Cei trei bărbaţi din dosarul reportajului Sky News au fost arestați

Comentează
Arhiva foto

Cei trei bărbaţi cercetaţi în dosarul deschis după reportajul realizat de postul tv Sky News au fost arestaţi preventiv, au decis vineri după-amiază judecătorii Curţii de Apel Bucureşti, hotărârea nefiind definitivă, însă executorie.

Pantics Levente, Pantics Csaba Atilla şi Szanto Aurelian, cel care ar fi intermediat legătura jurnaliştilor cu persoanele care apar în înregistare, au fost reţinuţi joi seara de procurorii DIICOT. Toţi cei trei sunt acuzaţi de complicitate la "comunicarea sau răspândirea, prin orice mijloace, de ştiri, date sau informaţii false ori de documente falsificate, cunoscând caracterul fals al acestora, dacă prin aceasta se pune în pericol securitatea naţională", infracţiune pentru care riscă până la cinci ani de închisoare. De asemenea, bărbaţii sunt acuzaţi şi de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi constituirea unui grup infracţional organizat

Pantics Levente, Pantics Csaba Atilla şi Szanto Aurelian, cel care ar fi intermediat legătura jurnaliştilor cu persoanele care apar în înregistare, au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile, vineri seara, au decis judecătorii Curţii de Apel Bucureşti. Decizia este executorie însă nu şi definitivă, potrivit Mediafax.

Toţi cei trei sunt acuzaţi de complicitate la "comunicarea sau răspândirea, prin orice mijloace, de ştiri, date sau informaţii false ori de documente falsificate, cunoscând caracterul fals al acestora, dacă prin aceasta se pune în pericol securitatea naţională", infracţiune pentru care riscă până la cinci ani de închisoare. De asemenea, bărbaţii sunt acuzaţi şi de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi constituirea unui grup infracţional organizat.

Avocatul unuia dintre ei susţine că dacă jurnalistul britanic Stuart Ramsey va fi adus în faţa autorităţilor judiciare din România, clientul său va cere realizarea unui test poligraf.

"Dacă domnul Stuart Ramsey va fi adus în faţa autorităţilor judiciare române, noi solicităm şi efectuarea unui test poligraf, de detector de minciuni, să vedem cine minte. Eu unul cred foarte tare în faptul că domnul Csaba este foarte sincer", a spus Marcel Vrabie, avocatul unuia dintre cei reţinuţi, la Curtea de Apel Bucureşti.

Precizările vin după ce procurorii DIICOT au anunţat joi seara că îi vor cita pe jurnaliştii Sky News pentru audieri, prin intermediul unor comisii rogatorii, pentru a se stabili în ce condiţii a fost realizat materialul privind presupuşii traficanţi de arme din România, reportaj despre care anchetatorii susţin că este o înscenare. Acelaşi lucru susţin şi cei reţinuţi.

"Înregistrarea nu este un fals, fals este scenariul. Simplul fapt că reporterii englezi afirmă că au fost arme militare. Orice specialist îşi dă seamă numa dintr-o simplă privire că sunt de vânătoare, în niciun caz arme de atac. Clientul meu regretă. Când şi-au dat seama de prostia pe care au făcut-o, şi asta s-a întâmplat destul de târziu, au fost şocaţi, nu le venea să creadă. Până atunci nu aveau nicio problemă cât timp ei, reporterii englezi, au promis că vor face precizarea că personajele şi faptele sunt fictive", a mai spus avocatul.

DIICOT susţine că "din cercetările efectuate a rezultat că în realitate, aşa-zisa investigaţie jurnalistică nu era fundamentată pe fapte şi împrejurări reale, ci a fost creată din iniţiativa jurnalistilor, prezentând ca veridice unele date şi informaţii false (...) Informaţiile false la care facem referire, aşa cum s-a evidenţiat şi mai sus, au generat sentimentul de insecuritate în rândul populaţiei, iar instituţiile şi structurile cu atribuţii în domeniul ordinii şi siguranţei publice au făcut eforturi considerabile, angrenând resurse umane şi logistice consistente, tocmai pentru a identifica în cel mai scurt timp posibil persoanele ce apar în respectivul material video şi a înlătura o potenţială stare de pericol", precizând că ancheta s-a desfăşurat cu sprijinul SRI.

Ambasada României la Londra a cerut drept la replică

În acest timp, Ambasada României la Londra a anunțat, marți, că a preluat pozițiile instituțiilor abilitate ale statului român (IGPR și DIICOT) și le-a transmis, cu scop de drept la replică, postului de televiziune Sky News și a sesizat de asemenea și autoritatea de reglementare din domeniul comunicațiilor din Marea Britanie, OFCOM, referitor la conținutul reportajului Criminal Gang Selling Military Weapons, difuzat de respectivul post în ziua de 7 august a.c., în care se prezintă presupuși traficanți de arme români.

Cu toate acestea, jurnalistul britanic care a realizat reportajul despre traficanţii de arme insistă că s-a întâlnit cu traficanţi români de arme pentru că i-au inspirat „încredere”, iar aceştia n-ar fi fost deranjaţi că sunt filmaţi pentru că nu se tem de autorităţi.

Stuart Ramsay a declarat pentru Digi24.ro că, iniţial, a luat legătura cu bande de traficanţi de arme din Albania, Serbia şi Bosnia, dar întâlnirile au căzut pentru că respectivii nu prezentau încredere.

„Contactele noastre au dus spre un român care era membru al familiei unei bande de infractori. Nu am avut niciun motiv să cred că nu era cine pretindea că e. Am avut cu mine un fost militar, care era paznicul meu, care a fost soldat şi care a confirmat că armele erau arme militare”, spune jurnalistul britanic.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!