Cea mai rapidă trotinetă electrică din lume atinge 160 km/h și poate accelera mai rapid decât o Tesla Model 3. Trotineta, „The Turbo”, este proiectată să atingă viteze impresionante, având două motoare și un design inspirat din Formula 1.
Obiectivul companiei Bo este de a stabili un record mondial Guiness pentru cea mai rapidă trotinetă electrică. Fondatorul companiei a lucrat în trecut și la alte proiecte, printre care mașina Bloodhound LSR, conform TopGear.
„Credem cu tărie în spiritul aventurii”, a spus șeful Bo, Oscar Morgan.
Motoarele de 24.000 W, dezvoltate de Rage Mechanics, permit trotinetei să atingă peste 160 km/h, alimentate de o baterie de 1.800 Wh, oferind o autonomie de 241 de kilometri.
Conform companiei, trotineta electrica poate accelera mai rapid decât o Tesla Model 3.
„E- trotinetele au revoluționat modul în care oamenii se deplasează la nivel local, dar încă nu au intrat în liga culturii auto mainstream”, a spus Morgan. „Turbo face parte din misiunea noastră de a ridica aceste vehicule electrice futuriste la nivelul superior al performanței auto.”
Compania intenționează să lanseze o serie limitată de trotinete „The Turbo”, fiecare având un preț de 29.500 de dolari.
Amintim că, în mai, o trotinetă electrică a explodat într-un apartament în timp ce se afla la încărcat, provocând un incendiu puternic, a precizat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU).