Din 47 de școli confesionale de diferite rituri care și-au făcut publică rata vaccinării personalului, mai bine de jumătate depășește rata de 60% și prin urmare vor putea să înceapă de luni cursurile față în față.
Două seminarii ortodoxe, din Tulcea și din Ialomița, au o rată a angajaților imunizați de 94%. De asemenea, cea mai mare rată a vaccinării dintre liceele teologice o are Școala postliceală Teologico-Sanitară Sfântul Iosif Craiova, cu 95%, iar Liceul reformat Wesselenyi Zalău are 92% dintre angajați cu vaccinul făcut.
La polul opus se află Seminarul Teologic Liceal Ortodox Sfânta Filofteia din Brănești, Ilfov, care are doar 13% dintre angajați imunizați.
Un procentaj mic, de doar 17%, are și Seminarul Teologic Ortodox Teoctist Patriarhul Giurgiu.
„Acesta este procentul, nu vrem să ne vaccinăm, este opțiunea fiecăruia”, a răspuns un angajat al școlii, la telefon, pentru Școala 9.
Singurul seminar ortodox din județul Constanța, unde ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, s-a pronunțat ferm împotriva vaccinării, va putea să-și deschidă porțile pentru elevi de luni. Are o rată de vaccinare puțin peste pragul impus de 60%.
În Neamț, trei din cele cinci licee teologice din județ vor putea să își cheme elevii la școală de luni.
- Liceul Teologic Romano-Catolic Grof Majlath Gusztav Karoly Alba-Iulia - 83%
- Seminarul Teologic Ortodox Sfântul Simion Ștefan Alba-Iulia - 48%
- Seminarul Teologic Ortodox Iustin Patriarhul Câmpulung - 76%
- Seminarul Teologic Ortodox Neagoe Vodă Basarab Curtea de Argeș - 56%
- Liceul greco-catolic Timotei Cipariu - 79%
- Liceul Teologic Baptist Logos - 67%
- Colegiul Romano-Catolic Sfântul Iosif - 79%
- Liceul Teologic Adventist Ștefan Demetrescu - 52%
- Liceul Teologic Penticostal Emanuel - 32%
- Seminarul Teologic Ortodox - 41%
- Seminarul Teologic Liceal Ortodox Sf. Gheorghe Botoșani - 63%
- Seminarul Teologic Liceal Ortodox Sf. Ioan Iacob Dorohoi - 61%
- Seminarul Teologic Ortodox Chesarie Episcopul Buzău - 70%
- Seminarul Teologic Ortodox Dumitru Stăniloae - Brașov 50%
- Liceul Teologic Ortodox Sfântul Constantin Brâncoveanu - Făgăraș 44%
- Seminarul Teologic Liceal Ortodox Sfânta Filofteia Brănești - 13%
- Seminarul Teologic Ortodox Sf. Vasile cel Mare Iași - 51%
- Seminarul Teologic Ortodox „-Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul Constanța - 60,5%
- Liceul Teologic Baptist Reșița - 42%
- Seminarul Teologic Ortodox Episcop Ioan Popasu Caransebeș - 40%
- Seminarul Teologic Ortodox Sf. Ioan Gură de Aur Târgoviște - 62,75%
- Liceul Teologic Adventist Craiova - 66%
- Școala postliceală Teologico-Sanitară Sfântul Iosif Craiova - 95%
- Seminarul Teologic Ortodox Sfântul Grigorie Teologul Craiova - 71%
- Seminarul Teologic Ortodox Teoctist Patriarhul Giurgiu - 17,24%
- Seminarul Teologic Ortodox Sfântul Apostol Andrei - 43%
- Seminarul Teologic Ortodox Sfânta Ecaterina - Mânăstirea Prislop - 35%
- Seminarul Teologic Ortodox Sf. Ioan Gură de Aur Slobozia - 94%
- Liceul Teologic Romano-Catolic Sfântul Francisc de Assisi, Roman - 76%
- Liceul Teologic Ortodox Sfinții Împărați Constantin și Elena, Piatra Neamț - 50%
- Liceul Teologic Episcop Melchisedec, Roman - 74%
- Seminarul Teologic Ortodox Veniamin Costachi, sat Mânăstirea Neamț, Vânători-Neamț - 32%
- Liceul Teologic Ortodox Cuvioasa Parascheva, Agapia - 61%
- Liceul Greco-Catolic - 61%
- Liceul Ortodox - 48,05%,
- Liceul Baptist Emanuel - 41%
- Seminarul Teologic Liceal Ortodox Mitropolitul Dosoftei Suceava - 29%
- Liceul Teologic Ortodox Sfântul Nicolae - Zalău 33%
- Liceul reformat Wesselenyi Zalău - 92%
- Liceul Teologic Baptist Timișoara - 45%
- Liceul Teologic Ortodox Sfântul Antim Ivireanul Timișoara - 50%
- Liceul Teologic Penticostal Logos Timișoara - 85%
- Liceul Teologic Romano-Catolic Gerhardinum Timișoara - 72%
- Seminarul Teologic Ortodox Sf. Ioan Casian Tulcea - 94%
- Seminarul Teologic Ortodox Sf. Calinic Cernicanul Turnu Măgurele - 71%
- Seminarul Teologic Ortodox Sf. Nicolae Rm. Vâlcea - 38%
- Seminarul Teologic Ortodox Sf. Ioan Gură de Aur Huși - 62%