Filomena, cea mai puternică furtună de iarnă înregistrată în Spania din ultimii 50 de ani, a provocat daune de aproximativ 1,4 miliarde de euro în capitala Madrid, potrivit primarului Jose Luis Martinez Almeida, informează joi DPA și Agerpres.
Edilul a indicat că aceste cifre includ pierderile de venituri pentru economie şi pagubele la nivelul infrastructurii din capitală.
Madridul a continuat să lupte joi cu urmările ninsorilor abundente de la sfârşitul săptămânii trecute, urmate de un ger năprasnic, a relatat Europa Press.
Ninsoarea puternică a încetat după cinci zile, dar numeroase străzi sunt în continuare blocate.
Deoarece cantitatea însemnată de zăpadă nu a putut fi îndepărtată suficient de repede, îngheţul sever a transformat-o în straturi tari de gheaţă, străzile devenind astfel dificil de curăţat.
Temperaturile din zona Madridului au scăzut din nou miercuri noaptea până la minus 12 grade Celsius la periferia oraşului, însă săptămâna viitoare sunt aşteptate temperaturi întrucâtva mai blânde.
Foto: Epa