35 de ani de la cea mai lungă translare. Un bloc din București a fost mutat, cu oamenii în el, 63 de metri

Comentează
Arhiva foto

Sub conducerea dictatorului Nicolae Ceaușescu a apărut moda mutării clădirilor, blocurilor și bisericilor. Marian Ștefan a participat la mai multe dintre ele, cea mai importantă și cea mai lungă din București fiind mutarea unui bloc de pe bulevardul Republicii, în iulie 1985.

Conform specialiștilor în construcții, existau două modalități de a realiza mutarea. Demontarea structurii și reasamblarea ei la destinație sau mutarea structurii în întregime. În cel de-al doilea caz structura este ridicată și împinsă pe niște șine introduse temporar sub ea. Aceasta din urmă e cunoscută de către specialiști sub denumirea de translare.

S-a dat semnalul operațiunilor de translare

Așa s-a întâmplat și cu clădirea de la numărul 237 de pe bulevardul Republicii din București.

Suntem în luna iulie a anului 1985, la primele ore ale dimineții, când e forfotă de muncitori pe șantier.

Marian Ștefan (primul din dreapta), alături de restul colegilor la blocul de pe Republicii

Luni, la ora 11 fix, erau prezenți la pupitrul de comandă inginerul Marian Ștefan, șeful acestui punct de lucru, împreună cu inginerii Aurel Apreotesei, șef adjunct de brigadă, dar și alți oameni sub a căror conducere s-a efectuat ansamblul de lucrări pregătitoare mutării. Ei au fost aceia care au dat semnalul de începere a operațiunii de translare.

Marian Ștefan, cu un articol din ziarul Scânteia, din 1985

În cazul de față este vorba de un bloc de locuințe de trei etaje, având la parter o frumoasă farmacie cu mobilier foarte frumos. ”Blocul cu farmacia”, așa cum îi spun locuitorii din preajmă, aflat în stare foarte bună, va parcurge 63 de metri, retrăgându-se pe aceeași arteră.Ziarul Scânteia din 1985:

“Inginerul Raiului” n-a lipsit de pe șantier

“La ora 11.47 au fost pornite pompele ce acționau cei doi cilindri hidraulici cu ajutorul cărora se realiza împingerea clădirii. Aceasta cântărea 1.700 de tone și blocul a fost mutat de la numărul 237 la numărul 225. A fost desprins complet de vechea fundație și îmbrăcat la bază într-o grindă de beton. A fost trecut pe niște cărucioare și a început deplasarea”, își amintește astăzi, pentru Libertatea, Marian Ștefan, șeful lucrărilor de atunci.

Echipele de muncitori lucrau cu mare atenție, ca totul să fie dus la bun sfârșit

“Comenzile erau scurte și precise. Se lucra ca la carte. Nu se făcea nicio greșeală! Erau specialiști și fiecare avea sarcini clare. Erau oameni care urmăreau inclusiv forța de împingere a celor două burghiuri ce trebuiau să se deplaseze paralel evitându-se astfel orice frecare la buza roților”, mai spune acesta.

Pe șantierul de pe Republicii a fost prezent și inginerul Virgil Vasilescu, cel care a asigurat toate calculele și măsurătorile topometrice, pentru că operațiunea de translare trebuie să fie făcută la milimetru.

N-a lipsit nici Eugeniu Iordăchescu, supranumit astăzi “Inginerul Raiului”! E cel care a propulsat România în rândul primelor țări din lume care au aplicat procedee de translare a clădirilor. El a fost inițiatorul și coordonatorul unui amplu proces de mutare a unui număr de 29 de clădiri, dintre care 13 biserici sau mănăstiri.

După trei ore de la startul mutării, clădirea avansase cu 11 metri. Forța de împingere pe fiecare cilindru era de 11 tone, blocul deplasându-se pe cele 31 de boghiuri montate. Viteza medie de deplasare varia între 7,4 și 7,6 metri pe oră. Era un record pentru acei ani, în ceea ce privește operațiunea de translare.Marian Ștefan, șeful lucrărilor din 1985:

”Oamenii erau în apartamentele lor și au beneficiat de toate utilitățile”

După o zi de la startul operațiunii, clădirea avansase 50 de metri. “E important de precizat că oamenii erau în apartamentele lor la translare! Și au beneficiat de toate utilitățile. Fie că vorbim de telefon, instalații sanitare, apă sau energie electrică. Nu a existat niciun fel de problemă. În jurul orei 17.30 - 18.00, îmi amintesc că blocul de pe Republicii a ajuns la destinație. A fost o adevărată armată de oameni care și-a adus aportul în mutarea blocului. S-au făcut din nou verificări, apoi s-a realizat fundația definitivă”, ne mai povestește Ștefan.

Muncitorii, sub clădire, verificând căile de rulare înainte de startul operațiunii de translare

Cu blocul mutat pe noua poziție, locatarii s-au obișnuit rapid. Presa vremii scria despre operațiunea din iulie 1985: “A fost o premieră inginerească pe una din marile artere ale Capitalei. Protagoniștii, aproape acieași ca la precedentele nouă translații de clădiri efectuate în țara noastră. Inginerul Eugeniu Iordăchescu, împreună cu o echipă deja specializată în asemenea lucrări, condusă de inginerul Marian Ștefan”.

Iordăchescu a murit în 2019

În luna ianuarie a anului trecut, inginerul Eugeniu Iordăchescu a încetat din viață, la vârsta de 89 de ani. El a fost cel care a salvat biserici ce urmau să fie demolate la ordinul lui Nicolae Ceaușescu în anii ’80.

Acesta a salvat Schitul Maicilor, Biserica Olari, Biserica Sfântul Ilie, Biserica Mihai Vodă, clopotniţa Bisericii Mihai Vodă, Palatul Sinodal, Mănăstirea Antim, Biserica Petru Iacob din Reşiţa, Biserica Sfântul Ioan, Biserica Sfântul Gheorghe, Biserica Sfântul Ştefan “Cuibul cu barză”, ansamblul statuar de la Biserica Domniţa Bălaşa, Biserica Mănăstirii Râmeţ.

În 2016 a primit cea mai înaltă distincție a Bisericii Ortodoxe Române - “Crucea patriarhală pentru mireni” pentru meritele aduse.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!