Noul studiu publicat în revista Nature Climate Change se bazează pe datele prelevate din cercetarea inelelor copacilor și a grinzilor de lemn, conservate în siturile arheologice amerindiene.
Seceta actuală este cea mai gravă perioadă uscată, pe o durată de 22 de ani, din ultimii 1.200 de ani, datând de la vikingi și mayași. Mai exact, toată jumătatea de vest a Statelor Unite se confruntă cu acest fenomen pentru o mare parte din ultimele două decenii, potrivit datelor de la US Drought Monitor.
Ultima secetă care a durat mai multe decenii a avut loc în anii 1500, însă nu a fost atât de gravă.
Imaginile cu lacuri micșorate, peisaje afectate de incendii, apoi de zăpadă și comunități fără apă au scos la iveală efectele acestei secete istorice.
Anul trecut, hidromonitoarele au declarat un deficit de apă, pentru râul Colorado, una dintre cele mai mari surse de apă pentru vestul SUA, afectând aproximativ 40 de milioane de americani.
„Avem o societate care se bazează pe aceeași cantitate de apă care exista și la 1900”, a declarat autorul principal al studiului, profesorul Park Williams, de la Universitatea California, la National Public Radio.
Nu toate secetele sunt cauzate de schimbările climatice, dar excesul de căldură din atmosferă atrage mai multă umiditate din pământ și agravează secetele.
Recomandări
Cine este managerul de campanie al lui Crin Antonescu pentru alegerile prezidențiale. A fost acuzat de corupție și trimis în judecată de DNA
Planeta s-a încălzit deja cu aproximativ 1,2 grade Celsius de la începutul erei industriale și temperaturile vor continua să crească dacă guvernele din întreaga lume nu vor reduce semnificativ emisiile.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
„Noi nu aveam banii la comun. Aveam până și două frigidere diferite. Dacă mergeam la cumpărături, ne puneam separatorul între”. Ți se face pielea de găină dacă auzi ce i-a mărturisit Alina Sorescu lui Cătălin Măruță, despre mariajul ei cu Alexandru Ciucu. De ce nu a putut divorța mai devreme
Viva.ro
Lovitură dură! Președintele Klaus Iohannis trebuie să dea statului 260.000 de euro. Decizie definitivă a ÎCCJ, după ce a pierdut două case
Libertateapentrufemei.ro
Știrea zilei în televiziune! SUPERVEDETA noastră revine la TV după o lungă pauză! A semnat cu ANTENA 1
Adevarul.ro
Linia dintre patriotismul economic și îngroparea economiei: „În multe supermarketuri există mai mulți producători români decât în piață”| ANALIZǍ
Elle.ro
Dani Oțil, un antreprenor de succes. Care este noua afacere a prezentatorului de la Antena 1: „E greu să găsești în altă parte…”
Unica.ro
NEATENȚIA ar putea s-o coste scump pe Laura Vicol! Ce au descoperit procurorii DIICOT în declarația ei de avere. DETALIUL care ar putea face diferența în dosarul NORDIS
Observatornews.ro
Val de aer polar peste România, până joi. Meteorologii anunţă ger în aproape toată ţara
HOROSCOP
Horoscop 12 februarie 2025. Vărsătorii sunt în elementul lor, dar în lipsa unor preocupări se pot simți asaltați de situații pe care nu le înțeleg