Cei 2.500 de angajați ai Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Vaslui au primit, miercuri, noi promisiuni din partea șefului Guvernului că-și vor primi salariile restante pe septembrie, fără a li se preciza, însă, când anume le vor fi virate lefurile în conturi. Pe 15 noiembrie, salariații instituției ar fi trebuit să-și primească deja salariile aferente lunii octombrie.
Întâlnirea sindicatelor cu primul-ministru Mihai Tudose în cadrul Consiliului Național Extraordinar al CNSLR Frăția nu a fost una cu noroc pentru cei 2.500 de angajați ai DGASPC Vaslui, care sperau să primească vestea așteaptă de o lună, cea cu privire la plata salariilor.
Problema neplății lefurilor către salariații celui mai mare angajator din județul Vaslui a fost ridicată în timpul ședinței de către liderul Sindicatului Uniunii Județene a Sindicatelor Libere Vaslui.
"Domnul prim-ministru a spus că știe de problema de la Protecția Copilului Vaslui și că se va rezolva, fără a preciza o dată anume. Mai mult decât atât, a spus că trebuie luate măsuri pentru a nu se mai ajunge pe viitor la astfel de situații", a declarat, miercuri, pentru Libertatea președintele UJSL Vaslui, Gheorghe Croitoru.
Liderul Sindicatului DGASPC Vaslui Gică Crețu a spus, în urma participării la ședința Consiliului Național Extraordinar al CNSLR, că va purta discuții, joi, cu membrii de sindicat pentru a lua o decizie cu privire la ce acțiuni vor întreprinde pe viitor.