Un clip publicitar inutil – așa ar putea fi descrisă cea mai nouă campanie a Ministerul Turismului din Siria, țară măcinată de război. În ciuda luptelor sângeroase din această țară, oamenii sunt sfătuiți, într-o reclamă, să viziteze orașul Tartus, sub sloganul “Siria, întotdeauna frumoasă”.
Cuprins:
Biroul de turism din Siria are cea mai dificilă sarcină din lume. Țara se confruntă cu un război de cinci ani și jumătate, în urma căruia aproape jumătate de milion de oameni și-au pierdut viața. Totodată, aproximativ patru milioane au părăsit Siria, declanșând cea mai gravă criză a refugiaților de la cel de-Al Doilea Război Mondial. Multe orașe au fost complet distruse sau au fost preluate de teroriști. În ciuda acestor probleme, Ministerul Turismului din Siria pare dornic să atragă turiști, în ciuda faptului că această misiune ar putea să fie irealizabilă.
Într-un clip publicitar, oamenii sunt sfătuiți să viziteze orașul Tartus, aflat la malul Mediteranei. Orașul nu pare să fie deloc afectat de bombardamentele care au loc în țară. În cele două minute, clipul publicitar arată plaje cu nisip fin, dar și oameni carese distrează cu jet-ski-uri. Imaginile prezentate nu amintesc deloc de cele din celelalte orașe siriene, complet distruse în urma bombardamentelor. De astfel, la mai puțin de 100 de kilometri de află orașul Homs, care a fost vizat adesea de raiduri aeriene.
<iframe width="560" height="315" src="https://www.youtube.com/embed/saXH4yQARqg" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>