Potrivit Ordinului ministrului educației nr. 5455 din 31 august 2020, publicat în Monitorul Oficial. Calendarul examenului arată că elevii vor da probele scrise în săptămâna 22-25 iunie 2021.
Este pentru prima dată în ultimii ani când evaluarea națională este poziționată la finalul lunii, în penultima săptămână din iunie, după probele scrise de la bacalaureat – cel puțin varianta de Bac discutată până acum la Ministerul Educației. Până acum, bacalaureatul s-a desfășurat mereu după Evaluarea Națională.
Potrivit ordinului, în perioada 7 – 11 iunie 2021 are loc înscrierea la examen. Pe 11 iunie se vor încheia cursurile pentru elevii de clasa a VIII-a.
Calendar evaluare națională 2021:
- 7 – 11 iunie 2021, înscrierea la examen
* 22 iunie 2021 – proba de limba şi literatura română
* 24 iunie 2021 – proba la matematică
* 25 iunie 2021 – proba de limba şi literatura maternă
* 29 iunie 2021 (până la ora 14.00) – afişarea rezultatelor înaintea contestaţiilor
* 29 iunie 2021 (orele 16.00 – 19.00) – 30 iunie 2021 (orele 8.00 – 12.00) – depunerea contestaţiilor
* 30 iunie – 4 iulie 2021 – soluţionarea contestaţiilor
* 4 iulie 2021 – afişarea rezultatelor finale
Candidaților li se interzice să aibă în sălile de examen asupra lor, în obiectele de îmbrăcăminte sau încălţăminte, în penare sau altele asemenea ori în băncile în care sunt aşezaţi orice fel de lucrări: manuale, cărţi, dicţionare, culegeri, memoratoare, formulare, notiţe, însemnări, rezumate ciorne sau lucrări ale altor candidaţi, care ar putea fi folosite pentru rezolvarea subiectelor.
Sunt interzise, de asemenea, telefoanele mobile, căştile audio sau orice mijloc electronic de calcul sau comunicare, care permite conectarea la internet/reţelele de socializare.
Candidaţii eliminaţi de la o probă pentru fraudă sau tentativă de fraudă primesc nota 1 pe lucrare.
Comunicarea rezultatelor obţinute la examen se face anonimizat, utilizându-se codurile individuale care înlocuiesc numele şi prenumele candidatului şi care vor fi distribuite elevilor, sub semnătură, la prima probă susţinută de aceştia.
FOTO: Hepta
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro