Zi tristă pentru familia Victoriei Lăcătuşu, femeia din Drăghiceni, judeţul Olt, care avea 25 de ani şi 260 de kilograme. Tânăra a murit, ieri dimineaţă, la Spitalul Judeţean Craiova, în urma unui stop cardiorespirator. Cristina, sora ei, a povestit coşmarul prin care a trecut Victoria înainte să moară. Zilele trecute, familia a dus- o la spitalul din Caracal, pentru că se simţea rău. Pentru că nu aveau un medic specializat, doctorul de gardă a sfătuit-o să meargă la spitalul din Slatina.
Ajunsă acolo, Victoria a fost internată la terapie intensivă, unde a fost intubată şi ventilată mecanic. Cu toate acestea, starea ei nu se îmbunătăţea. Astfel medicii de la Slatina au trimis-o la Spitalul Judeţean Craiova, unde Victoria a decedat. Managerul spitalului, Florin Petrescu, a declarat că Victoria a fost adusă în stop cardiorespirator: “S-a încercat resuscitarea ei timp de 30 de minute, însă nu s-a mai putut face nimic pentru a-i salva viaţa”.
El a adăugat că Victoria a fost internată mai întâi la Secţia de Boli Infecţioase, diagnosticul iniţial fiind de sindrom febril. “I se va face necropsia pentru a se stabili cu exactitate cauzele care au dus la deces”, a explicat Petrescu. Imediat ce au aflat tragica veste, părinţii Victoriei n-au mai avut linişte. “De ce au plimbat- o pe la spitale? Poate avea o şansă dacă o duceau direct la Craiova. O să-i dăm în judecată pe medicii din Slatina. Să plătească pentru că ne-au omorât fata”, a afirmat Ion Şoşoiu, tatăl Victoriei.
Soţului i s-au dat calmante
Costică Lăcătuşu, soţul ei, a intrat în stare de şoc când a aflat că i-a murit nevasta. Pentru a încerca să-l ajute să-şi revină, rudele l-au dus, ieri, la spital în Caracal, pentru ca medicii să-i administreze câteva calmante. El încearcă acum să facă rost de bani ca să poată lua trupul Victoriţei de la morgă şi s-o înmormânteze.
Se mai îngrăşase cu 20 de kilograme!
Cristina Şoşoiu, sora Victoriei, a declarat ieri că, de când a născut, femeia mai luase în greutate 20 de kilograme, ajungând să cântărească 260 de kilograme. “Nu se putea abţine să nu mănânce. Nici n-avea bani să ţină un regim şi n-a respectat dieta. A mâncat multe dulciuri şi a băut sucuri acidulate”, a declarat Cristina.
A născut o fetiţă în februarie
În februarie, Victoria Lăcătuşu a dat naştere unei fetiţe. Doctorii au sfătuit-o să slăbească, însă Victoria a abandonat dieta şi mânca noaptea pe ascuns. Cazul femeii a intrat în atenţia medicilor după ce aceasta a ajuns la spitalul din Craiova, pentru un control al sarcinii. Cum acolo nu exista o masă de operaţie care să o poată susţine, femeia a fost transferată la Spitalul Universitar din Capitală. Anişoara, fetiţa ei care s-a născut în februarie, suferă de malnutriţie, ea cântărind, la aproape şase luni, puţin peste patru kilograme.
Bărbatul de 350 de kilograme a decedat luna trecută
Cristian Căpăţânescu, vâlceanul care cântărea 340 de kilograme, s-a stins anul acesta, pe 12 iulie, la Spitalul Sfântul Ioan din Capitală. Diagnosticat cu obezitate morbidă, bărbatul n-a mai ajuns să slăbească pentru operaţia de micşorare a stomacului, el murind în urma insuficienţei renale, cardiace şi hepatice, având şi multe răni infectate de la statul în pat. La înmormântarea lui, a fost nevoie de şapte oameni să-i care sicriul.
Citeşte şi „Cristian Căpăţănescu: Clătitele şi friptura m-au adus în halul ăsta”
| Cristian Căpăţânescu avea 350 de kilograme |
![]() |
Ce complicaţii riscă obezii?
“Excesul ponderal se asociază, de cele mai multe ori, cu aport de grăsimi în sânge, iar în timp, oamenii graşi riscă boli cardiovasculare. Pot suferi atacuri fatale de cord sau accidente vascular-cerebrale. Obezii mai pot avea probleme şi cu sistemul osos. Din cauza greutăţii, cele mai afectate sunt coloana vertebrală sau articulaţiile şoldului. Frecvent, această maladie provoacă şi tulburări metabolice, precum diabetul sau insuficienţa renală, ambele fiind boli grave”, ne-a explicat Laurenţiu Luca (foto), directorul Clinicii Puls.
Citeşte şi „Fiica subnutrită, mama obeză”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e8d1a8e8482d6be7c880d89ad088cdd4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a7243cca37802d6cd4c3e23ad944da76.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4af4222442fe10e188cb8af4bfe72d25.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_d58fe1297aa93e77d8e2102a121fc909.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_3d56edd2b3001dd003aeb8363fc62534.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_0c491f402d1f3db96545a36adc3c1434.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_fcd1d384073224ec2199f1869361ef02.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_d0e9c26afe0d276527e855a1ce1a7520.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_2dc662106ae0fd2996003075f7b5dc72.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_027bc5e0884cd5f20401d1f653addb72.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_a22b1443b905f56da42292528d1fd6ce.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_3e6417414184ca71f7023a6872666571.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_5cb06e43a186f695d1c40c1e289e4b5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_44aa85301d941e7dcb8fd8a7d390bd2d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_b766093f9bc411b49cee1fc8f5e911af.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_f30575ddeb2de71c11e60b484508d4a4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_7f0b16ebab2b1809b31ac690110ef3c9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_bddf343460099a541b2bbadcbd896d09.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_2b0b0d6a5c157124cf837250547e03ca.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_745d5002766da97c45b2f3399408edbb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_7ea723bd07bc6b8fc43a378e9ba80b3c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_44d867c5699b60885e9acc72bfea85aa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_e7a14d7b6c068a3334b0b4de4eaea8c1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_082288d6afe7b45890f976d0f3ac9623.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2010/08/4485-278894-victorialacatususcaunrotile1.jpg)

:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_c34be7f2948651005e925f46198f0cc2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_0a3a2d473c1b3c3debcf54988c121712.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/reclame-online-influenceri-shutterstock1940651206-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/bani-partide-pentru-siteuri-online.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_8ce43bdb36ce696752bba1db10ab1739.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_4ca2a90a6843f260d687d82e63902556.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/imagini-din-apartamentul-in-care-gina-pistol-si-smiley-locuiesc-cu-chirie.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/andra-maruta.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_6248df911a5c642265b899d04e8fdb8d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_cd6ce7149070819a8a9e80b076909123.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_3a65ef23db354ac092f7c2c1b42705e9.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_246042b34857f66661de2bdd7c770f01.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/masina-spp-foto-cristian-otopeanu-e1776434547815.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/11/sorin-grindeanu-psd-cristian-otopeanu-4.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/pacienti-sufocare-angioedem-dobandit-foto-envato.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/doctor-masora-talie-pacient.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/tanar-copywriter-concediat-doua-ori-40-de-zile.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/tractor-parcat-in-hambar.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ouaprepelita-cuptor-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/izvorul-tamadurii.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/avion-boom-sonic.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/obiceiuri-care-iti-strica-parul-in-timp-ce-dormi.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ceai-de-dafin.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/centrale-apartament-interzise.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/elena-stancu-si-cosmin-bumbut-au-documentat-viata-reala-a-diasporei-romanesti.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/benzinarie-combustibil-plin-masina-7-aprilie-2026-e1775712550573.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/roman-cautiune-binecuvantat-americani.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ilie-bolojan-george-simion-hepta8248545-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cel-mai-bun-prieten-shutterstock684415648-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/sorin-grindeanu-ilie-bolojan-shutterstock2672892819-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/donald-trump-presedinte-sua-10-4.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.