Cezar Ouatu a devenit recent tată, iar viața lui s-a schimbat complet, de când micuța Serena a venit pe lume. Acum, artistul a făcut primele declarații despre botezul fetiței. Potrivit declarațiilor făcute de interpret, botezul va avea o tematică elegantă, în nuanțe de alb, cu o atmosferă deosebită.
„Pentru mine contează creştinarea şi tot ce se întâmplă în acele momente, din punct de vedere spiritual, iar mai departe am mers şi pe mâna Serenei care mi-a sugerat să fie un botez intim, discret şi, cum să spun, lumea să se distreze, chiar dacă ea va dormi în timpul acela. Va fi aşa, o chestiune diafană, totul foarte mult pe zona asta angelică, de alb. Va fi classy, ca să zic aşa, şi cu persoane de suflet şi cam atât”, a declarat Cezar Ouatu, în exclusivitate pentru Știrile Antena Stars.
Artistul a dezvăluit și că Serena este un copil foarte cuminte, motiv pentru care interpretul o ia destul de des la evenimentele la care participă.
„Serena este extrem de cuminte. Până acum, dacă o trezim noi să mănânce şi aşa mai departe, adică acel mit sau nu mit, mă rog, realitate, pentru foarte mulţi dintre părinţi, la noi şi la mine nu s-a adeverit, deocamdată, cel puţin. Are deja o lună, astăzi este şi ziua ei, are o lună şi o săptămână şi este extrem de cuminte, deja am expus-o, să zic aşa, am mers la mare, în diferite localuri, adică o iau cu mine, şi este pâinea lui Dumnezeu”, a mai spus artistul.
„Din punct de vedere sentimental, este o schimbare şi cumva, cum îmi place mie să spun, pentru că chiar simt acest lucru, în ideea în care mi-am dorit de foarte mult timp ca această minune să se întâmple, este un fel de regăsire. O văd inclusiv şi ca pe o prelungire a tatălui meu, care era tot un Leu veritabil”, a mai spus Cezar Ouatu.