Despre Andreea Bălan, ajunsă în emisiune după o preselecție la Ploiești, Mihai Constantinescu își amintea că era foarte talentată și ”dansa extraordinar”.

”S-au dezvoltat frumos, fiecare în felul ei, bravo!”, spunea Mihai Constantinescu într-un interviu pentru Agerpres, în 2016.

Mihai Constantinescu spunea cu regret că acum nu prea mai sunt emisiuni muzicale în care să fie promovați copiii talentați, ci sunt multe situații în care copiii sunt promovați pe cunoștințele și cu banii părinților.

”Atunci când văd un copil talentat, ieşit din comun, chiar îmi pare rău să nu pot face pentru el ceva. Dar, din păcate, acum nu prea mai ai ce să faci. Nu prea mai ai cu cine vorbi, pentru că au apărut mulţi alţi oameni care chiar nu fac nimic pentru ei. Nu prea mai ai unde să-i duci, totul se desfăşoară on-line, pui un copil cu un cântec frumos şi, în funcţie de ce vizualizări, înseamnă că e bun sau nu e bun. Nu, un om trebuie să fie văzut pe micul ecran, ori emisiuni muzicale nu mai sunt”, mai spunea atunci Mihai Constantinescu.

Andreea Bălan a avut prima apriție la televiziune în 1994, când avea 10 ani, în emisiunea pentru copii ”Ba da, ba nu”, de la TVR. În 1996, Andreea Bălan a lansat primul ei album, ”Amețiți de fum”.

Adela Popescu cânta, la 13 ani, în emisiunea Ba da, ba nu”, de la TVR 1.

Mihai Constantinescu a murit marți seară, la ora 19.00. Artistul fusese internat la Spitalul Clinic de Urgență „Floreasca”, din luna mai, după ce a suferit un stop cardio-respirator.

Citeşte şi:

Declarație de dragoste sfâșietoare a soției lui Mihai Constantinescu după moartea acestuia: ”Drum lin îngerul meu!”

Povestea de dragoste dintre Mihai Constantinescu și Simona Secrier, una dintre cele mai frumoase povești de iubire din showbiz

„O lume minunată”, piesa care l-a consacrat pe Mihai Constantinescu. Lansată, în 1979, melodia a fost compusă în doar 30 de minute

Povestea trio-ului de aur, care a bucurat ani de zile revelioanele românilor: Marius, Olimpia și Mihai

Cel mai mare regret al lui Mihai Constantinescu. Și-a dorit enorm, dar visul nu i s-a împlinit

Un șlagăr al lui Mihai Constantinescu a fost cenzurat de comuniști! ”Adică aia e casa pe care o construiește tovarășul Ceaușescu?”

Ultima apariție în public a lui Mihai Constantinescu, cu o saptămână înainte de a fi internat. Se simțea bine, a cântat și a primit o diplomă

Mesaj emoționant de la fostul ministru de Interne, Carmen Dan, după moartea lui Mihai Constantinescu: ”Vom iubi, în continuare, maestre, și câinii vagabonzi!”

Ce spune un iranian despre România. Toți i-au zis: „Nu te duce la București! Sunt oameni săraci„
PARTENERI - GSP.RO
Ce spune un iranian despre România. Toți i-au zis: „Nu te duce la București! Sunt oameni săraci„
Imagini bombă cu Laurenţiu Reghecampf şi amanta Corina. Anamaria Prodan va înnebuni
Playtech.ro
Imagini bombă cu Laurenţiu Reghecampf şi amanta Corina. Anamaria Prodan va înnebuni
"S-au auzit ţipete inumane, ceva prăbuşindu-se şi apoi tăcere". Un român şi-a ucis soţia, după care s-a sinucis, în timp ce copilul lor, în vârstă de 10 ani, se afla la şcoală, în Italia
Observatornews.ro
"S-au auzit ţipete inumane, ceva prăbuşindu-se şi apoi tăcere". Un român şi-a ucis soţia, după care s-a sinucis, în timp ce copilul lor, în vârstă de 10 ani, se afla la şcoală, în Italia
Horoscop 16 octombrie 2021. Racii caută siguranță prin orice mijloace, dar contextul este destul de haotic
HOROSCOP
Horoscop 16 octombrie 2021. Racii caută siguranță prin orice mijloace, dar contextul este destul de haotic
Nokia relansează „telefonul cărămidă”. Cât costă noul model 6310
Știrileprotv.ro
Nokia relansează „telefonul cărămidă”. Cât costă noul model 6310
Handbalista româncă celebră, bătută şi violată: "M-a chemat în cameră şi...". Cine e agresorul: primele informaţii
Telekomsport
Handbalista româncă celebră, bătută şi violată: "M-a chemat în cameră şi...". Cine e agresorul: primele informaţii
Rebels with a cause @ELLE New Media Awards 2021
PUBLICITATE
Rebels with a cause @ELLE New Media Awards 2021