Cele trei exemplare, deosebit de frumoase, aparțin unui ONG din municipiul Vulcan care are un parc de călărie și oferă, printre altele, ședințe de hipoterapie pentru copiii cu sindromul Downori alte afecțiuni.

Caii au scăpat din stabiliment și au ajuns să pască pe marginea haldei de cenușă de la Coroiești a Termocentralei Paroșeni, unde s-au afundat și riscau să moară sufocate.

Îngrijitorii i-au descoperit afundați în mâlul haldei și și-au dat seama că nu au nici o șansă de a-i scoate la timp. Aceștia au cerut ajutor pompierilor din cadrul Detașamentului Petroșani, militarii reușind să salveze cabalinele.

cai salvati (1)Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

”Intervenția a fost destul de dificilă dat fiind faptul că animalele se afundau în mâlul dens iar accesul la ele a fost extrem de dificil. Colegii mei, care au intervenit la solicitare, au reușit să lege caii cu furtunele de pe autospecialele intervenție și să-i tragă afară din halda de cenușă înainte de a se sufoca. A fost o misiune contracronometru, dar finalizată cu succes”, a declarat comandantul Detașamentului de Pompieri Petroșani, Lt.col. Adrian Avram.

Reprezentanții ONG-ului au răsuflat ușurați după ce au constatat că exemplarele sunt nevătămate.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.