Chiar dacă se numără printre norocoșii care pot merge în continuare la locul de muncă și nu este nevoită să lucreze de acasă, Amalia Enache tânjește după perioadele supraaglomerate din viața ei.

Ce făceau vedetele anul trecut pe vremea asta! Amalia Enache: „În general, mă plângeam de supraîncarcare a programului”

„Anul trecut făceam diverse, zilele nu semănau deloc una cu alta, mai prezentam un eveniment caritabil la Ateneu, mai plecam cu Alma de Paște la fratele meu la Hunedoara, unde, la țară, ea învăța să dea de mâncare la găini, mai dădeam o fugă de o zi, cu avionul, pentru un alt eveniment la Timișoara, în general mă plângeam de supraîncărcare a programului, pentru că pe lângă știri și familie făceam și o grămadă de alte lucruri profesional”, a declarat Amalia Enache pentru Libertatea.

Ce făceau vedetele anul trecut pe vremea asta! Amalia Enache: „În general, mă plângeam de supraîncarcare a programului”

În momentul de față prezentatoare TV are aproape același program care se repetă zilnic cu precizie. „De o lună trăiesc Ziua Cârtiței: mă trezesc, dau cu aspiratorul în toată casa, mic dejun, colorat, învățat diverse cu Alma, joacă, prânz, somn de prânz, mă machiez, plec la serviciu, știrile sunt despre un singur subiect, mai apare câte un Breaking News cu o nouă Ordonanță Militară, mă spăl obesiv pe mâini, mă dezinfectez din cap până în picioare, mă întorc la somn, nu înainte să fiu oprită măcar de unul dintre filtrele de Poliție de pe drum”, a mai declarat prezentatoarea știrilor PRO TV.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.