„Fiind 24 ianuarie și poporul român ajungând la această trezire în conștință care înseamnă de fapt a fi, eu le spun așa tuturor: dragi români din țară și din afara țării, vă chem la Marea Horă a Unirii Neamului pe 24 ianuarie 2025 la ora 13.00. Pentru un sfert de oră”, a spus Călin Georgescu la Realitatea.

El a recunoscut că nu poate spune că cheamă lumea la protest, în contextul în care nu are nicio autorizație și nici nu își asumă calitatea de organizator. „Eu nu spun că este protest. Eu spun că este o manifestare a iubirii din noi”, a susținut Georgescu.

Fostul candidat la prezidențiale a adăugat că va fi și el în Piața Victoriei pe 24 ianuarie și a folosit cuvinte alese cu grijă, ca să nu fie acuzat că instigă la o manifestație împotriva Guvernului.

„Pentru că avem nevoie să ne simțim împreună. Să simțim cine suntem și să simțim, în primul rând, unitatea, armonia și comuniunea dintre noi. Așa încât, vă chem în Marea Horă a Unirii Neamului, în care și eu vreau să particip, să mă înhoresc cu românii. Și voi fi în Piața Victoriei, vineri, pe 24 ianuarie, în modul cel mai pașnic cu putință și elegant și demn, așa cum am făcut-o până acum, fără niciun alt obiectiv decât acela de a ști că ne-am unit”, a afirmat Georgescu.

Barbu Mateescu, sociolog: „Pentru mulți dintre votanții lui Călin Georgescu, el este un mijloc de a schimba clasa politică, nu un scop”
Recomandări
Barbu Mateescu, sociolog: „Pentru mulți dintre votanții lui Călin Georgescu, el este un mijloc de a schimba clasa politică, nu un scop”

CCR a anulat turul I al prezidențialelor 2024, câștigat surprinzător de Călin Georgescu. Nu se știe dacă va mai candida

Călin Georgescu (independent – 2,12 milioane de voturi) și Elena Lasconi (USR – 1,77 de milioane de voturi) au ieșit pe primele două locuri la alegerile prezidențiale din noiembrie 2024.

Marcel Ciolacu, premier și președinte PSD, fusese dat câștigător de toate sondajele de opinie, dar după numărătoarea oficială a voturilor a căzut de pe locul 1 pe locul 3. În turul 2, programat pentru 8 decembrie, urmau să se înfrunte Călin Georgescu și Elena Lasconi.

Curtea Constituțională a anulat însă pe 6 decembrie primul tur al prezidențialelor, în urma documentelor prezentate de serviciile secrete în ședința CSAT și desecretizate apoi de Klaus Iohannis. Aceste documente arătau cum a fost sprijinit Călin Georgescu în campania electorală, prin finanțări dubioase și promovări suspecte pe TikTok pentru creșterea rapidă a popularității. Totodată, documentele SRI și SIE au arătat și ingerința Rusiei în procesul electoral.

Reputatul site Politico a avertizat că, dacă va candida din nou, Georgescu ar putea câștiga alegerile și în 2025. Deocamdată însă, nu se știe dacă Georgescu va mai candida.

Cât de aproape este România de „pana prostului” la gaze. Expert: „Am golit niște depozite de lângă București și aici avem cei mai mulți consumatori și CET-urile”
Recomandări
Cât de aproape este România de „pana prostului” la gaze. Expert: „Am golit niște depozite de lângă București și aici avem cei mai mulți consumatori și CET-urile”

Datele alegerilor prezidențiale din acest an sunt 4 mai – primul tur și 18 mai – turul al doilea. Decizia a fost validată prin Hotărâre de Guvern.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (10)

Basarab1948   •   21.01.2025, 16:29

Mai nou sunt„voci”care cer ca CCR sa-l interzica la alegeri, pentru...declarațiile sale!Dupa precedentul Șoșoaca!

Basarab1948   •   21.01.2025, 11:49

Dar„Sistemul”„lucreaza”!Deja unul-cica lider sindical nu știu unde-a și sarit sa protesteze-cica exact in locul și la ora- unde cheama Georgescu la„hora”-ar fi rezervat ei- sindicatul ala-pentru un miting al lor!Și n-ar fi deloc „surprinzator”ca sa se produca„incidente”!Exact ce așteapta CCR- ca sa-l interzica pe Georgescu de la alegeri!

FreeWokeNoReligion   •   21.01.2025, 11:16

Kremlin Jorjesku a învățat să joace românește ? Nu cred. Dansul lui de suflet e kazaciocul, așa știam , și “ințelepciunea “ asupritorului rus . Plimba URSSul Kremline !

Vezi toate comentariile (10)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Alexandru Papadopol și Cristiana Luca s-au cununat religios în weekend! Mireasa a purtat o rochie albă, simplă și largă, cu un decolteu generos, iar mirele s-a îmbrăcat într-un costum negru. Cum au fost fotografiați în biserică și cine sunt nașii / FOTO
Unica.ro

Soțul Laurei Vicol spunea: „Dacă voiam să fiu un escroc, nu făceam o firmă atât de mare. Dacă s-ar întâmpla ceva cu mine sau cu asociații mei azi și firma s-ar duce în faliment, toată lumea și-ar primi banii…” Noi detalii ies la iveală despre Vladimir Ciorbă! Lovitura pe care o dădea procurorilor
Viva.ro

Au apărut imaginile pe care Laura Vicol le-ar vrea șterse din online. Cum arăta acum 10 ani. E de nerecunoscut. 20 de poze cu transformările “de lux” și “de look” are avocatei
Libertateapentrufemei.ro
Au apărut imaginile pe care Laura Vicol le-ar vrea șterse din online. Cum arăta acum 10 ani. E de nerecunoscut. 20 de poze cu transformările “de lux” și “de look” are avocatei
Derută în propaganda rusă. Trump a devenit „om de stat rezonabil”. Ideologii lui Putin și-au schimbat peste noapte tonul în privința Ucrainei
Adevarul.ro
Derută în propaganda rusă. Trump a devenit „om de stat rezonabil”. Ideologii lui Putin și-au schimbat peste noapte tonul în privința Ucrainei
Alexandru Papadopol și Cristiana Luca s-au cununat religios la o zi după cununia civilă. Imagini emoționante de la eveniment
Elle.ro
Alexandru Papadopol și Cristiana Luca s-au cununat religios la o zi după cununia civilă. Imagini emoționante de la eveniment
„Brigitte Macron s-a născut bărbat”. Scandal în Franța după investigația unor jurnaliști, în legătură cu trecutul Primei Doamne. Aceștia spun că au dovezi fotografice care atestă că Brigitte Macron a trecut printr-o operație de schimbare de sex în anii ’80. Situația a luat amploare

Un avion Delta Airlines s-a răsturnat după o aterizare forţată, pe Aeroportul din Toronto. Opt persoane, rănite
Observatornews.ro
Un avion Delta Airlines s-a răsturnat după o aterizare forţată, pe Aeroportul din Toronto. Opt persoane, rănite
Horoscop 18 februarie 2025. Gemenii poartă pe umeri o povară grea de mai mult timp, iar această povară poate deveni și mai grea astăzi
HOROSCOP
Horoscop 18 februarie 2025. Gemenii poartă pe umeri o povară grea de mai mult timp, iar această povară poate deveni și mai grea astăzi

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI