Ce conține acordul negociat între SUA și Iran: versiunea americană vs versiunea iraniană. Avioane C-17 au decolat spre Europa, înainte de o posibilă deplasare a lui JD Vance

Comentează
Un steag iranian flutură în vânt în timp ce navele rămân ancorate pe 16 mai 2026 în Strâmtoarea Ormuz, lângă Insula Larak, Iran.

Prelungirea armistițiului între Statele Unite și Iran este un scenariu posibil, dar cele două părți au în continuare puncte diferite asupra negocierii unui acord de pace.

Publicația americană Axios a prezentat, pe surse, liniile generale ale acordului din punctul de vedere al administrației Trump.

Versiunea americană

Axios scrie despre un memorandum de înțelegere menit prelungirii cu încă 60 de zile ale armistițiului actual, care a intrat în vigoare pe 8 aprilie și a fost încălcat în mod repetat de părțile beligerante. Acest memorandum este menit să favorizeze negocierea unui acord mai amplu, care să includă și programul nuclear al regimului de la Teheran.

Conform surselor citate de Axios, memorandumul de înțelegere prevede redeschiderea imediată a Strâmtorii Ormuz fără taxe de tranzit, în scopul restabilirii, în termen de 30 de zile, a volumelor de transport maritim la nivelurile anterioare declanșării războiului, care a început pe 28 februarie prin operațiunea militară americano-israeliană „Epic Fury”.

Regimul islamic din Iran s-ar angaja să nu încerce să obțină arme nucleare și să răspundă preocupărilor internaționale legate de stocul său de uraniu îmbogățit în scopuri militare. Totuși, orice măsură concretă legată de programul nuclear al Teheranului ar face obiectul unui acord separat și mai detaliat negociat ulterior.

De asemenea, acordul ar oferi Iranului o ridicare treptată a sancțiunilor, în funcție de conformarea sa la angajamente, inclusiv derogări temporare care să permită exporturile de petrol.

Negocieri purtate cu ajutorul Qatarului

Potrivit Axios, acest acord a fost convenit în noaptea de miercuri spre joi, în urma discuțiilor dintre mediatorul qatarez Ali Al-Thawadi și ministrul iranian de externe Abbas Araghchi, în negocieri fiind implicați și emisarul lui Donald Trump, Steve Witkoff, și Jared Kushner, ginerele președintelui american.

Ministerul iranian de Externe a comunicat că regimul de la Teheran nu a luat încă o decizie și a catalogat anunțul lui Donald Trump privind existența unei „înțelegeri extraordinare” drept „simple speculații”. Axios notează că Ministerul iranian de Externe încă așteaptă aprobarea finală din partea celor mai influente centre de decizie de la Teheran.

Versiunea iraniană

Pe de altă parte, agenția iraniană de presă Mehr a publicat vineri o versiune a proiectului de acord din perspectiva regimului de la Teheran.

Iranul prezintă un proiect de acord care vizează „încetarea permanentă și imediată a ostilităților pe toate fronturile, inclusiv în Liban”, informează AFP. Această solicitare nu este inclusă în versiunea americană.

De asemenea, Iranul menționează o perioadă de „60 de zile de negocieri pentru ajungerea la un acord cu privire la chestiunile nucleare și ridicarea totală a sancțiunilor” americane. Acest interval de timp de 60 de zile de negocieri corespunde cu cele 60 de zile menționate de sursele americane pentru prelungirea armistițiului.

Iranienii susțin că proiectul de acord-cadru prevede „eliberarea a 24 miliarde de dolari din fondurile iraniene blocate, în perioada finală de negociere de 60 de zile”. Jumătate din această sumă ar urma să fie „pusă la dispoziția Iranului înainte de începerea negocierilor“. Statele Unite se referă de asemenea la „ridicarea treptată a sancțiunilor”, în funcție de respectarea angajamentelor de către Iran, dar nu menționează sume specifice.

În schimb, Teheranul nu va renunța la controlul Strâmtorii Ormuz, așa cum afirmă partea americană. Această informație nu este furnizată prin intermediul Mehr, o agenție de presă asociată Guvernului iranian, ci prin intermediul Irna, o agenție de presă din subordinea Ministerului Culturii și Orientării Islamice.

„Iranul nu își ia, în acest text, niciun angajament de a ceda gestionarea strâmtorii și nici de a restabili condițiile de dinaintea agresiunii militare americane și israeliene”, scrie IRNA, care prezintă „marile linii ale textului actual” aflat în curs de finalizare.

Așadar, administrația Trump și regimul din Iran difuzează din nou pe surse versiuni prin lentilele proprii, chiar dacă unele puncte sunt apropiate, iar altele sunt omise.

La rândul lui, Donald Trump a catalogat drept false informațiile difuzate de presa din Iran, în timp ce șeful diplomației iraniene Abbas Araghchi a afirmat vineri că un acord „nu a fost niciodată atât de aproape” și a cerut presei să se abțină de la speculații asupra conținutului.

JD Vance s-ar putea deplasa în Europa pentru semnarea acordului

Donald Trump a declarat joi că vicepreședintele JD Vance s-ar putea deplasa în Europa în zilele următoare pentru a participa la o ceremonie oficială de semnare.

De altfel, potrivit Axios, patru avioane de transport C-17 ale Forțelor Aeriene Americane au decolat joi spre Europa, având la bord echipament pentru o posibilă deplasare a vicepreședintelui JD Vance la Geneva.

Axios, care citează surse informat cu pregătirile, subliniază că zborurile militare au legătură cu o potențială ceremonie de semnare ce ar putea avea loc în zilele următoare.

Chiar dacă va fi semnat la Geneva, acordul ar urma să se numească „Acordul de la Islamabad”, pentru a reflecta eforturile de mediere depuse de Qatar și Pakistan.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!