Ca să investești, nu-ți trebuie averea lui Elon Musk, ci disciplina sportivului de performanță (P)

 22 comentarii
Jan Pricop, director executiv al AAF

Vă mai amintiți când, în copilărie, părinții încercau să vă creeze o serie de obișnuințe, care să vă îmbunătățească viața? Să vă spălați zilnic pe dinți, să aveți un program de teme, de joacă și de somn sau să mâncați fructe în loc de zahăr? Pe toți ne-au enervat limitele pe care ni le impuneau atunci părinții, dar astăzi am înțeles de ce au făcut-o și, mai mult, procedăm la fel cu copiii noștri. Pentru că nimeni nu se naște învățat, iar pentru a avea anumite valori și o conduită în viață este nevoie de disciplină. 

Am început astfel textul de astăzi, pentru că în cele ce urmează vom vorbi despre disciplina în investiții. Iar vestea bună este că dincolo de disciplina primară, formată de familie în primii ani de viață, omul se poate autodisciplina pe tot parcursul vieții.

Când aud de investiții, mulți încă se mai gândesc la câștiguri spectaculoase peste noapte ca la jocurile de noroc și la prăbușiri masive și pierderea întregului câștig. Și mai cred că investițiile vin însoțite de un stres continuu, care nu te lasă să dormi noaptea, și de o preocupare constantă de a-ți muta banii dintr-un loc în altul, ca să te ferești de o potențială pierdere sau să “vânezi” un câștig mai mare. Nimic mai fals!

Citește și:

Primul lucru pe care trebuie să-l înțeleagă oricine se gândește să economisească inteligent investind este că nu suma pe care o pui deoparte este cea mai importantă, ci disciplina cu care faci, periodic (de exemplu lunar), acest lucru. Cu alte cuvinte, ca să investești nu-ți trebuie averea lui Elon Musk, dar ai nevoie de disciplina și determinarea unui sportiv de performanță.

Și ce mai trebuie să înțeleagă viitorul investitor este că ponderea disciplinei în procesul investițional este mai mare decât cea a sumei economisite. Poate părea paradoxal, dar am văzut oameni cu resurse financiare foarte limitate, care reușesc să pună deoparte bani lunar și să-și constituie o plasă de siguranță pentru viitor și am văzut oameni care aveau venituri cu mult peste medie, dar care nu aveau un leu investit. Acesta este exemplul cel mai bun că disciplina contează în mare măsură atunci când investim.

Întorcându-ne la analogia de mai sus, cu toții avem un sportiv preferat, pe care îl urmărim în competițiile internaționale și alături de care ne bucurăm atunci când câștigă. Este momentul cel mai important al vieții lui atunci când ia medalia de aur și urcă pe cea mai înaltă poziție a podiumului. Dar v-ați gândit vreodată ce se află, cu adevărat, în spatele unui astfel de succes? De cele mai multe ori, pentru un singur titlu în toată cariera, un sportiv se pregătește 10-15 ani. Cu determinare, cu perseverență, trecând peste durere, peste nereușite și fiind prezent zilnic la antrenamente, pentru a progresa.

Disciplină, determinare, anduranță. Sunt cuvinte care însoțesc cariera oricărui sportiv de performanță din lume. Și sunt concepte pe care ar trebui să le aibă în minte fiecare investitor la început de drum. Orice sportiv mare a fost, la început, un copil fără condiție fizică ce a luat de la zero antrenamentele. Care zi de zi, lună de lună, an de an a lucrat, cu disciplină și determinare, pentru a trăi momentul acela în care câștigă cel mai important trofeu din cariera sa.

Orice investitor mare a început cu investiții mici, prudente, dar recurente. Lună de lună, an de an, sumele economisite au crescut, iar randamentele au adus plusuri considerabile averii personale. Și, ca și în cazul sportivilor, disciplina este cea mai importantă în această ecuație.

Opinie Jan Pricop, director executiv al Asociației Administratorilor de Fonduri din România (AAF)

***

Acest articol este susținut de AAF și face parte din campania de educație financiară ”Economisește inteligent”. Pentru a înțelege mai multe despre economisire inteligentă și investiții, intrați pe www.economisesteinteligent.ro.    

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (22)
  • Avatar comentarii

    Elye 30.11.2023, 17:00

    Ar trebui date paginile cu afacerile în care să investim...

  • Avatar comentarii

    Alex.59 30.11.2023, 18:36

    Da' nu cumva tre' să și ai CE să investești...??? ????

  • Avatar comentarii

    Simona.T 30.11.2023, 18:38

    ar mai fi nevoie si de bani printre altele

  • Avatar comentarii

    Billyboy 30.11.2023, 19:06

    Cu 1500 de Ron pe luna, sigur investim......

  • Avatar comentarii

    robkov 30.11.2023, 20:48

    Se poate investii si cu salarii modeste. Nu este nevoie sa ai salar mare. Cel mai simplu de inteles si la indemana sunt investitiile in actiuni care platesc dividente. Poti incepe cu o suma modica, insa daca o faci regulat si disciplinat poti ajunge departe. Vorbesc din experienta proprie.

ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
19:31
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
18:54
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
18:33
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
17:41
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
19:20
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
16:00
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
23:18
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
22:47
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
22:44
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
22:30
Europa a început să-și mute rezervele masive de aur din Statele Unite: Spania și Italia încă stau pe gânduri
TRENDING
20:26
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
17:13
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
21:50
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
21:08
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
20:31
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
20:10
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
18:59
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
18:27
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
17:12
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!