cătălin Bădin, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Galați.

Bucăți de bordură, cărămizi, pietre, gresie, răngi și țevi, ascunse de protestari în coșurile stradale de gunoi din Galați pentru confruntările cu jandarmii
Câteva dintre armele albe găsite de jandarmi asupra manifestanților FOTO IJJ Galați

Patrulele de jandarmerie au identificat și un tânăr care participa la protest purtând, pe sub îmbrăcăminte, mijloace individuale de protecție pentru picioare, mâini și bust, iar în rucsac avea o mască contra gazelor. Comportamentul acestuia a fost monitorizat permanent de forțele de ordine.

Arme albe, ascunse în spatele Monumentului Eroilor Revoluției

Înaintea începerii protestelor, jandarmii au controlat zonele de manifestație, cât și traseele pe care protestatarii intenționau să se deplaseze, atât în municipiul Galați, cât și în municipiul Tecuci.

Bucăți de bordură, cărămizi, pietre, gresie, răngi și țevi, ascunse de protestari în coșurile stradale de gunoi din Galați pentru confruntările cu jandarmii
Bucăți de gresie ascunse pe traseul protestului de la Galați FOTO IJJ Galați

„Jandarmii au găsit bucăți de bordură spartă, cărămizi, pietre, bucăți de gresie, răngi de fier, țevi, ascunse în tronsoanele blocurilor din Țiglina 1, Țiglina 2, Micro 18 și Micro 19, în coșurile stradale de gunoi, la piciorul băncilor și în spatele Monumentului Eroilor Revoluției din Galați”, spune locotenentul Cătălin Bădin.

La protest, cu bastonul telescopic și spray lacrimogen

La protestul neautorizat din municipiul Tecuci, jandarmii au aplicat 23 de contravenții pentru circulația persoanelor, pietonală sau cu vehicule, în intervalele orare în care aceasta a fost interzisă sau restrânsă și nerespectarea de către persoanele fizice a măsurilor individuale de protecție epidemiologică. Cuantumul total al amenzilor se ridică la 11.500 de lei. O sancțiune de 500 de lei a fost aplicată pentru tulburarea ordinii publice.

Bucăți de bordură, cărămizi, pietre, gresie, răngi și țevi, ascunse de protestari în coșurile stradale de gunoi din Galați pentru confruntările cu jandarmii
Protestatarii asupra cărora s-au găsit arme albe s-au ales cu dosar penal FOTO IJJ Galați

Patrulele de jandarmerie au întocmit actele de sesizare pentru comiterea a două infracțiuni de port ilegal de obiecte periculoase, după ce au identificat două persoane care participau la protest având asupra lor un baston telescopic și un spray cu substanță iritant-lacrimogenă. Printre persoanele sancționate se regăsesc și minori.

Bucăți de bordură, cărămizi, pietre, gresie, răngi și țevi, ascunse de protestari în coșurile stradale de gunoi din Galați pentru confruntările cu jandarmii
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.