Vecinii noştri bulgari au găsit reţeta ideală prin care poţi fi numit consul al ţării din care provii. Îţi publici pe site-ul personal fotografii erotice, aştepţi doi ani şi apoi poţi obţine liniştit(ă) funcţia de consul al ţării pe care o reprezinţi cu mândrie.
Astfel a procedat şi Lila Gherghieva, o tânără care în toamna anului 2007, pe când deţinea funcţia de oficial în cadrul Departamentului pentru Relaţii Consulare Bilaterale în cadrul Ministerului de Externe de la Sofia, responsabilă de relaţiile cu Grecia şi Cipru, a postat poze erotice pe propriul site.
Aceasta a preluat funcţia de consul general al Bulgariei la Chicago pe 17 iulie.
Întrebată dacă nu este prea tânără pentru a fi numită consul, Lila a declarat: "Tinereţea este un termen foarte relativ". Ea s-a arătat impresionată de "Chicago ca fiind un oraş foarte frumos cu diverse institute sociale şi culturale, muzee, teatre".