Hotelierii și proprietarii de vile au închiriat în acest sezon o cameră de cazare la prețuri de până la 1.500 de lei, mai ales în august. Aici trebuie să precizăm că este vorba de o cameră cu un singur dormitor. Chiar și pentru acest weekend, deși este luna septembrie, pe booking.com erau cel puțin zece oferte de camera cu un dormitor cu prețuri care se ridicau în jurul sumei de 1.000 de lei pe noapte, în jur de 230 de euro.

În locațiile tip resort de pe litoralul romanesc, puține la număr, camera costa în jur de 1.000 de lei datorită facilităților din jurul hotelului. Adulții au acces la piscină, bar, iar copii au locuri de joacă. O mare parte din locurile de cazare cu scoruri foarte mari sunt alese de turiști pentru ca sunt fițoase. Unele nici măcar nu au vedere la mare sau acees la plajă privată. Mai mult, majoritatea acestor spații nici nu au cinci stele, care semnifică maximul în turism.

Conform celor declarate de reprezentanții a două locuri de cazare care solicită pe o noapte de cazare între 800 și 1.500 de lei și a opiniilor reprezentanților unei agenții de turism, va prezentăm motivele fițoșilor care plătesc astfel de sume, echivalente cu o noapte de cazare în New York.

Fițoșii din Mamaia și logica unei cazări scumpe

INTERVIU. România și hidrogenul verde: cât este de sustenabil și când îl vom folosi pentru transport și încălzire? „Nu ar trebui să crească factura”
Recomandări
INTERVIU. România și hidrogenul verde: cât este de sustenabil și când îl vom folosi pentru transport și încălzire? „Nu ar trebui să crească factura”

1. Partenerele iubesc pisicile

Majoritatea locurilor de cazare scumpe din Mamaia permit accesul cu animale de casă. „Este un amănunt care contează, deși poate nu pare la prima vedere. În special pentru cuplurile tinere unde ea are o pisica, de obicei, și nu vrea s-o lase acasă un weekend sau o săptămână. Asa ca el este nevoit sa caute un loc de cazare unde accesul animalelor de casa este permis. La noi, multe hoteluri nici nu au locuri unde să poți lasă ziua sa noaptea, într-o cușcă speciala, animalul de casă”, ne-a declarat proprietarul unei vile din Mamaia.

2. Șampania ieftină din cameră

Un alt motiv pentru care turiștii cu posibilități dau și 1.000 de lei pe noaptea de cazare este credință ca asa vor fi tratați regește. Sticla de șampanie sau de vin găsită în camera îi face pe aceștia să se simta respectați. „Am avut câțiva clienți care întrebau dacă în camera este inclusă și o sticlă de șampanie sau vin. Mulți țin la acest lucru, vor să se distreze când se duc la mare. Sunt sigur că știu că nu o să găsească în camera o șampanie scumpă, dar ei se mulțumesc să fie”, susține reprezentatul unei agenții de turism din Capitală.

3. Loc de parcare sub geamul camerei

Însă poate motivul cel mai fițos pentru care se plătește peste 1.000 de lei pe o noapte de cazare este asigurarea unui loc de parcare bun pentru ca mulțimea, și mai ales fetele – în cazul băieților de bani gata, să admire automobilul scump. În special bucureștenii aleg cazarea scumpă cu loc de parcare chiar în fața hotelului și a vilei. De fapt tinerii din capitală alcătuiesc o mare parte din grupul Fițoșilor din Mamaia. Tineri din Moldova, Oltenia și Banat mai fac și ei astfel de aroganțe pe perioada sezonului estival, dar numărul lor este mai mic față de cel al bucureștenilor.

„Rușii și-au doborât propriul avion”. O aeronavă militară rusă s-a prăbușit în Crimeea. Imagini cu momentul în care avionul cade în mare- VIDEO
Recomandări
„Rușii și-au doborât propriul avion”. O aeronavă militară rusă s-a prăbușit în Crimeea. Imagini cu momentul în care avionul cade în mare- VIDEO

4. Lângă cluburile din Mamaia

Un alt motiv al cazărilor scumpe este amplasamentul hotelului sau vilei. O camera de hotel cu un dormitor sau doar o cameră simplă lângă zona cluburilor de fițe din Mamaia nu coboară sub 300 de lei, iar în luna august a fost la 1.000 de lei pe perioada weekendurilor. Fițoșii din Mamaia vin pe litoral în special pentru a sta noaptea în cluburi și nu neapărat pentru a ieși ziua pe plajă.

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Orașul din România pe care vin să-l vadă mii de turiști străini. Bucureștiul nu mai e în topul preferințelor
FANATIK.RO
Orașul din România pe care vin să-l vadă mii de turiști străini. Bucureștiul nu mai e în topul preferințelor
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Viva.ro
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Mesajul Regelui Charles după ce nora sa, Kate Middleton, a anunțat că are cancer. Sunt trei cazuri de cancer la Casa Regală
Libertateapentrufemei.ro
Mesajul Regelui Charles după ce nora sa, Kate Middleton, a anunțat că are cancer. Sunt trei cazuri de cancer la Casa Regală
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
GSP.RO
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
Animalul rar care a fost văzut pe teritoriul României. E pe cale de dispariție. Multe exemplare au fost masacrate în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
FANATIK.RO
Animalul rar care a fost văzut pe teritoriul României. E pe cale de dispariție. Multe exemplare au fost masacrate în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
O dronă militară s-ar fi prăbușit în Brăila. Localnicii au filmat-o când a trecut peste casele lor. VIDEO
Știrileprotv.ro
O dronă militară s-ar fi prăbușit în Brăila. Localnicii au filmat-o când a trecut peste casele lor. VIDEO
Ce s-a aflat despre Liviu Moroiu de la 'Chefi la cuțite'. Bucătarul a refuzat cuțitul de aur de la chef Ștefan Popescu!
Unica.ro
Ce s-a aflat despre Liviu Moroiu de la 'Chefi la cuțite'. Bucătarul a refuzat cuțitul de aur de la chef Ștefan Popescu!
Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
Orangesport.ro
Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros 1 aprilie din ultimii ani
Observatornews.ro
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros 1 aprilie din ultimii ani
Horoscop 29 martie 2024. Săgetătorii au nevoie de o foarte bună organizare, în care interesele lor să fie pe primul loc, dar nu interesele imediate
HOROSCOP
Horoscop 29 martie 2024. Săgetătorii au nevoie de o foarte bună organizare, în care interesele lor să fie pe primul loc, dar nu interesele imediate
RECOMANDĂRI