Prinși în flagrant

Potrivit informațiilor furnizate de Poliția Română, pe 21 mai, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Râmnicu Sărat au emis ordonanțe de reținere pentru 24 de ore pe numele celor cinci, cu vârste între 21 și 31 de ani, aceștia fiind cercetați pentru furt calificat.

Flagrantul a avut loc în noaptea de 20 spre 21 mai, când cei cinci au fost opriți de poliție în timp ce circulau cu un autoturism în județul Buzău.

În urma controlului mașinii, au fost descoperite aproximativ 500 de kilograme de conductori electrici.

Autoritățile aveau deja suspiciuni cu privire la activitățile infracționale ale acestora, întrucât existau indicii că, între martie și mai, ar fi comis mai multe furturi de cabluri electrice în județul Buzău.

Suspectați de cinci furturi de conductori

Ulterior, suspecții au fost duși la sediul Poliției pentru audieri. În urma cercetărilor desfășurate sub coordonarea procurorilor, s-a stabilit că brăilenii sunt principalii suspecți în cinci cazuri de furt de conductori și unelte electrice, în Râmnicu Sărat și Vadu Pașii, toate în dauna unor firme comerciale. Trei dintre aceste furturi nu fuseseră încă raportate autorităților.

Prejudiciul total urmează să fie evaluat de către păgubiți și comunicat poliției. După administrarea probelor, anchetatorii au decis reținerea celor cinci pentru 24 de ore, aceștia urmând să fie prezentați pe 22 mai Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Sărat, cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Secretul Israelului în războiul cu Iranul: micul stat este o mare putere tehnologică, cu companii de zeci de miliarde de dolari. Iar un român a pus bazele acestui ecosistem
Recomandări
Secretul Israelului în războiul cu Iranul: micul stat este o mare putere tehnologică, cu companii de zeci de miliarde de dolari. Iar un român a pus bazele acestui ecosistem

Polițiștii continuă cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale a celor cinci bărbați.

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.