Cătălin Ilniţchi, buzoianul care a scăpat de flăcările morţii din clubul Colectiv, a trecut prin mai multe operații în Israel iar acum, la patru luni de la tragedie, s-a întos la muncă și continuă şi să fotografieze, aceasta fiind marea sa pasiune, chiar dacă a fost la un pas să moară din cauza ei.

Astfel, singurele amintiri ale negrei nopţi de 30 octombrie, care a îndoliat un popor întreg, mai sînt cicatricile care i-au rămas pe trup, scrie www.sansanews.ro.

”Lucrurile merg bine. Am început kinetoterapia, fac recuperare psihologică, şi din februarie am început să merg şi la locul de muncă. Acum lucrez la limitarea cât mai mult a cicatricilor pentru că grefele care mi-au fost puse în Israel pe gât şi pe umăr îmi limitează mişcarea capului şi acum lucrez la recuperarea acestor mişcări” le-a declarat Cătălin Ilniţchi reporterilor Focus TV.

Cătălin a revenit şi în sălile de concerte, dar nu poate sta mult la astfel de evenimente din cauza fumului de ţigară.

„Momentan am fost la destul de puţine concerte, deoarece nu pot sta mult în fum de ţigară(…). Primul concert a fost mai dificil. Nu am putut să nu mă gândesc la ce s-a întîmplat în seara aceea în Colectiv, dar încet-încet o să-mi revin şi o să merg la mai multe concerte”, a mai spus Cătălin Ilniţchi pentru sursa citată.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Știrileprotv.ro
Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Viva.ro
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
FANATIK.RO
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
Elle.ro
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Unica.ro
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Observatornews.ro
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI