Incidentul a avut loc în satul Vârfuri, duminică dimineața, după ce o bucată de plastic dintr-o rachetă antigrindină lansată din apropiere s-a desprins, lovind acoperișul casei, notează Observatorul Prahovean. Omul a sunat mai târziu la 112.
Pompierii din cadrul Detașamentului 1 de Pompieri Ploiești au intervenit cu o autospecială de stingere pentru asigurarea zonei.
Concret, conform reprezentanțiilor ISU, în jurul orei 9 dimineața, o rachetă a fost lansată dintr-un punct antigrindină din apropiere. După lansare, o bucată de plastic din aceasta a lovit acoperișul unei case, pagubele fiind minore.
Reprezentanții de la punctul antigrindină, care au lansat racheta, s-au deplasat acasă la păgubit pentru a discuta despre despăgubiri, însă nu s-au înțeles cu acesta. Din acest motiv, proprietarul imobilului a sunat mai târziu la 112.