Carne expirată de trei ani, brânză, lapte, mezeluri şi dulciuri cu termene de valabilitate depăşite de luni întregi au fost găsite și confiscate de la un magazin din sectorul 4 din București.
Inspectorii Direcţiei Generale de Poliţie Locală Sector 4 au efectuat un control de rutină la un magazin alimentar şi la o unitate de tip fast-food din zona Tineretului. La fața locului, aceștia au găsit și confiscat eci de kilograme de carne şi preparate, brânză, mezeluri, lapte şi iaurturi, hamburgeri, dulciuri, biscuiţi, măsline, toate cu termene de valabilitate depăşite chiar şi de trei ani, care erau destinate comercializării.
Neregulile nu s-au oprit aici. Mărfurile și materiile prime erau depozitate în condiții igienico-sanitare greu de imaginat, într-un spațiu insalubru, cu umezeală, mucegai și gândaci la tot pasul. Urmare a celor constatate, polițiștii au decis sistarea de urgență a activității comerciale până la remedierea tuturor deficiențelor și intrarea în legalitate. Marfa expirată a fost confiscată pentru a fi distrusă, iar agentul economic a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 20.000 de lei.
În luna mai, inspectorii Protecției Consumatorului din Constanța au găsit într-un magazin carne expirată de șase ani.