Într-un sat bântuit de sărăcie, un centru de zi le dă o șansă copiilor sărmani. „Nu poţi educa un copil flămând. Îi ungi o felie de pâine cu ceva şi apoi poți să-i umpli şi mintea cu matematică”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Într-un sat sărac din județul Bacău, Mărăști, un centru de zi condus de un canadian se îngrijește de viitorul unor zeci de copii: oamenii de aici îi hrănesc, fac meditații la engleză și matematică și îi ajută să-și dezvolte talentele. Abandonați de familie sau cu părinți alcoolici și violenți, cei mici sunt adevărați eroi, iar poveștile lor sunt de-a dreptul impresionante.
Cuprins:
Cosmina Georgiana Berza are 14 ani şi este un alt fel de premiantă. Trăieşte în comuna Filipeni, Bacău, în familia ei adoptivă. A fost abandonată în maternitate.
“M-am născut la Iaşi, nu la Bacău, pentru că au fost unele complicaţii. Mama mea biologică m-a lăsat în spital şi a plecat. După două săptămâni, am ajuns la o familie în plasament, aici în comună, în satul Mărăşti”, povesteşte Cosmina. Are ochii albaştri şi părul şaten, lung, pe care îl piaptănă cu degetele, în timp ce vorbeşte.
Când Protecţia Copilului a decis să-i caute adoptatori Cosminei, familia de plasament a spus: “Fetiţa rămâne la noi”.
“Şi m-au înfiat. Am aflat abia când aveam 7 ani, în ziua când a murit tatăl meu. Am întrebat-o pe mama şi ea mi-a răspuns că da, sunt înfiată. După un an abia, am cerut şi detalii despre mama mea biologică. Am aflat că locuieşte într-un sat vecin şi are o boală psihică foarte gravă”.
Fata nu îşi aduce aminte să fi fost şocată de veste, “eram mititică, la vârsta aia, credeam că toţi copiii sunt înfiaţi”. Cosmina are trei fraţi, doi mai mari şi unul mai mic. Din clasa a III-a, ea a început să meargă la Centrul de zi pentru copii Curcubeu.
Înfiinţat în 2012, de Asociaţia Favor, centrul a ajuns să reprezinte un punct fix în viaţa a zeci de copii din zonă. Aici, Cosmina a avut parte de lecţii suplimentare, de sfaturi, de joacă şi, nu în ultimul rând, de o masă caldă.
“Îi pregătim pentru viaţă”
“Mă simţeam pregătită de capacitate, dar a venit pandemia şi m-am cam speriat. M-a ajutat să vin la centru, să vorbesc cu educatorii, cu prietenii mei”, spune Cosmina.
La examen, a luat 9,50 la română şi 7,60 la matematică, unde “nu a fost greu, emoţiile m-au încurcat un pic”. Sunt cele mai bune rezultate la acest examen obţinute anul acesta de vreun elev din toate comunele din jur. E un triumf, mai ales că notele sub 2 reprezintă regula, nu excepţia pe listele şcolilor de aici.
Fetiţa abandonată la naştere, crescută apoi de mama adoptivă, într-un sat fără semnal, pierdut printre dealuri şi în care drumul spre şcoală abia a fost asfaltat va merge la liceu în Bacău. “Vreau să mă fac învăţătoare, asta e pasiunea mea”, precizează Cosmina.
La câţiva paşi, în jurul mesei amplasate strategic, la umbra unui tei matusalemic, câteva puştoaice chicotesc. “Vrem şi noi să fim în poze, că şi noi am luat examenul”. Le-am stricat concentrarea la lecţia de engleză, predată de doamna Nuşa.
La piciorul mesei, Tiţa cea blândă îşi arată într-un lung căscat toate măselele ei mărunte de câine bătrân. “Engleza le trebuie oriunde, e bine să ştie. Nu-i pregătim doar pentru examene, îi pregătim pentru viaţă”, explică doamna Nuşa, educator special.
Meditaţia trece prin stomac
Centrul Curcubeu funcţionează într-o clădire unde se desfăşurau, pe vremuri, orele de atelier ale şcolii din Mărăşti. Curtea are un loc de joacă, cu leagăne şi tobogane. Înăuntru, camerele se pot transforma, după nevoi, în zone de recreere sau în săli de clasă. La măsuţe cu scăunele, ca la şcoală, mai mulţi puşti scriu de zor pe foi. Câteva eleve de liceu din Bacău vin să facă lecţii cu cei mici, ca voluntare, în timpul vacanţei.
În altă sală, două fete joacă tenis de masă. Pe o tablă neagră, încă se văd urmele albe, hieroglifice ale meditaţiilor pentru evaluare.
Mulţi ani, un profesor pensionar din Bacău venea săptămânal la centru şi îi ajuta pe copii la matematică. Dar profesorul a obosit, iar în locul lui n-a mai venit nimeni.
“Din fericire”, spune Ştefan Munteanu, coordonatorul voluntarilor de la centru, “am descoperit că pot preda şi eu cu succes matematica de gimnaziu. Cu o lună şi jumătate înainte de examen, am făcut pregătire intensivă cu toţi candidaţii noştri de anul ăsta”.
La fel ca Ştefan, şi doamna Nuşa, şi Vali Costea, coordonatorul centrului, îndeplinesc mai multe roluri care se învecinează cu cel de părinte.
“La începuturile mele aici", spune doamna Nuşa, "nu cunoşteam povestea fiecărui copil. Şi îi tot spuneam unui băieţel, Cristi, că dacă nu stă cuminte, îl trimit acasă. Nu ştiam de ce Cristi izbucnea în lacrimi. Apoi am aflat cum era acasă la el. Nici nu vă închipuiţi. Bătăi, beţii, foame”.
Doamna Nuşa are un crez: educaţia trece prin stomac. “Nu poţi educa un copil flămând. Îi ungi mai întâi o felie de pâine cu ceva, umpli burta, până e gata masa, şi apoi poţi să-i umpli şi mintea cu matematică”.
Sărăcia e marea problemă în comuna Filipeni. Sărăcia şi tot ce aduce cu ea, în primul rând, alcoolismul. “Oamenii nu au educaţie, când dau de necazuri, se pricep să le rezolve într-un singur fel: se apucă de băut”.
“Să vii în continuare la şcoală când n-ai ce mânca acasă, n-ai ce îmbrăca şi când fugi noaptea din casă, să nu fii bătut, ăsta mi se pare eroism. Copiii ăştia sunt adevăraţi eroi”.Doamna Nuşa, educator Centrul Curcubeu:
Centrul din Mărăşti reprezintă o oază pentru 30 de copii cu care viaţa nu a fost blândă de cum au venit pe lume. Comuna nu are niciun asistent social, în cadrul primăriei. DGASPC… “DGASPC vine la sfârşitul filmului, după ce îl chemăm noi. Vine să constate şi apoi pleacă”, spune Ştefan Munteanu.
Georgică, fanul lui Eminescu
Cosmina şi prietenele ei şi-au strâns caietele, doamna Nuşa a rămas sub umbra teiului, cu Tiţa la picioare. “Toată dezbaterea asta cu educaţia sexuală mă amuză teribil. Ştiţi pentru ce pledez eu? Să se reintroducă educaţia în şcoli. Că educaţia de orice fel lipseşte în şcolile noastre, nu doar educaţia sexuală”.
Mamă la rândul ei, doamna Nuşa mărturiseşte că n-ar da munca de la centru pe nicio altă muncă din lume. Deşi uneori pare o muncă de Sisif.
“Nu e un serviciu de la 9.00 la 16.00, după care îţi vezi de viaţa ta. Când să pui capul pe pernă, te trezeşte un telefon: Mama iar s-a-mbătat. Ce să fac?”.Doamna Nuşa, educator Centrul Curcubeu:
Asociaţia Favor, care deţine centrul, este condusă de un canadian, pe nume Paul Katz. La sfârşitul anilor ’90, Paul Katz a venit, a văzut şi a fost impresionat de situaţia grea a copiilor din satele băcăuane. Situaţia nu s-a schimbat de-atunci, doar că sărăcia s-a adâncit, iar şcoala a rămas singura evadare posibilă către o altă lume, cu o altă viaţă.
La Centrul Curcubeu se desfăşoară şi activităţi de dezvoltare personală. Copiii sunt încurajaţi să-şi dezvăluie şi să-şi antreneze talentele. “Fiecare copil are sclipirea lui. Trebuie doar să ştii să o vezi. Sclipirea asta rezistă şi în cele mai negre condiţii”, crede doamna Nuşa.
La nouă ani, Georgică, un puşti blonduţ, cu ochii rotunzi şi mari, şi-a scos la iveală sclipirile de poet. Îşi scrie operele cu creionul, pe foi de caiet, apoi le împarte educatorilor de la centru. Eminescu, fireşte, cine altul?, e modelul lui.
De la o voluntară, Georgică a primit cadou o ediţie de buzunar a Luceafărului. Prilej cu care băiatul a anunţat solemn că va învăţa tot poemul pe de rost. Se află la strofa a şaptea.
Casă fără părinţi
Marinel are 8 ani şi e sclipitor la matematică. “L-am dus la un magazin şi l-am îmbrăcat din cap până în picioare. Acasă nu aveau decât o pereche de adidaşi la mai mulţi fraţi şi nu putea veni desculţ la şcoală”, povesteşte doamna Nuşa.
Cu Marinel de mână, ne conduce spre casa unde copiilor le lipsesc încălţările. Marinel are trei fraţi şi patru surori. Fetele, dintre care cea mică are 16 ani, au toate copii sau sunt însărcinate şi au plecat de acasă. Băieţii, dintre care cel mai mare are 15 ani, sunt în grija bunicii. Tatăl lor este la puşcărie, după ce şi-a lovit o rudă cu toporul în cap. Mama copiilor e în străinătate.
Casa de lut are pământ pe jos şi un tavan care stă să cadă. “Am reuşit să facem rost doar de nişte tablă, să le punem pe casă”, spune doamna Nuşa.
Pe masă, o lumânare lipită de o cană e sursa de lumină pentru noapte. Curentul a fost tăiat de mult, pentru neplata facturii. Bunica nu stă cu nepoţii, stă la casa ei şi vine din când în când să-i verifice.
Nicio urmă de pâine sau alt aliment pe poliţe. Marinel îşi încrucişează braţele pe piept. Priveşte îmbufnat în jos, de parcă ar fi făcut o poznă, când doamna Nuşa arată spre pereţii strâmbi şi scorojiţi. “De aici vine Marinel la centru”.
De aici vine şi nu ştie deocamdată încotro se va duce. Dar are o sclipire şi doamna Nuşa şi-a făcut mâinile căuş în jurul acestei ipoteze de lucru, de parcă sub şapca lui Marinel s-ar hotărî soarta unui întreg popor de licurici.
