Credeți că un Guvern condus de Adrian Veștea are șanse să primească votul de învestitură în Parlament?

Loading ... Loading ...

Adrian Veștea: „Îmi doresc un guvern politic care să-și asume reforme reale”

Premierul desemnat Adrian Veștea a declarat că își asumă responsabilitatea formării noului Executiv într-un moment pe care l-a descris drept unul de criză politică. Acesta a subliniat că își dorește un guvern politic care să implementeze reforme reale și să mențină România pe parcursul său prooccidental.

„Îmi asum această responsabilitate într-un moment de criză politică. Cunosc bine statul român și știu de la firul ierbii care sunt așteptările oamenilor, care sunt problemele cu care se confruntă și ce este de făcut”, a declarat Adrian Veștea la Palatul Cotroceni.

Parcurs de 30 de ani în PNL

Premierul desemnat a vorbit și despre experiența sa politică și administrativă, precizând că activează de trei decenii în Partidul Național Liberal.

Potrivit acestuia, parcursul său a început ca simplu consilier local, continuând cu trei mandate de primar, trei mandate de președinte al Consiliului Județean și cu funcția de ministru al dezvoltării, pe care a ocupat-o timp de aproximativ un an și jumătate.

„Vin după un parcurs de 30 de ani în Partidul Național Liberal. Am fost de la simplu consilier local, la trei mandate ulterior de primar, al treilea mandat de președinte de consiliu județean și am avut și timp de un an și jumătate șansa de a fi membru al Guvernului României și am fost ministru la Dezvoltare”, a afirmat noul premier desemnat.

Prioritățile noului guvern

Adrian Veștea a declarat că România trebuie să continue dezvoltarea și să valorifice statutul de una dintre cele mai importante economii ale Europei.

„Îmi doresc un guvern politic care să-și asume reforme reale și care să mențină România pe direcția prooccidentală. Noi suntem a șasea țară din Europa și trebuie să punem un accent major pe dezvoltare, ceea ce voi face din prima zi”, a spus premierul desemnat.

El a precizat că activitatea viitorului Executiv va fi concentrată pe prioritățile urgente ale României, printre care finalizarea proiectelor finanțate prin PNRR, aderarea la OCDE și operaționalizarea programului SAFE pentru consolidarea securității. Premierul desemnat a transmis că siguranța și prosperitatea cetățenilor vor reprezenta principalele obiective ale mandatului său. „Siguranța românilor și bunăstarea lor sunt obiectivele mele”, a declarat Adrian Veștea.

La finalul discursului, acesta a transmis că pornește în această misiune având în vedere experiența acumulată în administrația locală și colaborarea cu autoritățile din întreaga țară. Adrian Veștea a anunțat că este pregătit să poarte discuții cu formațiunile politice democratice și prooccidentale reprezentate în Parlament. „Plec la drum cu gândul la toți primarii din această țară cu care am lucrat, cu gândul la toți românii pe care doresc să-i servesc cu loialitate și responsabilitate. Sunt deschis să discut cu formațiunile politice, democratice, prooccidentale, din Parlamentul României”, a mai spus premierul desemnat.

Reamintim că duminică dimineață președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe Adrian Veșteea să formeze Guvernul, după ce Eugen Tomac și-a depus mandatul.

Cine este Adrian Veștea, noul premier desemnat. Fostul primar la Râșnov a condus CJ Brașov și are o casă de 570 mp

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.