Cântăreții stradali din Timișoara s-au reunit pe scenă la primul festival pentru ei. Printre artiști a fost și un concurent de la Românii au talent

Comentează
Festivalul Cântăreților Stradali din Timișoara

36 de artiști stradali au autorizație de la Primăria Timișoarei să îi încânte pe timișoreni și pe turiști în centrul istoric. Primăria a organizat pentru ei și un festival, le-a pus la dispoziție o scenă în Piața Libertății, din centrul orașului, dar nu le-a dat mai mult de patru ore pentru a le vedea cât mai multă lume talentul.

Puțini artiști au acceptat invitația, iar aceștia au primit doar aplauze pentru prestația de pe scenă, niciun leu de la Primărie.

Prima ediție a Festivalului Cântăreților Stradali, organziată vineri, nu a avut mare succes, piața a fost aproape goală. Scena a fost ”un cadou de la cineva”, spune primarul Nicolae Robu, iar Primăria se laudă că totul a fost ”fără costuri”.

La finalul celor patru ore, cel mai încântat spectator a fost primarul, care s-a bucurat că artiștii au format o orchestra ad-hoc, dar a refuzat invitația să li se alăture pe scenă, cu chitara la care mai cântă uneori cu aceștia, pe stradă.

Vasile ”Paco” Prochin, concurent la ”Românii au talent”, spune că a cântat și pentru Nadia

Artistul are acum 65 de ani, dar cântă de când avea 14 ani, mai întâi la instrumente de percuție, inclusiv la tobe. A început cu folclorul, dar a ajuns să iubească muzica mexicană, pe care recunoaște că o apreciază mai mult spaniolii.

Vasile spune că, deși nu strânge foarte mulți bani pe străzi, nu renunță la pasiunea sa pentru muzică. Cântând pe stradă, spune el, nu-și pierde talentul.

Tot de pe străzile Timișoarei a fost selectat pentru concursul ”Românii au talent”, de la Pro TV.

 https://www.youtube.com/watch?v=l9zL80HcKA4 

După Revoluție, Vasile a cântat în localuri. Apoi, o vreme, a fost plecat în Spania, unde a cântat muzică mexicană.

„Am cântat și pentru Nadia Comăneci. Am plecat în Europa, pentru că nu mai mergea cu folclorul. M-am dus în Spania, am găsit locul exact de cafe concert, muzică plăcută, onestă, mexicană și m-am adaptat. M-am întors pentru copii în țară. Ca să nu-mi pierd talentul, am ieșit să cânt pe străzi”, a povestit artistul, pentru Libertatea.

Vasile este agent de securitate, dar cu banii strânși pe stradă, acoperă din cheltuielile casei și își cumpără medicamente. Reușește să adune între 50 și 80 de lei pe zi, în mare parte de la turiști.

”Și românii dau bani, în special când le cânt La Cucaracha, atunci vin roată lângă mine, dansează, se bucură. Și turiștilor le place, am întâlnit chiar și mexicani pe aici”, ne-a mai spus artistul.

Artistul care cântă la mandolină de peste 26 de ani

Marian Otecșan a cutreierat Europa și i-a încânt pe austrieci, francezi, unguri cu mandolina sa. A adunat 26 de ani de cântări, iar de un an și jumătate îi încântă pe timișoreni și pe turiști.

„E super fain să cânți pe stradă, e un vibe bun, e o bucurie pentru mine, de fiecare dată e ceva nou. Am cântat și în străinătate, în Austria, la Viena, la Salzburg, în Budapesta, prin Franța. La început, nu prea înțelegeau oamenii ce înseamnă artistul de stradă, dar acum și-au mai dat drumul”, spune artistul.

A ales să cânte pe stradă nu pentru bani, ci pentru a se face cunoscut și a fi chemat la evenimente.

”Pe stradă, adun cam la limita supraviețuirii. Nu m-am gândit niciodată să-mi calculez suma pe care o fac pe stradă. Pentru mine, strada e ca și o promovare. Mă prezint cu ceea ce cunosc și sunt contactat, îmi câștig bănuțul și la anumite evenimente”, spune Marian Otecșan.

Cel mai vârstnic artist cântă de 40

Iosif Izbașa are 70 de ani, este din Domașnea, județul Caraș-Severin, și de două săptămâni cântă pe străzile Timișoarei.

„De vreo 40 de ani cânt, înainte am cântat la saxofon și de vreo zece ani m-am pus pe fluier. Cânt la nunți, peste tot, mai mult populară”, ne-a spus artistul.

A urcat pe scena festivalului dedicat artiștilor stradali, dar a stat puțin, pentru că, spune el, i s-a făcut foame.

Deși i-a obișnuit să li se alăture din când în când, fiind un împătimit al muzicii, primarul Nicolae Robu, care mai cântă uneori la chitară cu artiștii stradali, a refuzat să urce pe scenă. A fost însă cel mai fericit dintre puținii spectatori.

„Este incredibil ce se întâmplă. I-am invitat să vină la o discuție la Primărie pentru a le comunica că au o scenă la dispoziție, aici, în Piața Libertății, în cadrul unui, să spunem, festival dedicat lor”, a spus primarul.

Nicolae Robu a fost încântat că a reușit să îi adune pe artiști pe scena festivalului, unde s-au putut cunoaște mai bine și chiar au improvizat o mica orchestra.

”Oamenii aceștia nu s-au cunoscut între ei, au cântat aici, pe stradă, au început să discute unii cu alții și acum îi văd cântând împreună. Sunt extrem de talentați, să nu vă închipuiți că au făcut repetiții sau că reprezintă o orchestră consacrată. Nu, este o orchestră improvizată. Remarcați și o diversitate de instrumente, este și acest domn mai în vârstă, am înțeles că are 70 și ceva de ani, care a apărut recent aici în Piața Libertății, cântând la fluier. Eu spun că a ieșit bine ce au interpretat, chiar frumos”, a adăugat Nicolae Robu.

Artiștii stradali l-au invitat pe primar să cânte cu ei pe scenă, dar au fost refuzați.

„Nu vreau să cânt, ei au insistat pe lângă mine și vor mai insista și în continuare să cânt împreună cu ei. Este un festival dedicat lor. O să mai cânt pe stradă cu ei și altă dată, cum am făcut-o de câteva ori, dar nu vreau să urc pe scenă, pentru că aș simți eu că ar fi ca o imixtiune în ceea ce am gândit. Am gândit un festival pentru ei”, și-a explicat Nicolae Robu refuzul.

A ținut să precizeze și că Primăria Timișoarei a avut cost zero cu acest festival.

”Remarcați că nu e nimic cu costuri. Este o scenă care a fost făcut cadou de cineva, să putem organiza festivalul, nu am cheltuit pentru asta”, a spus Robu.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
19:31
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
18:54
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
18:33
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
17:41
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
19:20
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
16:00
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
23:18
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
22:47
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
22:44
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
22:30
Europa a început să-și mute rezervele masive de aur din Statele Unite: Spania și Italia încă stau pe gânduri
TRENDING
20:26
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
17:13
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
21:50
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
21:08
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
20:31
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
20:10
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
18:59
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
18:27
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
17:12
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!