Bucureștiul a depășit din nou pragul de 300 de cazuri noi de COVID-19, ajungând în total la 15.605 cazuri de la izbucnirea epidemiei. Niciun alt județ nu a înregistrat peste 100 de noi îmbolnăviri, județul Brașov fiind cel cu cele mai multe infectări, după din Capitală, respectiv 97. La polul opus, cele mai puține cazuri au fost în Ialomița (un caz) și Harghita (7).
România a înregistrat astăzi un număr fără precedent de cazuri noi de COVID-19, respectiv 1.767.
Cele mai multe au fost înregistrate în Capitală, unde au fost 301 noi infectări. Nu este cel mai ridicat bilanț din București, recordul fiind stabilit pe 5 septembrie, când au fost 352 de cazuri noi.
După București, cele mai multe cazuri noi au fost în Brașov (97) și județul Cluj (83), arată bilanțul de astăzi.
Cele mai puține cazuri au fost în județele Ialomița (1), Harghita (7), Botoșani și Mehedinți, cu câte 8 cazuri fiecare.
Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi:
De la începutul crizei COVID-19, România a confirmat 116.415 de cazuri de COVID-19. Până acum, 93.558 de persoane s-au vindecat.