Preşedintele francez Emmanuel Macron i-a oferit luni omologului său chinez Xi Jinping, în prima zi a unei vizite de stat de două zile, printre altele, o vază sculptată de la o sticlărie de artă din Amboise, în Indre-et-Loire, realizată de sculptorul în sticlă Pierre Gallou, a anunțat Palatul Élysée, potrivit BFMTV, informează News.ro.
Această vază a fost realizată „ca un omagiu adus Chinei”, i-a spus Emmanuel Macron lui Xi Jinping.
Președintele francez i-a oferit omologului de la Beijing și două lucrări de Victor Hugo, într-o ediţie din 1861 - „Contemplations” şi „Notre-Dame de Paris”, traduse în chineză.
„Ştiu că vă place mult Victor Hugo, i-aţi adus adesea omagiu”, i-a spus Emmanuel Macron lui Xi Jinping.
Şeful statului francez i-a dat omologului său chinez o ediţie a primului dicţionar francezo-chinez „cunoscut”, publicat în 1742, coniac Hennessy şi Baiju, un coniac chinezesc Moutai.
El i-a oferit și o carafă de coniac Louis XIII a casei Rémy Martin.
Acest cadou nu este deloc anodin, în contextul în care coniacul şi coniacul chinezesc importate din Uniunea Europeană (UE) sunt vizate începând din ianuarie de o anchetă a autorităților chineze cu privire la o presupusă încălcare a concurenţei.
În urma unei întâlniri cu Xi Jinping, Emmanuel Macron i-a „mulţumit” preşedintelui chinez „pentru deschiderea sa faţă de măsuri provizorii cu privire la coniacul francez şi dorinţa sa de a nu fi aplicate”.
#France : Le président de la #Chine Xi a offert au président Macron les torches olympiques des Jeux de Pékin 2008 et des Jeux d’hiver de Pékin 2022 en guise de cadeaux. En retour, le président Macron a offert au président Xi la flamme olympique de #Paris2024. pic.twitter.com/GyUmVoHUZH— Josly Ngoma (@josly_ngoma) May 6, 2024
În vizita sa în China, în aprilie 2023, Emmanuel Macron i-a oferit lui Xi Jinping o vază de porţelan de Sèvres, două imagini realizate de forograful Marc Riboud şi cărţi legate de opera acestui artist celebru pentru reportajele sale în China.
Schimbul de cadouri diplomatice este o uzanţă în cadrul vizitelor de stat.
Este vorba adesea despre cadouri legate de cultura uneia dintre ţările respective, uneori cu valoare simbolică.
Emmanuel Macron i-a oferit regelui Charles al III-lea al Marii Britanii, în septembrie, o ediţie orginală a „Racines du ciel” a lui Romain Gary.
Această carte, distinsă cu Premiul Goncourt în 1956, are ca temă centrală protecţia naturii, un subiect în care Charles este angajat de mulţi ani.
Emmanuel Macron, care speră să impună Franţa drept o „putere de echilibru” în încleştarea chinezo-americană, sărbătoreşte împreună cu omologul său chinez împlinirea a 60 de ani de relaţii bilaterale.
Xi Jinping a sosit duminică la Paris în primul său turneu european din 2019.
O ceremonie de primire protocolară cu mare pompă a avut loc la Invalides, cu fanfara militară.
Cei doi preşedinţi s-au reîntâlnit luni seara la Palatul Élysée.
Preşedinţii şi soţiile lor se întâlnesc marţi în Munţii Pirinei.
Daniel_DNL 07.05.2024, 11:39
La prima poza, se vede clar cine e seful si cine caută bagare in seamă