Sunt insistenți, zgomotoși și ne invadează spațiul intim în număr mare: vorbim despre nesuferiții gândaci urât mirositori, care nu par să-și găsească sfârșitul nici sub acțiunea celui mai toxic insecticid. Despre gândacii împuțiți s-a tot scris ce sunt, de unde vin și ce le place, dar prea puțini s-au gândit și la o metodă prin care să putem scăpa de acești „inamici” care se strecoară în orice colțișor din casă.
Așa că ne-am documentat și am descoperit o metodă pe care neapărat trebuie să o încercăm! Desigur, dacă voi știți și alte căi prin care puteți stârpi acești inamici din casele voastre, nu ezitați să ni le împărtășiți într-un comentariu.
Iată ce trebuie să știți despre acești gândaci urât mirositori și, mai ales, cum puteți scăpa de ei!
Originari din Asia, acești gândaci urât mirositori, cunoscuți și sub denumirea de ploșnițe de cereale sau Eurygaster integriceps, au o „carcasă” verde sau maronie, în funcție de vârstă, și își duc veacul, de regulă, în lanurile de grâu. Când temperaturile scad, acești dăunători migrează spre locuri mai calde, cum ar fi casele noastre, unde se adăpostesc până la primăvară, când temperaturile le permit să iasă din nou la atac în lanul de cereale.
Chiar dacă acești gândaci urât mirositori nu mușcă, nu înțeapă și nu transmit boli, oamenii se tem, pe bună dreptate, de ei, din cauza sistemului lor de apărare deloc plăcut: un miros greu de suportat, metalic, care este eliberat atunci când aceste insecte se sperie sau sunt agresate. Pe lângă asta, sunt și foarte deranjanți, bâzâind enervant în jurul oricărei surse de lumină din casă.