Cifrele au stârnit un amplu interes și arată că cetățenii noștri sunt cea mai numeroasă comunitate de străini din Italia, scrie HotNews.

„Este confirmat şi în ultimul Raport: românii, cu o prezenţă de circa un milion de persoane (numărul exact, la sfârşitul anului 2012 fiind 933.354)  reprezintă  cea mai numeroasă comunitate de străini din Italia. Desigur, mulţi  s-au întors în ţară, din cauza crizei dar şi datorită faptului că acum e mult mai uşor şi mai ieftin pentru ei să se întoarcă, fie şi pentru o scurtă perioadă de timp. Pe de altă parte, au sosit alţi români în locul celor care au plecat. Prin urmare, am putea spune că prezenţa se menţine stabilă, în jurul cifrei de un milion – potrivit datelor oficiale”, a declarat Antonio Ricci, expert în chestiuni de imigraţie.

Mulți români își întemeiază și familii în Italia. În 2012, au fost înregistrate 2839 căsătorii între bărbaţi italieni şi românce şi doar 173 de căsătorii între italience şi români (de peste 15 ori mai mult). E în creştere şi numărul de cupluri în care românii se căsătoresc cu ne – italieni – 1035 astfel de ceremonii au fost oficiate în 2012 în Italia.
Foto simbol: EPA

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.