Cu toate că Nicușor Dan a spus că nu vrea târg de sărbători din banii cetățenilor, oamenii din societatea municipală Iluminat Public, rămași din mandatul Gabrielei Firea, au început să instaleze, deja, pe 9 octombrie, beculețele pentru Sărbători. 

E posibil să avem târguri private. Dar să alocăm bani din partea Primăriei pentru astfel de evenimente, foarte puţin probabil.

Nicușor Dan pe 30 septembrie:

În urma unor informații din interiorul Companiei Municipale Iluminat Public București vineri seară, în jurul orei 22:30, Libertatea a putut filma o echipă a care monta beculețe de Crăciun pe Bulevardul Unirii din Capitală, pe tronsonul ce se întinde între Piața Constituției și Piața Unirii.

Mai întâi plasele în pomi

Mașina cu nacelă, numită PRB, platformă de lucru la înălțime, urmărită de reporterii ziarului, este una dintre cele cinci care montează plasele cu beculețe în aceste zile.

”Sunt obiectele festive care se montează primele și vor fi amplasate în pomii de pe arterele principale din București întreaga lună octombrie”, spun oameni din companiile Primăriei.

România va primi litoralul ucrainean al Mării Negre și 100.000 de soldați NATO vor fi trimiși în Ucraina, susține Serviciul rus de Informații Externe: „O încercare de răzbunare”
Recomandări

5.000 de bucăți de plase cu beculețe vor fi montate și în 2020 în tot Bucureștiul din partea PMB.

Libertatea va reveni, în cursul zilei de azi, cu detalii despre firma care livrează luminițele, date din interiorul companiei municipale și reacția celor implicați.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Băsescu: „N-a fost niciun atac rusesc. A fost atacul la democraţie prin şarlatanie, prin ceea ce este acest Georgescu”
Știrileprotv.ro
Băsescu: „N-a fost niciun atac rusesc. A fost atacul la democraţie prin şarlatanie, prin ceea ce este acest Georgescu”
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Viva.ro

Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
De sâmbătă, 30 noiembrie, după ora 10, patru zodii ajung să dea lovitura. Li se schimbă total norocul, vin vremuri bune
FANATIK.RO

„A făcut totul să mă distrugă!”. Simona Halep, mesaj-MANIFEST, după ce Iga Swiatek a fost prinsă dopată
GSP.RO

Ana Bodea și Valentin Butnaru, parteneri de cuplu, dar și în afaceri. Ce proiect ambițios au demarat cei doi îndrăgostiți: „De-abia aștept să…”
Elle.ro

'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Unica.ro

Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Haosul după decizia CCR ia amploare. Frauda reclamată de Cristian Terheş nu a fost găsită, iar voturile se renumără fără observatori independenţi
Observatornews.ro
Haosul după decizia CCR ia amploare. Frauda reclamată de Cristian Terheş nu a fost găsită, iar voturile se renumără fără observatori independenţi
Horoscop 30 noiembrie 2024. Racii au șansa de a se întoarce la preocupări mai constructive, cu condiția să nu se ocupe prea mult de cei din jur
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI