Săptămână de săptămână, opt japonezi şi o coreeancă fac deliciul publicului la spectacolele pe care le pun în scenă alături de colegii lor români.
Serioşi şi muncitori, balerinii asiatici se bucură de foarte mare apreciere din partea profesorilor. Recent, la spectacolul “Don Quijote”, prim solistă a fost japoneza Miura Nozomi (21 de ani), una dintre cele mai noi achiziţii ale echipei, ea alăturându- se trupei în luna septembrie a anului trecut, după ce a dansat şi în Rusia.
“Am o prietenă româncă, balerină, care mi-a povestit lucruri frumoase despre Compania Oleg Danovski”, a spus balerina, pentru publicaţia Cuget Liber.
Cea mai exotică apariţie este însă coreeanca Ye Ji Kim (26 de ani), care a ajuns la Constanţa acum doi ani, în urma unei recomandări făcute de profesorul ei de balet.
“Nu am apucat să dansez în Coreea. Am profitat de ocazia de a veni în România, chiar dacă nu ştiam nimic despre această ţară. Oamenii de aici sunt foarte drăguţi cu noi, iar profesorii ne poartă de grijă. În Coreea de Sud nu se întâmpla aşa”, a explicat artista.
Cei nouă asiatici, care zilele trecute au jucat în “Cenuşăreasa”, pot fi văzuţi în fiecare săptămână la spectacolele Companiei Oleg Danovski.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Pățania unei femei care a rămas fără 600.000 € și două mașini după ce a angajat un bărbat să îi repare acoperişul, în Arad
Știrileprotv.ro
Pățania unei femei care a rămas fără 600.000 € și două mașini după ce a angajat un bărbat să îi repare acoperişul, în Arad
Gabriela Cristea a răbufnit după declarațiile lui Călin Georgescu: „Stimate domn și spun doar atât, când vei purta în pântec…” Mesajul vedetei a stârnit multe reacții!
Viva.ro
Gabriela Cristea a răbufnit după declarațiile lui Călin Georgescu: „Stimate domn și spun doar atât, când vei purta în pântec…” Mesajul vedetei a stârnit multe reacții!
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
FANATIK.RO
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
GSP.RO
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Elle.ro
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Unica.ro
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Curtea Constituţională cere renumărarea voturilor de la alegerile prezidenţiale în toată ţara
Observatornews.ro
Curtea Constituţională cere renumărarea voturilor de la alegerile prezidenţiale în toată ţara
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi
HOROSCOP
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI