Paraschiv a încasat, anul trecut, peste 9.000 de lei pe lună din funcția de comandant al UM0465, adică Brigada Specială de Intervenție a Jandarmeriei, potrivit declarației de avere obținute de Libertatea.

Aceasta a fost completată în 7 mai și depusă în 30 mai 2018. Documentul vizează câștigurile de anul trecut.

Salariu de 9.200 de lei pe lună

Paraschiv, care a recunoscut într-un interviu pentru Kamikaze că el este „bărbatul în alb” filmat în Piața Victoriei, a încasat anul trecut de la statul român 110.555 de lei, adică peste 9.200 de lei pe lună.

Soția sa a încasat 59.400 de lei de la firma Dantess District Heating, unde este inginer.

Două terenuri, o casă și un apartament

Cătălin-Răzvan Paraschiv și soția sa dețin împreună două terenuri. Nu ni se spune unde sunt aceste terenuri, zona fiind blurată.

Unul dintre terenuri este intravilan, are 1.100 de metri pătrați și a fost cumpărat în anul 2011. Celălalt teren este agricol, are 2.500 de metri pătrați și a fost cumpărat în anul 2007. Potrivit informațiilor Libertatea, terenul agricol este în Bolintin, iar cel intravilan, în Bolintin Vale.

Tot împreună cu soția, Paraschiv mai deține și o casă, cumpărată tot în anul 2011. Documentul nu menționează unde se află aceasta, dar potrivit informațiilor noastre, se află în Bolintin Vale.

Șeful Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei a primit, în anul 2015, un apartament de 80 de metri pătrați, donație de la părinți. Acesta se află în București, potrivit declarației de avere.

La capitolul auto, Paraschiv menționează că are un autoturism Citroen C-Elysee, cumpărat în 2017, dar și Daewoo Matiz, luat în 2004.

Credite de 70.000 de euro

De asemenea, documentul arată că Paraschiv are, în acest moment, trei credite: unul de 57.000 de euro la Garanti Bank, unul de 6.000 de euro la ING și unul contractat la BRD, în valoare de 33.913 lei.

Violențele din Piața Victoriei, atât cele împotriva jandarmilor, cât și cele pe care le acuză protestatarii, fac acum obiectul unui dosar penal la Parchetul General.

Declaratie de Avere Catalin Razvan Paraschiv – UM0465 by Daniel Ionascu on Scribd

Simona Halep, dispusă să returneze banii primiți dacă i se va cere. "Nu suntem fericiți de ceea ce s-a întâmplat"
PARTENERI - GSP.RO
Simona Halep, dispusă să returneze banii primiți dacă i se va cere. "Nu suntem fericiți de ceea ce s-a întâmplat"
BOMBĂ! Cine sunt, de fapt, fostele soții ale lui Toni Iuruc. Cu cine s-a iubit actualul bărbat al Simonei Halep
Playtech.ro
BOMBĂ! Cine sunt, de fapt, fostele soții ale lui Toni Iuruc. Cu cine s-a iubit actualul bărbat al Simonei Halep
Săptămâna viitoare am putea avea record de îmbolnăviri. Medicii fac scenarii sumbre: "Mortalitate care poate ajunge la 5-10% din populație"
Observatornews.ro
Săptămâna viitoare am putea avea record de îmbolnăviri. Medicii fac scenarii sumbre: "Mortalitate care poate ajunge la 5-10% din populație"
Horoscop 23 septembrie 2021. Săgetătorii trebuie să dea curs invitațiilor care vin de la prieteni
HOROSCOP
Horoscop 23 septembrie 2021. Săgetătorii trebuie să dea curs invitațiilor care vin de la prieteni
Căsătoriți pe nevăzute”. George și Cristina s-au căsătorit, în ciuda criticilor părinților ei
Știrileprotv.ro
Căsătoriți pe nevăzute”. George și Cristina s-au căsătorit, în ciuda criticilor părinților ei
Inventatorul vaccinului anti-COVID a murit în condiţii misterioase! Descoperire despre vaccin
Telekomsport
Inventatorul vaccinului anti-COVID a murit în condiţii misterioase! Descoperire despre vaccin
Laptopurile ASUS OLED ajută ochii asediați de lumina albastră
PUBLICITATE
Laptopurile ASUS OLED ajută ochii asediați de lumina albastră