Cei doi frați, în vârstă de 3 și 5 ani, care au fost căutați timp de aproximativ 15 ore după ce au plecat de acasă, ar fi agresați de tatăl lor, anunță IPJ Caraș-Severin, care precizează că bărbatul este cercetat penal pentru „rele tratamente aplicate minorilor”.
Copiii de 3 şi 5 ani, din satul Globurău, județul Caraș-Serverin, care au dispărut miercuri seara şi au fost găsiţi la 8 kilometri de casă, au fost preluați de reprezentanții Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului.
Reprezentanții poliției au anunțat că aceștia ar fi fost victimele tatălui lor, care era violent.
„În acest caz, polițiștii s-au autosesizat și au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de rele tratamente aplicate minorilor, efectuând cercetări în vederea tragerii la răspundere penală a persoanelor vinovate”, transmit reprezentanții IPJ Caraș.