Chiar dacă Parlamentul a respins referendumul propus de Traian Basescu, în timpul votului s-a demonstrat încă o dată că neînţelegerile dintre principalele partide care formează USL sunt departe de a fi rezolvate. În ciuda asigurărilor oferite de Crin Antonescu şi Victor Ponta că USL merge mai departe, astăzi în Casa Poporului s-a format o nouă alianţă de conjunctură, astfel PSD a votat alături de PDL pentru organizarea referendumului.
De altfel, unul dintre liderii din PNL, Puiu Hasoti, le-a şi bătut obrazul celor de la PSD: „Avem în programul USL Parlament bicameral, e de neînţeles cum aţi votat pentru referendum".
Nu au fost singurele contre între liberali şi sociali democraţi. La un moment dat, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea (PSD) i-a tăiat microfonul senatorului Ioan Ghişe (PNL) după ce l-a avertizat că a vorbit patru minute, deşi avea dreptul la numai două minute.
Iată şi cum s-a votat: PSD si PDL au susţinut solicitarea preşedintelui în timp ce PNL a votat împotrivă, UDMR şi PPDD s-au abţinut. Raportul Comisiei Juridice privind solicitarea preşedintelui de organizare a unui nou referendum a obţinut 191 pentru, 69 de abţineri şi 123 împotrivă. Avizul Parlamentului este consultativ.