Ce este filtrul de particule al unei maşini şi cum se întreţine

Comentează
Ce este flitrul de particule al unei maşini şi cum se întreţine - Un mecanic auto verifică partea inferioară a unei masini, ridicată pe elevator, într-un service, ținând în mână un dosar clipboard cu documente pentru notițe

Filtrul de particule este o componentă esențială a sistemului de evacuare al unei mașini, fiind conceput pentru a respecta normele de poluare din ce în ce mai stricte și pentru a reduce emisiile nocive ale motoarelor, în special la cele diesel. Pentru a funcționa corect, această componentă are nevoie de întreținere periodică și de respectarea unor reguli de utilizare, iar înțelegerea modului în care se întreține îi ajută pe șoferi să evite reparații costisitoare și să-și mențină mașina în parametri optimi.

Filtrul de particule: ce este și ce rol are

Filtrul de particule, cunoscut sub denumirea de DPF (Diesel Particulate Filter), este un dispozitiv integrat în sistemul de evacuare al mașinilor, care captează și stochează funinginea de eșapament rezultată în urma procesului de ardere a combustibilului. Însă, deoarece DPF-ul are o capacitate limitată, funinginea stocată trebuie eliminată sau „arsă” periodic pentru ca filtrul să se regenereze. Prin regenerarea DPF-ului este ars în mod controlat excesul de funingine depus în filtru, fiind reduse în acest fel emisiile nocive și, implicit, evitarea fumului negru caracteristic pe care îl vezi adesea la mașinile diesel, în special la reprizele de accelerație.

Primele mașini diesel echipate cu DPF au fost cele din norma de poluare Euro 4, însă DPF-ul clasic a devenit în mod oficial obligatoriu pe vehiculele dotate cu motoare diesel din 2009, când, la nivelul Uniunii Europene, au fost introduse normele de poluare Euro 5. De asemenea, odată cu implementarea normelor Euro 6, filtrul a devenit obligatoriu și pe mașinile echipate cu propulsoare pe benzină cu injecție directă (GPF-Gasoline Particulate Filter). Rolul principal al DPF-ului este reducerea poluării atmosferice. El captează până la 80-90% dintre particulele nocive nearse și de cenușă, care, în lipsa acestuia, ar ajunge în aerul pe care îl respirăm. Astfel, contribuie în acest fel la scăderea nivelului de emisii de particule fine, respectând normele de poluare în vigoare, precum și la protejarea sănătății publice, funinginea având efecte grave asupra sistemului respirator.

Cum funcționează un filtru de particule

Filtrul de particule este montat în sistemul de eșapament al mașinii, imediat după colectorul de evacuare, informează DPFcleaning.com. Acesta este alcătuit dintr-un material ceramic poros, cu o structură de tip fagure, care este acoperit cu un strat de catalizator chimic ce conține mici cantități de metale prețioase, de obicei platină și paladiu, care reține particulele solide. De asemenea, conține celule și canale cu pereți subțiri care permit trecerea gazelor de eșapament, reținând particulele solide nocive, care sunt reținute pe suprafața poroasă a materialului filtrant. Din această cauză, filtrul de particule trebuie curățat periodic, deoarece particulele de funingine se depun pe pereții interiori ai DPF-ului în timpul funcționării motorului, iar filtrul se înfundă treptat chiar cu particulele pe care este conceput să le rețină.

Ce este regenerarea filtrului de particule

Curățarea DPF-ului se realizează printr-o procedură denumită regenerare. Poate te întrebi de nu i se spune simplu „curățarea DPF-ului”, iar profesioniștii folosesc termenul de „regenerarea DPF-ului”. Ei bine, explicația este la fel de simplă: din punct de vedere tehnic, particulele de funingine sunt arse din filtru pentru a-l „regenera”. Acest proces se realizează de obicei în mod automat atunci când motorul atinge o anumită temperatură, în mod normal la viteze de autostradă sau în timpul unei călătorii pe distanță mai lungă, chiar și la viteze mai mici. Renegerarea filtrului de particule este de două feluri, activă și pasivă.

Regenerarea activă a DPF-ului. Deoarece multe mașini diesel nu sunt folosite în condiții care să permită regenerarea la viteze mari, unii producători au introdus regenerarea activă pentru a rezolva problema înfundării filtrului de particule. În acest caz, software-ul de control al motorului monitorizează gradul de blocare al DPF-ului și, în momentul în care detectează depuneri excesive, inițiază un proces prin care se injectează combustibil suplimentar pentru a ridica temperatura, declanșând astfel curățarea filtrului, conform specialiștilor de la Redex.

Regenerarea activă durează, de regulă, între 5 și 10 minute și are loc la fiecare aproximativ 480 km, în funcție de stilul de condus și de frecvența de utilizare a mașinii. În timpul regenerării active vei observa modificări în felul în care sună sau se simte mașina, care sunt urmarea creșterii puterii ventilatoarelor de răcire și a turației motorului la ralanti. De asemenea, este posibil ca funcția automată start/stop să nu mai fie activă sau să se simte un miros puternic care provine de la evacuare. Toate acestea sunt normale, iar după finalizarea ciclului mașina revine la funcționarea obișnuită. Totuși, regenerarea activă nu este o soluție infailibilă. Dacă utilizezi mașina doar pentru drumuri scurte prin oraș, procesul de regenerare poate fi ușor întrerupt. Oprirea motorului în timp ce are loc regenerarea activă poate cauza probleme și, totodată, poate lăsa filtrul insuficient curățat.

Regenerarea pasivă a DPF-ului. Spre deosebire de cea activă, regenerarea pasivă apare în mod natural în timpul condusului zilnic. Dacă, spre exemplu, parcurgi frecvent distanțe lungi pe autostradă, DPF-ul ar trebui să rămână curat datorită procesului de regenerare pasivă, deoarece temperatura gazelor de eșapament este suficient de mare (peste 500°C) pentru a preveni înfundarea filtrului. Principala diferență între regenerarea pasivă și cea activă este aceea că aceasta din urmă este declanșată de ECU (calculatorul de bord) atunci când senzorii detectează înfundarea filtrului, în timp ce regenerarea pasivă apare atunci când mașina este menținută la viteze constante suficient de mult timp, în condiții care permit curățarea naturală a DPF-ului.

Ce faci dacă nu funcționează regenerarea DPF-ului

Dacă martorul de bord DPF rămâne aprins, se colorează în roșu sau apar și alte avertizări legate de filtrul de particule, va trebui să faci de urgență o vizită într-un service auto autorizat. În astfel de situații pot apărea daune suplimentare, iar ceea ce ar putea fi o reparație ieftină se poate transforma într-o problemă mult mai costisitoare.

Este important de știut că unele service-uri pot curăța filtrele de particule înfundate printr-o operațiune denumită regenerare forțată. Deși nu este o soluție garantată în proporție de 100%, de cele mai multe ori, această procedură reușește să elimine excesul de funingine, permițând filtrului să funcționeze din nou și să se regenereze automat.

Cele mai multe probleme cu DPF-ul apar din cauza regenerării incomplete sau incorecte. Filtrul se înfundă, ceea ce duce la creșterea emisiilor de evacuare, scăderea performanțelor motorului și, uneori, la trecerea mașinii în „limp-home mode” (n.n. – mod de siguranță cu putere redusă), potrivit RAC. Dacă este lăsat mai mult timp, DPF-ul nu se va putea regenera și va trebui curățat sau chiar înlocuit. La unele automobile, motorul poate să nu mai pornească după un anumit număr de kilometri și de aceea este important să consulți manualul mașinii pentru detalii specifice.

Ce cauzează înfundarea filtrului de particule

Călătoriile scurte, la viteze reduse, reprezintă principala cauză a înfundării filtrelor de particule la mașinile diesel. De aceea, producătorii auto recomandă șoferilor care circulă mai mult prin oraș sau pe distanțe scurte să aleagă fie un automobil dotat cu motor pe benzină, fie unul 100% electric, în locul unui model pe motorină.

În același timp, o altă cauză a înfundării DPF-ului o reprezintă întreținerea necorespunzătoare a acestuia. Trebuie să știi că un filtru de particule de pe o mașină prost întreținută poate ceda mai repede comparativ cu unul montat pe o mașină bine îngrijită, deși, în general, durata de viață a unui DPF ar trebui să fie de cel puțin 160.000 km. Este, de asemenea, foarte important să folosești tipul corect de ulei, mai exact cel recomandat de producător, deoarece unele uleiuri conțin aditivi care pot înfunda filtrul de particule. Modificările în materie de performanță pot deteriora DPF-ul diesel, la fel ca utilizarea unui combustibil de slabă calitate sau ca mersul frecvent cu rezervorul aproape gol, situație în care mașina poate evita regenerarea DPF-ului pentru a economisi combustibil.

Semne că filtrul de particule este înfundat

Un filtru de particule diesel înfundat este o problemă frecventă la vehiculele diesel și poate provoca probleme serioase. Cel mai evident indiciu este aprinderea intermitentă a martorului portocaliu pentru DPF din bord, care semnalează că filtrul este înfundat și ar putea avea nevoie de regenerare sau de curățare. Există, însă, și alte simptome la care trebuie să fii atent, cum ar fi:

Motorul pierde putere și accelerația este greoaie. Dacă motorul pare lent și nu mai are puterea obișnuită, cauza poate fi un DPF înfundat. Această restricție poate limita eficiența și performanța motorului, provocând o scădere vizibilă a puterii.

Imposibilitatea de a depăși o anumită turație. Un DPF blocat poate împiedica motorul să urce peste un anumit nivel de turații. Gazele de evacuare nu circulă liber, iar acest lucru face ca mașina să pară „sufocată”.

Fum negru la evacuare. Când DPF-ul este înfundat, arderea incompletă a combustibilului poate provoca emisii de fum negru prin sistemul de evacuare. Acesta este un semn clar că motorul nu reușește să filtreze corect gazele, aflăm de pe Bumper.co.

Dificultăți la pornirea motorului. Un filtru de particule sever blocat poate cauza probleme la pornire. Dacă vehiculul pornește greu, este posibil ca fluxul de gaze de evacuare să fie afectat de un DPF înfundat.

Consum mai mare de combustibil. Când filtrul de particule nu funcționează corect, motorul consumă mai mult carburant pentru a putea împinge gazele prin filtrul înfundat. Astfel, eficiența scade, iar consumul de benzină/motorină crește.

Funcția start-stop nu mai funcționează. Funcția start-stop cu care sunt dotate mașinile moderne economisește combustibil oprind motorul la ralanti. Un DPF înfundat poate cauza oprirea acestei funcții, deoarece motorul trebuie să rămână pornit pentru a menține fluxul de gaze de eșapament.

Miros puternic de carburant în habitaclu. Un miros intens de carburant în interiorul mașinii poate indica faptul că DPF-ul nu mai filtrează corect gazele. Acest lucru permite mirosului de combustibil nears să pătrundă în habitaclu, fiind periculos pentru toți ocupanții vehiculului.

Când se schimbă filtrul de particule

Filtrul de particule nu este o componentă cu durată de viață nelimitată. În funcție de stilul de condus, de calitatea combustibilului, dar și de frecvența cu care conduci mașina, durata medie de funcționare a DPF-ului este cuprinsă în medie între 130.000 și 250.000 km. De asemenea, drumurile lungi regulate ajută la prelungirea duratei sale de viață, în timp ce condusul excesiv în oraș, cu opriri și porniri multiple, poate duce la uzura mai rapidă a acesteia. Totuși, în multe cazuri, filtrul poate fi curățat profesional în loc să fie înlocuit, ceea ce reduce semnificativ costurile.

Demontarea fizică a filtrului de particule, coroborată cu modificarea software-ului ECU (resoftare), operațiuni care sunt întâlnite în unele service-uri auto, sunt considerate ilegale. Potrivit RAR, acestea reprezintă intervenții neautorizate asupra ansamblului tehnic al vehiculului. Mașinile fără DPF nu trec testele de emisii la ITP, iar proprietarii vor fi amendați. În plus, demontarea DPF-ului afectează negativ mediul și sănătatea publică.

Cum prelungești durata de viață a DPF-ului

Pentru a evita înfundarea prematură a filtrului de particule poți aplica o serie de măsuri simple, cum ar fi, spre exemplu, efectuarea periodică a unor drumuri pe distanțe mai lungi, la turații de peste 2.500 rpm, care permit regenerarea pasivă. De asemenea, este recomandat să folosești combustibil de calitate și tipul de ulei potrivit, pentru a reduce depunerile de reziduuri, să respecți intervalele de schimb pentru ulei și filtre, să eviți condusul exclusiv urban, cu opriri și porniri frecvente și, nu în ultimul rând, să verifici funcționarea injectoarelor și a supapei EGR, notează Bell Performance.

Foto: Shutterstock.com

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Barbatul acuzat si retinut pentru spionaj in favoarea Rusiei, Ivan Kutsenko, este escortat in sediul Curtii de Apel Bucuresti, in Bucuresti, 8 septembrie 2026. Inquam Photos / Octav Ganea
20:22
Cazul lui Ivan Kuțenko, rusul acuzat de spionaj și arestat în România: Ambasada Rusiei acuză „presupuneri, speculații și tot felul de fantezii”
Lucian Pahonțu a reacționat după acuzațiile privind Revoluția din 1989 și Mineriada 1990. Niciun cuvânt despre Vasile Milea
19:34
Press One: Teza de doctorat a lui Lucian Pahonțu va fi analizată de Comisia de etică a Universității Naționale de Apărare
MONDEN
Karim Chaker la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
18:12
Cine este Karim Chaker de la „Burlacii: Foc în Paradis”. A jucat baschet timp de 12 ani
Cristi Borcea si Valentina Pelinel
Exclusiv
17:55
Valentina Pelinel, dezvăluiri după 8 ani de mariaj cu Cristi Borcea: „Ne știm parolele, telefoanele noastre sunt la liber”
POLITIC
Arhiva foto
12:36
Călin Georgescu a reacționat după ce Administrația Prezidențială a anunțat că România nu trimite soldați în Ucraina: „Un pas sinucigaș spre angajarea într-un război care nu este al nostru”
AUR are în sondaje aproape cât PSD, PNL și USR la un loc: cum ar vota românii la alegerile parlamentare
11:59
AUR are în sondaje aproape cât PSD, PNL și USR la un loc. Cum arată intenția de vot la alegerile parlamentare, într-un sondaj INSCOP
Ultimele știri
21:14
Ilie Bolojan vorbește despre varianta ca Luca Niculescu să fie premier și spune că nu se agață de scaun: „Mi-am luat rămas bun și de la doamnele care fac curat”
21:13
Petrolul Brent se vinde cu peste 106 dolari barilul, cea mai mare creștere de preț din luna mai. Și petrolul WTI s-a scumpit
20:45
Cum a ajutat o mașină europeană la nașterea gigantului auto chinez Chery. Primul exemplar e bazat pe un Seat Toledo
20:22
Cazul lui Ivan Kuțenko, rusul acuzat de spionaj și arestat în România: Ambasada Rusiei acuză „presupuneri, speculații și tot felul de fantezii”
TRENDING
13:57
Grindină uriașă de 10 cm, rafale de vânt de 120 de km și ploi abundente: se anunță furtuni extreme în Balcani
18:50
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
17:48
28 de TIR-uri ale unei firme românești, confiscate în Belgia. Șoferii dormeau de săptămâni întregi în cabine
16:02
Moscova acuză că prin Portul Giurgiulești sunt livrate arme Ucrainei: „Rusia este un risc pentru întreaga lume civilizată”
Pașaport, fotografie ilustrativă. Foto: Profimedia
20:03
A vrut să intre în Germania, dar polițiștii i-au desenat o literă în pașaport și l-au urcat în primul avion. Ce înseamnă marcajul „C”
Bine pentru tine, cu Dr Erna Stoian - despre infertilitate la bărbați și femei
17:10
Când devine infertilitatea o problemă de cuplu. Avertismentul medicului ginecolog Erna Stoian despre amânarea unei sarcini și diagnosticul corect
Catalin Cirstoveanu, seful sectiei ATI despre primul RMN Neonatal la Spitalul Maria Curie
16:06
Primul RMN neonatal din România, aproape de funcționare: Examinările la Spitalul „Maria Curie” ar putea începe în octombrie
Bancnote și monede euro într-un borcan pe plajă, la apusul soarelui
14:59
Românii au cheltuit aproape 5 miliarde de euro pe vacanțe în străinătate, în timp ce stațiunile din țară rămân pustii: „Este o bătălie pierdută”
Munții Kackar din Turcia | Foto: Agenția pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului din Turcia (TGA)
14:55
Imagini spectaculoase din Munții Kackar. Ce se întâmplă în septembrie 2026 în Turcia
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
9 sept.
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
08:08
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Imagine din timpul arestării unuia dintre presupușii ucigași ai românului omorât în Danemarca Sursa foto: captură YouTube/ Poliția Română
19:31
Un român a fost ucis, legat de o baterie și aruncat într-un râu, în Danemarca. Suspecții au fost arestați în patru județe din țară
Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, dă mâna cu președintele Nicușor Dan pe 18 mai 2026, la Cotroceni, înaintea consultărilor pentru noul premier. Președintele PSD, Sorin Grindeanu, privește. Foto: Profimedia
17:22
„Toate partidele fac acest gen de propagandă!”. Claudiu Manda susține că PSD-ului nu-i e frică de anticipate, dar „România va plăti nişte costuri, ca ţară”
Dronă pe cer. Imagine cu caracter ilustrativ Sursa foto: Profimedia
16:32
Mesaj RO-Alert în județul Tulcea, din cauza riscului căderii unor obiecte din spaţiul aerian. Au fost ridicate 2 avioane F-18 și un elicopter
Imagine cu caracter ilustrativ: Monitorul de Galați
15:09
Faleza și strada Domnească se închid în Galați, vineri. 6 autobuze sunt deviate, care sunt rutele de la Potcoava de Aur
Educație juridică în școli
14:06
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate