Florina Gherghineanu (54 de ani), mama femeii şi bunica celor trei copii morţi, sâmbătă, în incendiul izbucnit în sectorul 5 al Capitalei, nu-şi putea stăpâni, ieri, lacrimile şi se întreba cu ce-şi îngroapă rudele. “Ginerele meu, dar şi proprietarii casei în care stătea fiica mea împreună cu nepoţii au dormit pe stradă dupå incendiu, iar eu nu am nici un ban, nici măcar cu ce să-i îngrop”, se tânguia femeia.
Ieri, angajaţii Primăriei sectorului 5 au curăţat zona de resturile de după incendiu. Doi copii şi mama lor, care avea un handicap la un picior, dar şi o fetiţă de 10 ani, nepoată a femeii, au murit într-un incendiu izbucnit din cauza unui scurtcircuit la instalaţia electrică improvizată.
Tavanul mansardei din gips s-a prăbuşit peste ei şi au ars de vii. Pompierii anchetează acum cauzele producerii tragediei.
Acum 5 ani, patru fraţi au pierit la fel
În urmă cu aproape 5 ani, în noaptea de 13 spre 14 noiembrie 2006, patru fraţi, cu vârste cuprinse între 1 şi 10 ani, au murit într-un incendiu izbucnit în boxa din subsolul unui bloc din cartierul Ferentari din Capitală, unde locuiau împreună cu mama lor care, la momentul dezastrului, nu era acasă. Focul a izbucnit din cauza unei lumânări aprinse, boxa neavând curent electric. Cei cinci trăiau aici de doi ani, în condiţii mizere, singura sursă de venit fiind salariul pe care îl câştiga mama făcând curat pe scara blocului.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.