MApN va asigura transportul dozelor de vaccin cu mijloace terestre și aeriene, de la sosirea în țară către centrele regionale de depozitare, a informat instituția condusă de ministrul Nicolae Ciucă.

De asemenea, militarii vor fi cei care vor „sprijini distribuția către centrele vaccinare din țară și echipele de vaccinare cu resursă umană calificată”.

Totodată, MApN a precizat că „au fost identificate centrele de depozitare în condiții speciale a dozelor de vaccin care necesită condiții de stocare la temperatura de -80°C”, iar centrul principal a fost desemnat Institutul Cantacuzino.

„Șase spitale militare de urgență, de la Timișoara, Craiova, Brașov, Cluj-Napoca, Iași și Constanța, au fost desemnate drept centre regionale de depozitare”, mai arată MApN.

Iohannis: „Strategia de vaccinare va fi supusă aprobării în ședința CSAT”

Președintele Klaus Iohannis a avut astăzi o nouă ședință la Palatul Cotroceni, pe tema campaniei de vaccinare anti-COVID, la care au participat ministrul de interne Marcel Vela, ministrul sănătății Nelu Tătaru, dar și ministrul apărării Nicolae Ciucă.

„Vreau să subliniez că cele trei ministere, Ministerul Sănătății, Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Afacerilor Interne, au colaborat foarte bine pentru stabilirea responsabilităților și a căilor de acțiune”, a explicat Klaus Iohannis, la finalul ședinței.

Șeful statului a mai precizat că „strategia de vaccinare anti-COVID va fi supusă aprobării în ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, pe care o voi convoca în perioada imediat următoare”.

Unde vor fi vaccinați românii

Totodată, președintele a declarat că „vaccinarea se va face etapizat”, iar „definirea etapelor de vaccinare și inițierea acestora vor fi stabilite în funcție de aprobarea, producția și alocarea de vaccinuri către fiecare țară”.

Cadrele medicale vor fi vaccinate la locul de muncă, a mai anunțat președintele, în timp ce celelalte categorii vor fi vaccinate în centre fixe și mobile, precum și în centre drive-through.

Potrivit autorităților, vaccinul anti-Covid ar putea ajunge în România până la finalul anului, în funcție de momentul în care va fi aprobat de Agenţia Europeană a Medicamentului.

Săptămâna trecută, președinta Comisiei Europene a declarat că Agenția Europeană a Medicamentului ar putea aproba vaccinurile testate de Pfizer-BioNTech şi Moderna în „a doua jumătate a lunii decembrie”.

Citeşte şi:

Unitatea mobilă de Terapie Intensivă de la Spitalul Județean Suceava, probleme la două luni de la inaugurare. Ce spune managerul spitalului

Aglomerație la metrou, după ce s-a defectat o șină. Problema s-a remediat după aproape patru ore

Klaus Iohannis, detalii despre cum se va desfășura campania de vaccinare anti-COVID

Cum își folosea Dan Tudorache fosta soție și menajera pentru a ascunde banii despre care DNA spune că i-ar fi obținut ilegal

Bianca Andreescu, întrebată direct: „Dacă sunt lesbiană? Hai s-o lămurim”
PARTENERI - GSP.RO
Bianca Andreescu, întrebată direct: „Dacă sunt lesbiană? Hai s-o lămurim”
Horoscop 22 ianuarie 2021. Vărsătorii se văd prinși în capcana responsabilităților pe care nu le înțeleg
HOROSCOP
Horoscop 22 ianuarie 2021. Vărsătorii se văd prinși în capcana responsabilităților pe care nu le înțeleg
VIDEO. Gestul făcut de Melania Trump când a coborât din avion. Imaginile au devenit virale
Știrileprotv.ro
VIDEO. Gestul făcut de Melania Trump când a coborât din avion. Imaginile au devenit virale
O studentă a fost găsită moartă lângă maşina sa, în condiţii misterioase. Ce au observat poliţiştii când s-au uitat pe camere
Telekomsport
O studentă a fost găsită moartă lângă maşina sa, în condiţii misterioase. Ce au observat poliţiştii când s-au uitat pe camere
Sore și Lidia Buble, protagonistele unui editorial fashion dintr-un viitor în care ochelarii de soare au microfon (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
Sore și Lidia Buble, protagonistele unui editorial fashion dintr-un viitor în care ochelarii de soare au microfon (PUBLICITATE)