Călin Georgescu, candidatul independent la alegerile prezidențiale 2024, este protagonistul unui nou clip video care circulă pe rețelele de socializare. De această dată, el a vorbit despre cum s-a schimbat lumea, făcând trimiteri la natură.
În materialul video cu pricina, internauții fac o paralelă între discursul rostit de Călin Georgescu și cel al reginei Galadriel din „Stăpânul Inelelor.
„Lumea s-a schimbat. Nu mai este ce-a fost. Se simte asta în tremurul apei, în freamătul pădurii, în adierea vântului, în vibraţia pământului”, spune Călin Georgescu în videoul cu pricina.
Sursă video: Facebook
Ulterior, în același clip video poate fi auzită regina Galadriel. Cunoscutul personaj din film aduce în atenție, în replicile sale, aceeași temă: „Lumea s-a schimbat. O simt în apă, în pământ, în aer. Multe din ceea ce au fost la un moment s-au pierdut acum”.
Amintim că primul tur al alegerilor prezidențiale s-a încheiat cu victoria neprevăzută a candidatului independent Călin Georgescu. Acesta a obținut 22,94% din totalul voturilor valabil exprimate, iar Elena Lasconi, candidata USR, a strâns 19,18% din totalul voturilor valabil exprimate.
Totuși, cu doar două zile înainte de al doilea tur al alegerilor prezidențiale, CCR a anulat vineri, 6 decembrie, primul tur. Decizia Curții, una fără precedent în istoria României, a fost luată prin vot, în unanimitate, de toți cei 9 judecători.
Realist2023 11.12.2024, 10:59
Faptul ca plagiaza la greu (vezi discursurile, gesturile si butaforia propagandistica a lui Codreanu) arata putinatatea intelectuala a acestui om. (asta daca nu l-ar recomanda deja "nanocipurile", "energiile" si "reptilienii". Asemenea, FRICA GROAZNICA de a aparea la o conferinta de presa cu jurnalisti independenti - goliciunea lui intelectuala si ideologica ar fi dezvaluita in cateva minute !
gabbagabbahey 11.12.2024, 11:28
Pe extremistii de dreapta ii obsedeaza "Lord of the Rings". Cautati "lord of the rings far right" si-o sa dati de o gramada de articole din publicatii respectabile. Ridicol, dar nu e nou sau special pentru Georgescu.
Camitza39 11.12.2024, 11:40
Mai schimbati subiectul ca deja devine plictisitor...
Elgabri 11.12.2024, 11:58
Sarlatanul de ce nu a incercat in actorie??
suparman 11.12.2024, 12:08
Toti politicienii romani care si-au plagiat doctoratul tremura, dupa ce au vazut ce a patit Georgescu pentru mult mai putin. Ciolacu si-a gasit diploma de bac. E 7.03, cu o margine de eroare de 20%, ca la prezidentiale tur 1.