Potrivit sursei citate, documentele publicate pe 8 decembrie de Food and Drug Administration (FDA) arată că patru dintre decedați făceau parte din grupul placebo și doi din grupul celor care fuseseră efectiv vaccinați.

În raport se spune că decesele nu au legătură cu vaccinul, care are „un profil de siguranță excelent” și că „toate decesele reprezintă evenimente care apar la o rată similară, la populația din grupele de vârstă unde acestea au avut loc”.

De ce au murit voluntarii

Conform Bloomberg, cei doi voluntari decedați, cărora li s-a administrat vaccinul, aveau peste 55 de ani. O persoană a murit de stop cardiac, la 62 de zile după administrarea vaccinului, iar cealaltă de arterioscleroză, la trei zile după vaccinare.

În raport se mai spune că eficiența serului este de 88% după prima vaccinare și crește la peste 95% după a doua.

Care sunt efectele secundare

Circa 84% dintre participanți au prezentat reacții secundare, iar patru persoane au suferit o paralizie facială temporară.

La procesul de testare au luat parte 44.000 de participanți, care au avut efecte secundare după cum urmează:

• 63% au suferit de epuizare
• 55% au spus că au dureri de cap
• 32% au răcit
• 24% aveau dureri ale membrelor
• 14% au dezvoltat febră

Volodimir Zelenski nu se mai duce în Arabia Saudită și critică întâlnirea ruso-americană de la Riad: „Să nu negocieze pe la spatele nostru”
Recomandări
Volodimir Zelenski nu se mai duce în Arabia Saudită și critică întâlnirea ruso-americană de la Riad: „Să nu negocieze pe la spatele nostru”

Decizia finală de aprobare a vaccinului Pfizer/BioNTech din partea FDA este așteptată pentru joi dimineață. Serul a fost deja aprobat de autoritățile din Marea Britanie, care au demarat deja prima campanie de vaccinare.

Pentru SUA, producătorii ar fi furnizat până acum, ca măsură de precauție, 6,4 milioane de doze de vaccin.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Alexandru Papadopol și Cristiana Luca s-au cununat religios în weekend! Mireasa a purtat o rochie albă, simplă și largă, cu un decolteu generos, iar mirele s-a îmbrăcat într-un costum negru. Cum au fost fotografiați în biserică și cine sunt nașii / FOTO
Unica.ro

Soțul Laurei Vicol spunea: „Dacă voiam să fiu un escroc, nu făceam …” Noi detalii ies la iveală despre Vladimir Ciorbă! Lovitura pe care o dădea procurorilor
Viva.ro
Soțul Laurei Vicol spunea: „Dacă voiam să fiu un escroc, nu făceam …” Noi detalii ies la iveală despre Vladimir Ciorbă! Lovitura pe care o dădea procurorilor
Au apărut imaginile pe care Laura Vicol le-ar vrea șterse din online. Cum arăta acum 10 ani. E de nerecunoscut. 20 de poze cu transformările “de lux” și “de look” are avocatei
Libertateapentrufemei.ro
Au apărut imaginile pe care Laura Vicol le-ar vrea șterse din online. Cum arăta acum 10 ani. E de nerecunoscut. 20 de poze cu transformările “de lux” și “de look” are avocatei
De ce ar face administrația Trump presiuni pentru ca România să le ridice restricțiile fraților Tate. Cum au ajuns cei doi celebri
Adevarul.ro
De ce ar face administrația Trump presiuni pentru ca România să le ridice restricțiile fraților Tate. Cum au ajuns cei doi celebri
Violeta Bănică (17 ani), anunț surprinzător despre iubitul ei. Ce planuri au fiica Andreei Marin și partenerul ei, George: „O să ne căsătorim”
Elle.ro
Violeta Bănică (17 ani), anunț surprinzător despre iubitul ei. Ce planuri au fiica Andreei Marin și partenerul ei, George: „O să ne căsătorim”
„O să se enerveze că spun asta”. Tatăl lui Elon Musk, declarații scandaloase despre fiul său
Unica.ro
„O să se enerveze că spun asta”. Tatăl lui Elon Musk, declarații scandaloase despre fiul său
Şofer cu asigurare CASCO, pus să-şi repare singur maşina. Avea cauciucuri de vară
Observatornews.ro
Şofer cu asigurare CASCO, pus să-şi repare singur maşina. Avea cauciucuri de vară
Horoscop 19 februarie 2025. Fecioarele au în față o zi care le încurajează să iasă la lumină cu cele mai frumoase calități ale lor
HOROSCOP
Horoscop 19 februarie 2025. Fecioarele au în față o zi care le încurajează să iasă la lumină cu cele mai frumoase calități ale lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI