Astfel, echipaje specializate au acționat, cu mijloace de intervenție specifice, pentru evacuarea apei din gospodării, curți, subsoluri, tronsoane de drum, degajarea arborilor căzuți pe carosabil sau autoturisme, precum și decolmatarea fântânilor și podețelor afectate.

În urma manifestării fenomenelor hidrometeorologice, au fost înregistrate efecte la nivelul a 23 localități din 12 județe (Arad, Argeş, Cluj, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Giurgiu, Hunedoara, Iaşi, Ilfov, Suceava şi Teleorman) și municipiul București, fiind afectate: 2 case, 40 anexe, 39 de curți, 47 subsoluri/ beciuri, 8 tronsoane de drum și 7 autoturisme.

La această oră, într-o localitate din județul Dâmbovița sunt semnalate întreruperi ale alimentării cu energie electrică, iar echipaje specializate se află în teren pentru remedierea situației, în cel mai scurt timp.

În acest moment nu sunt intervenții în derulare, iar traficul rutier, aerian, feroviar, maritim și fluvial se desfășoară în condiții normale.

Având în vedere avertizările hidrometeorologice în vigoare, inspectoratele pentru situații de urgență rămân mobilizate pentru a interveni, în cel mai scurt timp, în zonele unde se pot produce situații de urgență, iar evoluţia fenomenelor meteorologice periculoase este permanent monitorizată prin Centrul Operaţional Naţional al IGSU.

Mai mult, ANM a emis o informare meteo de instabilitate atmosferică la nivelul întregii ţării, luni, până la ora 21:00

Totuși, unui locuitori afectați de această vreme au făcut haz de necaz. Un bărbat din sectorul 3 a ieșit  cu salteaua în mijlocul inundației din București,  la scăldat pe bulevard!


Citește și: REPORTAJ/ Trista istorie a Hipodromului din Ploiești. În căutarea gloriei de altădată și a timpului pierdut/ VIDEO&FOTO


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.