Ce este ratingul de țară și ce înseamnă pentru România o retrogradare la junk

Iată ce este, de fapt, ratingul de țară și ce înseamnă exact pentru un stat retrogradarea la junk.

Ce este ratingul de țară

Simplu spus, ratingul de țară este o evaluare independentă a capacității unui stat de a-și plăti datoriile la timp și integral.

Acest indicator joacă un rol crucial pentru investitorii internaționali, fiind un barometru al riscurilor economice, sociale și politice asociate unei țări.

Ratingul de țară este, mai pe înțelesul tuturor, o notă care arată cât de bun platnic este un stat în raport cu investitorii internaționali. Un lucru interesant este că ratingul nu măsoară cât de bogat este un stat, ci cât de probabil este ca el să își plătească datoriile.

Cine stabilește ratingurile

Trei mari agenții globale – Standard & Poors, Moodys și Fitch – sunt principalele autorități în domeniu. Toate își au sediul central în New York și au o istorie care datează încă din secolele XVIII-XIX.

De asemenea, alte agenții notabile includ China Chengxin International Credit Rating Company și Japan Credit Rating Agency.

Acestea sunt mai cunoscute pentru evaluarea companiilor private, dar calculele lor asupra ratingurilor de țară sunt esențiale pentru piețele financiare internaționale.

Cele trei mari agenții de rating de credit care contează la nivel mondial

La nivel global, Standard & Poors (S&P), Moodys și Fitch Group domină industria ratingurilor de credit, deținând împreună o cotă de piață de 95%, conform unui raport al Consiliului pentru Relații Externe din SUA din 2015, citat de IG Group, compania care este lider mondial în tranzacționare online.

Infografic realizat cu ajutorul Inteligenței Artificiale

Aceste trei agenții sunt pilonii principali în evaluarea riscului financiar la nivel mondial, influențând deciziile investiționale majore.

Moodys: Pionier în evaluarea financiară

Moodys (MCO), prima dintre cele trei mari agenții de rating, a fost înființată în 1909.

Compania este listată la Bursa de Valori din New York (NYSE) și face parte din indicele S&P 500, care include cele mai mari 500 de companii din SUA.

Moodys utilizează un sistem de rating ce acoperă atât calitatea investițională, cât și cea speculativă.

Ratingurile variază de la Aaa (cel mai înalt nivel investițional) la Baa, iar calitatea speculativă variază de la Ba la C (calitate speculativă extrem de scăzută). Aceasta este ușor diferită de scala de ratinguri utilizată de S&P și Fitch.

În plus, Moodys folosește un sistem de modificatori numerici (1, 2 și 3) pentru a diferenția nivelurile de risc în cadrul aceleiași categorii. Modificatorul 1 indică nivelul superior al unei categorii, în timp ce 3 reprezintă nivelul inferior.

Standard & Poors: Lider global în cercetări financiare

Standard & Poors, așa cum este cunoscut astăzi, a fost fondat în 1941, fiind acum parte a companiei S&P Global, listată și ea pe NYSE și inclusă în indicele S&P 500.

Această agenție oferă analize financiare detaliate pentru piețe variate, de la obligațiuni și acțiuni la mărfuri.

Sistemul de rating al S&P diferă ușor de cel al Moodys, utilizând simbolurile „+” și „–” pentru a indica poziționarea în cadrul unei categorii de rating între AA și CCC.

Ratingurile S&P sunt esențiale pentru investitori, având în vedere că titlurile clasificate între AAA și BBB- sunt considerate de calitate investițională, cu șanse reduse de default.

În schimb, cele sub BB+ sunt considerate speculative, oferind un randament mai mare, dar și un risc crescut.

Pe scurt, sistemul S&P său include categorii de la AAA (cel mai bun) până la D (faliment). Titlurile cu ratinguri mai scăzute, cum ar fi cele de high yield (randament mare), sunt adesea preferate de investitorii cu un apetit mai ridicat pentru risc.

Ce înseamnă diferența dintre C și D

C nu înseamnă neapărat că țara sau compania a intrat deja în faliment. Înseamnă că este aproape sigur că va intra în incapacitate de plată sau că se află într-o situație de incapacitate de plată foarte limitată pentru unele obligații.

D înseamnă că incapacitatea de plată s-a produs deja – de exemplu, o plată a datoriei nu a fost efectuată la termen sau a avut loc o restructurare considerată de S&P echivalentă cu un default.

În cazul ratingurilor suverane (țări), categoria D este folosită foarte rar, deoarece statele încearcă, de regulă, să evite un default total prin restructurarea datoriei sau prin sprijin financiar extern (de exemplu, de la Fondul Monetar Internațional sau alte instituții).

Infografic realizat cu ajutorul Inteligenței Artificiale

Fitch Ratings: Un pilon solid al evaluării riscurilor

Fondată în 1914, Fitch Ratings funcționează sub umbrela Hearst Communications, fiind singura dintre cele trei mari agenții care nu este listată la bursă.

Sistemul său de rating este similar cu cel al S&P, incluzând modificatori „+” și „–” pentru a specifica calitatea în cadrul categoriilor de la AA la CCC.

Fitch se concentrează pe evaluarea riscurilor de default asociate obligațiunilor și altor instrumente financiare.

Pentru investitori, titlurile de valoare cu ratinguri între AAA și BBB- sunt considerate cele mai sigure, oferind un echilibru ideal între risc și recompensă.

Aceste trei agenții joacă un rol esențial în economia globală, influențând deciziile de investiții ale firmelor, guvernelor și investitorilor individuali.

Cu toate acestea, în alte piețe emergente, cum ar fi India, au apărut și alte agenții locale de rating, cum ar fi CRISIL, ICRA sau CARE, care contribuie la dezvoltarea industriei financiare la nivel regional, potrivit Clear Tax.

Ca un rezumat, S&P și Fitch folosesc litera D, în timp ce Moody’s Ratings utilizează o scară diferită, de la Aaa până la C, fără categoria D. De aceea, uneori apare confuzia că și S&P s-ar opri la C. În realitate:

• S&P: AAA → D

• Fitch: AAA → D

• Moody’s: Aaa → C.

Cum funcționează evaluarea unei țări

Fiecare agenție folosește un sistem propriu de notare. Standard & Poor’s consideră că ratingurile BBB- sau mai mari sunt potrivite pentru investiții, în timp ce cele sub BB+ intră în categoria „junk” sau speculative.

Moody’s clasifică ratingurile de la Baa3 în sus ca fiind investiționale, iar cele sub Ba1 ca fiind riscante.
Fitch, pe de altă parte, folosește o scară de la AAA (cel mai bun rating) până la D (țară în faliment).

Țări precum Germania, Elveția, Norvegia și Danemarca se află în fruntea clasamentelor agențiilor, cu ratinguri maxime care le garantează accesul la finanțări avantajoase.

De ce sunt importante ratingurile de țară

Economiștii spun că un rating bun „deschide ușile” către finanțări mai ieftine și în condiții mai favorabile. Acesta oferă investitorilor o evaluare clară a riscurilor asociate obligațiunilor de stat emise de o țară.

În special pentru economiile în curs de dezvoltare, un rating favorabil înseamnă acces mai rapid și mai ieftin la piețele internaționale de obligațiuni.

Dincolo de aspectele economice, evaluările includ factori politici. Este analizată nu doar capacitatea guvernului de a-și onora datoriile, dar și voința acestuia de a le plăti.

Procesul de evaluare

Agențiile de rating folosesc date oficiale furnizate de instituții precum Banca Națională, Guvern, birourile de statistică sau instituții internaționale precum FMI și Banca Mondială.

Printre indicatorii analizați se numără:

• balanța comercială

• veniturile din exporturi

• gradul de îndatorare.

În anumite cazuri, experții agențiilor călătoresc în țările evaluate pentru a discuta cu autoritățile și societatea civilă.

Evaluările pot fi inițiate de agenții sau pot fi comandate de guvernele care achită pentru realizarea lor.

Deși stabilirea ratingurilor de țară nu este activitatea principală a acestor agenții, importanța lor pentru investitori și instituții financiare rămâne incontestabilă.

Cum se face evaluarea de rating a României și cine o decide, agenția sau țara?

Depinde de tipul ratingului, dar pentru ratingurile suverane ale unei țări (cum este cazul României), în general, evaluarea se face la inițiativa acelui stat, iar monitorizarea și actualizările sunt făcute de agenția de rating.

Mai exact:

1. Statul solicită inițial acordarea unui rating.

• Guvernul (de regulă prin Ministerul Finanțelor) încheie un contract cu agenția de rating și plătește pentru evaluare.

• Agenția analizează economia, finanțele publice, datoria, politica fiscală, stabilitatea politică etc. și acordă un calificativ.

2. După acordarea ratingului, agenția îl monitorizează permanent.

Agențiile precum S&P Global Ratings, Moody’s Ratings și Fitch Ratings au un calendar de revizuiri (de obicei de două ori pe an pentru fiecare țară, dar poate varia).

Ele pot modifica ratingul sau perspectiva chiar dacă țara nu cere acest lucru, dacă apar -evenimente importante.

3. În situații excepționale, agenția poate face o evaluare extraordinară.

De exemplu, dacă apare:

• o criză politică majoră

• o deteriorare rapidă a finanțelor publice

• un risc de neplată

• un conflict militar sau un alt eveniment cu impact economic semnificativ.

În aceste cazuri, agenția nu așteaptă următoarea dată din calendar, ci poate anunța o revizuire imediată.

Cazul României

România are ratinguri acordate de cele trei mari agenții, iar acestea publică în fiecare an un calendar orientativ al datelor la care sunt programate revizuirile.

Între aceste date, agențiile discută în mod regulat cu reprezentanții Ministerului Finanțelor, ai BNR și ai altor instituții, analizează datele economice și decid dacă mențin sau modifică ratingul ori perspectiva.

Așadar, nu este nevoie ca România să ceară de fiecare dată o nouă evaluare. După ce ratingul există, agenția are responsabilitatea de a-l urmări și de a-l actualiza atunci când consideră necesar.

România: Cel mai mare rating de țară din istorie, atins în 2006

România a atins cel mai înalt rating de țară din istoria sa în august 2006, când Fitch a ridicat calificativul de la BBB- la BBB, marcând un progres economic important.

De asemenea, S&P a acordat României calificativul BBB în 2006, acesta fiind cel mai înalt rating acordat vreodată de agenție țării noastre. România a avut ratingul maxim istoric între august 2006 și noiembrie 2008, arată datele de la Ministerul Finanțelor.

Acest moment a fost rezultatul reformelor economice și judiciare implementate în contextul aderării la Uniunea Europeană, care a avut loc la 1 ianuarie 2007.

Guvernul condus atunci de Călin Popescu Tăriceanu adoptase măsuri riguroase, inclusiv introducerea cotei unice de impozitare în 2005 și reformarea sistemului judiciar, conform cerințelor UE.

De asemenea, instrumentul de luptă împotriva corupției, inițiat de guvernul Năstase în 2002, a fost transformat în Direcția Națională Anticorupție (DNA), o mișcare esențială pentru integrarea europeană.

Toate aceste progrese au fost atent monitorizate prin Mecanismul de Verificare și Control (MCV), de care România s-a eliberat abia în 2023.

Pe de altă parte, în decembrie 2024, România a suferit o retrogradare a perspectivei ratingului său, de la stabil la negativ, pe fondul unui deficit bugetar în creștere și al anulării controversate a alegerilor prezidențiale.

Dacă măsurile de consolidare fiscală nu sunt implementate eficient, riscul unei retrogradări suplimentare este semnificativ, a avertizat atunci Fitch.

Cum a evaluat Fitch ratingul României în ultimii 30 de ani

În ultimii 30 de ani, ratingul Fitch al României a oscilat între „B-” și „BBB”, arătând perioade de fragilitate economică sau revenire.

Actualul rating „BBB-” cu perspectivă negativă indică riscuri moderate, dar subliniază potențiale dificultăți financiare.

Prima evaluare Fitch, din martie 1996, acorda României un rating cu risc moderat, afectat de instabilitatea economică.

Între 1996 și 2002, țara a fost cotată cu „B” și „B-”, semnificând risc major. În octombrie 2002, sub conducerea guvernului PSD Adrian Năstase, ratingul urcă la „B+”, dar rămâne în zona de risc ridicat.

În noiembrie 2004, România atinge pentru prima dată „BBB-” (risc scăzut), încă în mandatul Năstase.

Cel mai bun rating, „BBB”, este obținut în 2006 sub guvernarea PNL condusă de Călin Popescu-Tăriceanu. Ulterior, Fitch a revenit la „BBB-” în 2011, 2020 și 2023.

Iată, mai jos, istoricul oficial al evaluărilor Fitch pentru România, potrivit datelor de la Ministerul Finanțelor.

Documentul se numește „Fitch – Istoric evaluare risc suveran” și conține acțiunile Fitch, datele, ratingurile pentru datoria în valută și moneda locală, precum și perspectivele.

Am sintetizat mai jos istoricul ratingului suveran Fitch pentru România (1996 – iulie 2026), cu accent pe ratingul pe termen lung în valută (cel folosit cel mai des când se discută ratingul unei țări):

Cele mai importante momente din istoria ratingului de țară al României

• Cel mai slab punct: 1999, când România a ajuns la B-

• Cel mai bun rating din istorie: BBB, atins în august 2006 și menținut până în noiembrie 2008.

• Revenirea în zona sigură pentru investiții: iulie 2011, când Fitch a readus România la BBB-.

• Situația actuală: BBB-, adică ultima treaptă din categoria investment grade.

Infografic realizat cu ajutorul Inteligenței Artificiale

De ce B- e mai rău ca BBB-

Infografic realizat cu ajutorul Inteligenței Artificiale

O observație interesantă: România a avut BBB la Fitch în 2006–2008, dar astăzi, deși economia este mult mai mare (PIB-ul este de câteva ori mai mare decât atunci), ratingul este mai jos, în principal din cauza deficitelor bugetare ridicate și a deteriorării finanțelor publice.

Ce ar însemna pentru România, concret, dacă ratingul ar fi retrogradat la junk

Trecerea de la BBB- la „junk” nu este o simplă coborâre cu o treaptă, ci are consecințe de piață. În cazul României, BBB- este în prezent ultima treaptă din categoria „investment grade”.

O retrogradare ar însemna trecerea la BB+, prima categorie considerată „speculativă” (junk). Fitch și S&P mențin România la BBB-, cu perspectivă negativă.

Ce ar însemna pentru România o retrogradare la BB+:

1. Împrumuturile statului ar deveni mai scumpe

România se împrumută constant de pe piețele internaționale prin emisiuni de obligațiuni. Un rating mai slab înseamnă că investitorii ar cere dobânzi mai mari pentru a cumpăra datoria României, deoarece ar considera riscul mai ridicat.

Exemplu simplificat:

• astăzi România se împrumută cu o anumită dobândă

• după retrogradare, investitorii ar putea cere un randament mai mare

• diferența de dobândă se traduce în miliarde de lei în plus la plata datoriei publice în timp.

2. Unele fonduri mari ar putea fi obligate să vândă obligațiuni românești

Multe fonduri de pensii, fonduri de investiții și investitori instituționali au reguli interne:

• pot cumpăra doar obligațiuni din categoria investment grade

• dacă o țară cade în categoria „junk”, unele dintre ele trebuie să reducă sau să elimine expunerea.

3. Ar crește presiunea pe cursul leu-euro

Nu înseamnă automat că leul s-ar prăbuși, dar o retrogradare ar putea:

• reduce încrederea unor investitori străini

• determina ieșiri de capital

• pune presiune pe moneda națională.

4. Ar afecta indirect băncile și firmele

Ratingul statului este un reper pentru economie. Dacă statul este perceput ca mai riscant:

• băncile se pot finanța mai scump

• companiile românești pot plăti dobânzi mai mari

• investițiile pot deveni mai prudente.

5. Nu ar însemna faliment

Aici este o confuzie frecventă: BB+ („junk”) NU înseamnă incapacitate de plată.

Ar însemna doar: România încă își plătește datoriile, dar riscul este considerat mai ridicat. Țări cu rating sub investment grade pot funcționa și se pot finanța, doar că la costuri mai mari.

Iată care este pe scurt, astăzi, situația pentru România și diferența dintre BBB- și un eventual BB+ după o eventuală retrogradare:

Infografic realizat cu ajutorul Inteligenței Artificiale