17 persoane, printre care și cinci copii, au fost transportate la spital în urma accidentelor care au avut loc, vineri dimineață, în mai multe zone de pe Autostrada Soarelui.

Primul eveniment rutier anunțat de autorități a fost la kilometrul 183 pe sensul de mers București-Constanța, fiind avariate aproape 20 de mașini. Ulterior autoritățile au anunțat că au mai avut loc alte trei accidente pe același sens de mers.

În urma verificărilor, autoritățile au anunțat că au fost implicate în total 55 de mașini.

5 dosare penale și 12 sancțiuni

Într-un răspuns pentru ziarul Libertatea, polițiști din cadrul Biroului de Poliție Autostrada A2 București – Constanța au anunțat măsurile și sancțiunile luate în urma accidentului.

„Au fost întocmite 5 dosare de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, pentru accidentele cu victimă. De asemenea, polițiștii au soluționat 11 tamponări și au fost aplicate 9 sancțiuni contravenționale la Regulamentul de aplicare a O.U.G. 195/2002, pentru neadaptarea vitezei la condițiile de drum”, se arată în comunicatul polițiștilor.

Aceștia au mai aplicat două sancțiuni pentru nesemnalizarea la schimbarea direcției de mers și o sancțiune pentru nepăstrarea distanței în mers.

De asemenea, polițiștii au mai transmis că în mai multe situații șoferii au ales varianta constatării amiabile.

Zona în care au avut loc cele patru accidente în lanț de vineri dimineață de pe Autostrada Soarelui era cuprinsă de o ceață densă, iar meteorologii au explicat că fenomenul a fost raportat de stația de la Medgidia, însă vizibilitatea era la limita emiterii unei alerte.

Citeşte şi:

Haos pe drumul spre mare: 55 de mașini, implicate în 4 accidente în lanț pe Autostrada Soarelui. Peste 20 de oameni au fost răniți

Șofer implicat în accidentul de pe Autostrada Soarelui: „Cred că am urme de frână de câțiva metri”

Ceața densă de pe A2, care ar fi dus la accidentele în lanț, „un fenomen destul de rar vara”. De ce nu a fost emisă alertă

Urmărește-ne pe Google News
Gest neașteptat al unei jucătoare de tenis la US Open. „Nu o fac și bărbații?”. Ce a făcut franțuzoaica
PARTENERI - GSP.RO
Gest neașteptat al unei jucătoare de tenis la US Open. „Nu o fac și bărbații?”. Ce a făcut franțuzoaica
ȘOC! Reacția lui Liviu Dragnea după ce Irina Tănase a ajuns la DNA. IREAL ce a spus
Playtech.ro
ȘOC! Reacția lui Liviu Dragnea după ce Irina Tănase a ajuns la DNA. IREAL ce a spus
Cum pot fi cumpărate maşinile vândute de ANAF. Audi sau Volkswagen la preţ de câteva mii de lei
Observatornews.ro
Cum pot fi cumpărate maşinile vândute de ANAF. Audi sau Volkswagen la preţ de câteva mii de lei
Horoscop 22 ianuarie 2022. Scorpionii trebuie să se ferească de probleme suplimentare și să fie atenți la ceea ce spun
HOROSCOP
Horoscop 22 ianuarie 2022. Scorpionii trebuie să se ferească de probleme suplimentare și să fie atenți la ceea ce spun
După Ucraina, încă o țară se teme de un posibil atac al Rusiei. Reacția unui înalt oficial
Știrileprotv.ro
După Ucraina, încă o țară se teme de un posibil atac al Rusiei. Reacția unui înalt oficial
OFICIAL | Parma l-a cumpărat pe unul dintre cei mai buni fotbalişti de la Farul. Hagi, încă un transfer în străinătate
Telekomsport
OFICIAL | Parma l-a cumpărat pe unul dintre cei mai buni fotbalişti de la Farul. Hagi, încă un transfer în străinătate
FURMARK - cum să alegi blănurile naturale
PUBLICITATE
FURMARK - cum să alegi blănurile naturale