Camioane cu roți blocate de polițiști pe o stradă din Ploiești. Șoferii de TIR, trimiși într-o parcare cu plată

Comentează
Colaj fotografic cu trei camioane. Două dintre ele au roțile blocate cu un dispozitiv galben, iar al treilea se vede oprit pe marginea drumului.

TIR-urile parcate ilegal pe o stradă din Ploiești s-au ales cu roțile blocate, în urma unor acțiuni desfășurate de Serviciul de Gospodărire Urbană (SGU) și Poliția Rutieră. Autoritățile îi trimit pe camionagii într-o parcare cu plată și avertizează că acțiunile vor continua.

TIR-uri cu roțile blocate pe strada Cantacuzino din Ploiești

Camioanele parcate ilegal pe strada Gheorghe Grigore Cantacuzino, în zona Bergenbier-Coca-Cola din Ploiești, s-au ales cu roțile blocate, în urma unei acțiuni desfășurate de Serviciul de Gospodărire Urbană (SGU) împreună cu Poliția Rutieră.

Autoritățile au intervenit două seri la rând și anunță că acțiunile vor continua.

„Aceste acțiuni vor deveni recurente până când se va asigura respectarea deplină a legislației rutiere și, implicit, siguranța tuturor participanților la trafic”, a transmis directorul SGU Ploiești pe Facebook.

În același timp, acesta atrage atenția asupra existenței unor soluții alternative pentru parcarea camioanelor. Transportatorii sunt îndemnați să folosească spațiul de parcare din zona Jumbo, aflat la aproximativ 500 de metri, precum și zona de parcare de pe DN1, la intrarea în Strejnic.

„Faptul că se preferă blocarea benzilor de circulație când există aceste soluții este de neînțeles, deoarece pune în pericol siguranța rutieră a celorlalți participanți la trafic”, a mai scris Dragoș Măchițescu.

„La liniuțe, seara, nu vă mai concentrați pe siguranță?”

Postarea șefului SGU a atras zeci de comentarii, majoritatea acide.

„Poate aveți și o acțiune de asfaltare în zona respectivă... că tot sunteți fierți pe acțiuni”, a scris Daniel.

„Mă bucur ca ați rezolvat adevăratele probleme ale acestui oraș. Apropo, întâmplător nu v-ați împiedicat și de gropile și craterele formate de la podul înalt până la Cola? Și da, am putea parca și în incintele fabricilor, dar din păcate avem wc-uri de 35 k bucata în oraș în loc de câteva parcări ok pentru camioane. V-ați concentrat pe siguranță, oricine iese din zonă iese neasigurat... pe bulevard la liniuțe seara nu vă mai concentrați pe siguranță?”, a întrebat ironic George.

Ce amenzi riscă șoferii care parchează neregulamentar

În România, parcarea ilegală se sancționează ca oprire sau staționare neregulamentară, cu amendă contravențională și, în multe situații, cu ridicarea mașinii.

Amenzi pentru parcare neregulamentară:

  • Oprire/parcare neregulamentară pe drum public (în locuri interzise, fără a bloca grav traficul): în jur de 400-600 de lei, în funcție de încadrarea exactă și numărul de puncte-amendă stabilite de Codul rutier.
  • Staționare/parcare care blochează accesul (intrări de curți/blocuri, căi de urgență, treceri de pietoni, intersecții): amenda crește și poate ajunge spre 800-1.000 de lei, plus costurile cu ridicarea, transportul și depozitarea vehiculului, ceea ce poate duce ușor totalul la peste 1.200 de lei pentru prima zi.

Situații agravate:

  • Parcarea pe locurile destinate persoanelor cu dizabilități fără drept legal atrage amenzi mult mai mari și, de regulă, ridicarea mașinii.
  • În marile orașe (ex. București), autoritățile locale pot stabili, prin hotărâri de consiliu, tarife și amenzi suplimentare pentru: neplata parcării în zone tarifate, blocarea locurilor de parcare de reședință sau publice sau ocuparea cu obiecte a unui loc de parcare de pe domeniul public (în aceste cazuri amenzile pot urca spre 1.500-2.500 de lei).

Valorile exacte se pot schimba prin modificări ale Codului rutier sau prin hotărâri locale, iar interpretarea depinde de situația concretă (loc, semnalizare, dacă blochezi sau nu traficul).

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!