Ambasadorul Rusiei la Varșovia a fost convocat vineri și a primit o notă de protest, a doua zi după căderea unei rachete rusești în estul Poloniei, țară membră UE și NATO, a anunțat Ministerul polonez al Afacerilor Externe, potrivit AFP.
Ambasadorul a auzit „o condamnare fără echivoc a acțiunilor ostile (desfășurate de regimul de la Moscova - n.r.) împotriva securității unui stat suveran”, a declarat purtătorul de cuvânt al diplomației poloneze, Maciej Wewior.
„Orice escaldare la frontiera Uniunii Europene și a Alianței atlantice este inacceptabilă”, a adăugat el.
Convocarea ambasadorului a fost anunțată mai devreme de premierul polonez Donald Tusk. „Astăzi, Ministerul polonez de Externe l-a convocat pe ambasadorul rus în legătură cu racheta care a lovit ieri teritoriul polonez”, a scris Donald Tusk pe contul său de X.
Joi, o rachetă rusească de croazieră a explodat în apropierea localității Tarnawa-Kolonia, situată în regiunea Lublin (est), la 75 de kilometri de granița cu Ucraina și de regiunea Liov, vizată în același moment de atacuri aeriene rusești.
Explozia nu s-a soldat cu victime, dar a provocat un crater cu un diametru de zece metri și o adâncime de cinci metri.
„Fragmentele recuperate arată că este vorba de o rachetă rusească Kh-101”, a precizat Donald Tusk.
Vineri, ministrul polonez al Apărării, Wladyslaw Kosiniak-Kamysz, a declarat că, potrivit parchetului, racheta a fost produsă „în al doilea trimestru al acestui an la o fabrică de lângă Moscova”.
„Aceasta înseamnă că Rusia folosește rachete produse în prezent pentru a bombarda Ucraina. Acest lucru confirmă rapoartele conform cărora rezervele de război ale Rusiei sunt epuizate”, a scris el pe X.
„Acest tip de rachete este utilizat doar de aviația strategică rusă”, a subliniat purtătorul de cuvânt Maciej Wewior.
Polonia a mai fost vizată de drone și rachete rusești pe fondul războiului din Ucraina. Cel mai grav incident s-a petrecut pe 10 septembrie 2025, când Forțele Aeriene Poloneze au doborât între 19 și 23 de drone rusești în decurs de 7 ore și jumătate.
România și Republica Moldova s-au confruntat de asemenea cu încălcarea spațiilor lor aeriene de către drone și rachete rusești.