UPDATE. Bugetul de stat pe 2019 este constituţional. CCR a respins sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis

Comentează

Curtea Constituţională a României a respins, miercuri, sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis privind Legea bugetului de stat pe anul 2019. Proiectul a fost trimis pe 22 februarie, de către şeful statului, la CCR, pentru control de neconstituţionalitate, o premieră în istoria politică post-decembristă. UPDATE ora 11.30. Curtea Constituţională a României a respins, miercuri, sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis la Legea bugetului de stat pe anul 2019. Judecătorii constituţionali au stabilit că actul normativ este constituţional.

Preşedintele Klaus Iohannis ieşea, la Palatul Cotroceni, şi anunţa că căa atacat la Curtea Constituţională proiectul bugetului de stat pe 2019, pe care l-a numit „bugetul ruşinii naţionale”.

Iohannis ataca dur guvernarea PSD-ALDE şi i-a acuzat pe social-democraţi că nu guvernează pentru români, ci pentru Liviu Dragnea.

În sesizarea către CCR, preşedintele spune că Legea bugetului a fost adoptată cu încălcarea rolului şi atribuţiilor Consiliului Fiscal, care trebuia să emită o opinie cu privire la toate amendamentele admise pe parcursul dezbaterilor parlamentare.

Klaus Iohannis spune că nu a fost respectată nici atribuţia Consiliului Fiscal de a emite o opinie cu privire la declaraţia de conformitate semnată de prim-ministru şi ministrul Finanţelor Publice. El invocă şi adoptarea acestei legi cu încălcarea principiilor şi reglementărilor privind responsabilitatea fiscal-bugetară.

Potrivit lui Iohannis, în fişa parcursului legislativ al Legii bugetului de stat pe anul 2019 nu se regăseşte o declaraţie de răspundere a premierului şi a ministrului de Finanţe, aşa cum prevede legislaţia.

Preşedintele precizează şi că actul normativ a fost adoptat cu încălcarea prevederilor din Legea fundamentală, potrivit cărora, "ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare".

Şeful statului susţine, totodată, că raportul privind situaţia macroeconomică pe anul 2019 şi proiecţia acesteia pe anii 2020 - 2022 a fost depus de către Guvern, conform obligaţiei sale legale, însă acesta se fundamentează pe o situaţie care ignoră evoluţiile la nivelul economiei mondiale şi europene.

"Este clar că şi el şi liberalii sunt nişte ipocriţi. Consecinţele sunt că de la 1 martie nu se pot mări alocaţiile la copii. Deci, pentru a-şi hrăni orgoliul, pentru a arăta în continuare cât de supărat este sau cât de mult rău vrea să facă acestui guvern, face rău şi copiilor din România”, a spus Liviu Dragnea, la Parlament.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
România nu se confruntă cu riscul de a nu putea plăti pensii şi salarii, în ciuda crizei politice şi a unui guvern interimar.
10:24
Alexandru Nazare a anunțat ce se întâmplă cu pensiile românilor în această iarnă: „excludem această posibilitate”
INSTANT DNA IASI BOLOJAN 000 INQUAM Photos Miruna Turbatu-
10:00
Ilie Bolojan a fost audiat ca martor la DNA Iași, în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
MONDEN
Kasper Schmeichel | sursa foto: Profimedia Images
10:51
În urmă cu 10 ani câștiga campionatul și avea milioane de euro, iar acum e „șofer de Uber” în Danemarca: „Sunt cu normă întreagă”
Loredana Chivu și Ana Maria Mocanu la Asia Express 2026
10:29
Reacția Loredanei Chivu, după ce ea și Ana Mocanu au fost salvate de eșarfa verde, la „Asia Express” 2026
POLITIC
Nicușor Dan și delegația PSD de la consultările din septembrie FOTO Presidency
Analiză
1 oct.
Noile scenarii și calcule. Cum poate PSD să-și impună omul, dacă Nicușor Dan vine cu „propunerea potrivită”
Siegfried Mureșan în plenul Parlamentului, București, 30 septembrie 2026. Poză cu caracter ilustrativ. Foto: Profimedia Images
1 oct.
Siegfried Mureșan îl atacă pe Sorin Grindeanu și acuză PSD că nu a vrut niciodată să voteze „un guvern serios”
Ultimele știri
11:47
Ion Țiriac vrea să construiască un hotel de 4 stele în Otopeni: patru etaje cu 136 de unități de cazare
11:39
Cum arată Andreea Popescu după ce și-a schimbat look-ul. „Îți stă foarte bine. Ești superbă”
11:31
Nota de plată uriașă pentru Facebook: de ce i se cer companiei Meta până la 40 de miliarde de dolari după un proces istoric
11:25
Bodo de la Proconsul, transformare uimitoare la un an de la operația la stomac. A slăbit 54 de kilograme: „Lori nu avea loc de mine în oglindă”
TRENDING
Analiză
07:00
Cum l-au scăpat judecătorii pe Victor Micula de închisoare, după ce „s-a distrat” cu baza de date a Poliției. Pedeapsă redusă „din pix” până la limita suspendării
1 oct. 2023
Mesaje de Sfântul Ciprian - urări și felicitări pentru cei care poartă numele Ciprian
1 oct.
Tragerile loto din 1 octombrie 2026. Report de peste 2,11 milioane de euro la Loto 6 din 49
1 oct.
Horoscop 2 octombrie 2026. Leii au de ales între preocupările lor creative, cele legate de studii superioare și continuarea confruntărilor din familie
Horoscop berbec pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Horoscop scorpion pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Scorpion. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Horoscop leu pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Leu. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Horoscop balanta pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Balanță. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Horoscop fecioara pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Fecioară. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Interiorul Bisericii Ortodoxe Zlătari, situată pe Calea Victoriei, unde se află racla cu moaștele Sfântului  Mucenic Ciprian.
2 oct. 2024
Sfântul Ciprian, sărbătorit pe 2 octombrie:tradiții și obiceiuri. Ce să faci neapărat în această zi
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
20 sept.
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cum știi când începe să fermenteze mustul
24 sept.
Cum îți dai seama că mustul începe să fermenteze
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
22 sept.
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
instalatie-metawealth sursa foto metawealthco
Exclusiv
10:00
Moldova devine o uriașă „baterie” a României: investitori din mai multe țări au proiecte de sute de milioane de euro
Mai multe autoturisme sunt staționate la pompele de alimentare ale unei stații de carburant.
09:57
Cât costă un litru de benzină și motorină vineri, 2 octombrie 2026, în București, Cluj-Napoca, Constanța, Iași și Timișoara
Un avion F-16 al MApN, care survolează România
09:38
Incendiu după căderea unui obiect, posibil o dronă, în județul Tulcea. Sistemele radar nu au raportat nicio pătrundere în spațiul aerian național
Municipiul București ar putea primi un împrumut de până la 350 de milioane de euro de la Banca Europeană pentru Dezvoltare și Reconstrucție (BERD)
08:24
Ciprian Ciucu vrea să împrumute 350.000.000 de euro de la BERD pentru transportul public din București
Actriță repetând pe scena unui teatru
Analiză
06:55
Artiști din toate țările, uniți-vă! Jos capitalismul, trăiască ideologia!
Harta conductelor regionale
Analiză
1 oct.
Coridorul Vertical e cu scandal!
Poluare Bucureşti
29 sept.
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
29 sept.
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere