Cercetătorii au decis. Două tipuri de celule din nas sunt cele mai probabile puncte de intrare a coronavirusului în corp

Comentează

Două tipuri de celule din cavitatea nazală au fost identificate drept cele mai probabile puncte de intrare a coronavirusului în corpul uman.

Oamenii de ştiinţă au descoperit că două tipuri de celule prezentau niveluri ridicate ale proteinelor de intrare pe care le foloseşte COVID-19 pentru a pătrunde în corpul uman, scrie Agerpres.

Potrivit specialiştilor, identificarea acestor celule ar putea explica rata mare de transmitere a acestui virus.

În plus, cercetarea a demonstrat că celule din ochi şi din unele organe conţin, de asemenea, proteine de pătrundere virală.

Conform unor studii anterioare, eşantioanele prelevate cu ajutorul tampoanelor speciale din nasul pacienţilor cu COVID-19, simptomatici sau asimptomatici, prezentau concentraţii virale mai mari în comparaţie cu cele prelevate din gât.

Oamenii de ştiinţă au spus că rezultatele lor ar putea avea implicaţii în viitor pentru tratamentul şi prevenirea bolii.

Doctor Waradon Sungnak, autor principal al studiului, de la Wellcome Sanger Institute, a spus: "Am descoperit că proteina receptor ACE2 şi proteaza TMPRSS2 care pot activa intrarea SARS-CoV-2 sunt exprimate în celule din diferite organe, inclusiv celule de pe mucoasa interioară a nasului. Am dezvăluit apoi că celulele ce secretă mucus şi celulele ciliate din nas prezentau cele mai ridicate niveluri ale ambelor proteine virale de COVID-19 dintre toate celulele din căile respiratorii. Acest lucru face ca aceste celule să fie cea mai probabilă cale iniţială de infecţie pentru acest virus".

Este pentru prima dată când celulele din nas sunt asociate cu Covid-19

Doctor Martijn Nawijn de la Centrul Medical Universitar Groningen din Olanda a declarat: "Este pentru prima dată când aceste celule din nas au fost asociate cu COVID-19. Deşi există numeroşi factori care contribuie la transmisibilitatea virusului, descoperirile noastre sunt în concordanţă cu ratele de infectare rapidă ale virusului observate până în prezent. Localizarea acestor celule pe suprafaţa internă a nasului le face foarte accesibile virusului şi, de asemenea, poate contribui la transmiterea către alte persoane".

Cercetarea a fost realizată de Wellcome Sanger Institute, Centrul Medical Universitar Groningen, Universitatea Coasta de Azur şi Centrul Naţional Francez de Cercetări Ştiinţifice (CNRS) şi colaboratorii lor, în cadrul Atlasului Celular Uman (Human Cell Atlas) al Lung Biological Network.

Pentru a descoperi care celule ar putea fi implicate în transmiterea coronavirusului, cercetătorii au analizat mai multe seturi de date din Atlasul Celular Uman din peste douăzeci de ţesuturi diferite de la persoane neinfectate. Ei au căutat să afle care celule individuale au exprimat ambele proteine de intrare esenţiale pe care COVID-19 le foloseşte pentru a infecta celulele umane.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
O dronă zboară deasupra mării. Poză cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
14:28
Resturi de dronă, distruse de militarii de la Forțele Navale, în zona Chituc, Constanţa
Trenul prezidențial folosit de Nicolae Ceaușescu
Reportaj
14:00
Am intrat în „Palatul pe roți” al lui Nicolae Ceaușescu! Cum arată trenul prezidențial în care liderul comunist traversa țara
MONDEN
Gami si Erika Aylin
14:03
Iubita lui Gami de la Power Couple, confesiuni dureroase. A avut 130 de kilograme
Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice
13:58
Imagini cu Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Cum arăta concurenta de la „Asia Express” cu părul blond și buze subțiri
POLITIC
Europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan. Foto: Facebook
09:18
Siegfried Mureșan anunță că nu va stinge lumina după Ilie Bolojan: „Vom curăța toată dezordinea care s-a adunat în peste 30 de ani”
Traian Băsescu a fost președintele României în perioada 2004-2014. Foto: Hepta
19 sept.
Traian Băsescu, despre George Simion: „Faptul că stăm atât de prost la testele PISA explică de ce are succes”. Crede că Georgescu va candida iar la prezidențiale
Ultimele știri
15:56
Ai un telefon vechi acasă? Datorită inteligenței artificiale, chiar și dispozitivele stricate pot valora acum mai mult
15:44
Anca Serea, în lacrimi:„Nimeni nu te pregătește pentru momentul acesta”. Fiica ei a plecat la facultate în Italia
15:15
Gabriela Cristea, despre reacțiile adverse ale injecțiilor de slăbit. Ce a pățit când a mâncat fast-food
14:59
Cea mai veche clădire din Dubai își redeschide porțile după 5 ani de lucrări masive de restaurare. Fortul Al Fahidi va deveni muzeu
TRENDING
08:05
Un șofer de TIR a filmat momentul în care o dronă kamikaze se izbește direct de parbriz, pe drumul spre orașul ucrainean Melitopol, ocupat de ruși
19 sept.
574.060 de pensionari ar putea fi executați silit, din cauza pensiilor calculate greșit
07:00
Loto 6/49 din 20 septembrie 2026. Report de peste 1,5 milioane de euro la 6/49, categoria I
18 sept.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026. Soarele va intra în zodia Balanței
Mâna unei femei bagă haine într-o mașină de spălat
13:33
O singură setare a mașinii de spălat poate reduce consumul de energie electrică
Avion pe pista in aeroport, stationeaza in zona de alimentare
13:07
Turismul european a crescut în prima jumătate din 2026, dar valurile de căldură extremă au alungat vizitatorii din Europa de Vest
Viaductul Petrobras, Sao Paolo, Brazilia
08:18
Construcția uriașă din mijlocul junglei care nu duce nicăieri. Un pod nefinalizat și abandonat a devenit atracție turistică, în Sao Paulo
După mai bine de 50 de ani de cercetări, oamenii de știință au reușit să descifreze enigma din spatele antigenului AnWj, un marker misterios prezent pe globulele roșii ale majorității oamenilor. Sursă foto Shutterstock
19 sept.
O nouă grupă sanguină, descoperită după o enigmă de peste 50 de ani. Ce au găsit cercetătorii
horoscopul zilei de astăzi 20 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
19 sept.
Horoscop 20 septembrie 2026. Scorpionii au chef de vorbă, dar cei cu care vor să discute s-ar putea să nu fie prea încântați
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cum pastrezi merele peste iarnă
17 sept.
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
O persoană cu părul lung și blond, privită din lateral, care ține o umbrelă neagră deschisă pe o ploaie torențială.
10:59
ANM anunță răcire puternică în toată țara, vijelii, ploi și primele ninsori la munte începând de luni. Cum va fi vremea în București
Sătenii din zona Lacului Movila Miresii
ExclusivReportaj
10:00
Criza politică văzută de la coada vacii. Sătenii din Movila Miresii, Brăila, cred că parlamentarii n-ar rezista o zi în locul lor: „Ăia care au murit la Revoluție putrezesc și ăștia se distrează”/ „Dacă era să-l dea pe Bolojan, îl dădeau jos din mai”
SRI
Analiză
07:00
Serviciile secrete din România de după 1990. Primul șef al SRI, Virgil Măgureanu, deconspirat ca ofițer de Securitate. Marile scandaluri în care a fost implicată instituția
Nicușor Dan a devenit președintele României în mai 2025. Foto: Hepta
19 sept.
Nicuşor Dan a semnat decretul prin care Siegfried Mureşan a fost desemnat premier. Are 10 zile să formeze un Guvern, după publicarea în Monitorul Oficial
fulgere-furtuna-stalpi-energie-electrica
Analiză
18 sept.
De ce energia nucleară este, pe termen lung, mai ieftină decât regenerabilele intermitente?
Felix Stroe (PSD), Alin Chirilă (PSD) și Alexandru Muraru (PNL)
18 sept.
SIE are nevoie de un inspector general precum CIA, nu de atribuții polițienești precum FSB
Nicușor Dan, încruntat
18 sept.
Politica la mișto. Blat pentru anticipate?
Nicușor Dan
18 sept.
O carte despre naționalism pe care Nicușor Dan ar fi putut s-o citească înainte să vorbească despre „naționalismul sănătos”