Cine e Rikkie Valerie Kollé, prima femeie transsexuală care a câştigat titlul de Miss Olanda. Ea va reprezenta ţara la Miss Univers

 8 comentarii
Arhiva foto

Rikkie Valerie Kollé va reprezenta Olanda la Miss Univers, concursul internațional de frumusețe care va avea loc în decembrie. Fotomodelul e a doua femeie transsexuală care va concura în competiţia Miss Univers, după spaniola Angela Ponce în 2018.

Modelul Rikkie Valerie Kollé, în vârstă de 22 de ani, a fost încoronată Miss Olanda sâmbătă, în cadrul unei ceremonii la care au participat Miss Olanda 2022, Ona Moody, şi actuala Miss Univers, R'Bonney Gabriel din SUA, notează news.ro, conform huffpost.com.

Rikkie Valerie Kollé, care a apărut și în emisiunea "Holland's Next Top Model", va fi a doua femeie transsexuală care va concura în competiţia Miss Univers, după spaniola Angela Ponce în 2018.

Rikkie Valerie Kollé, primele declarații în calitate de Miss Olanda

„Este ireal, dar mă pot numi Miss Olanda 2023", a transmis Kollé într-o postare pe Instagram, unde are aproape 30.000 de urmăritori. „A fost un proces educativ şi minunat, anul meu nu mai poate merge prost. Sunt atât de mândră şi fericită încât nu pot să descriu. Mi-am făcut comunitatea mândră şi am arătat că se poate", a mai adăugat ea.

„Şi oriunde te-ai afla în lume, vreau să fiu acolo pentru tine şi să fiu exemplul care mie însămi mi-a lipsit când eram mică. Haideţi să ne pregătim de Miss Universe. Sunt atât de emoţionată!", și-a încheiat Miss Olanda confesiunea în mediul online.

Rikkie Valerie Kollé a început la 8 ani transformarea

Într-o postare mai veche pe Instagram, Rikkie Valerie Kollé a vorbit și despre procesul ei de transformare din bărbat în femeie. „În ziua în care am devenit ceea ce vreau să fiu și sunt acum, cred că cei mai mulți dintre urmăritorii mei știu că m-am născut într-un corp greșit. M-am născut micul Rik. Dar micul Rik a vrut să devină un Rikkie puternic”, și-a început ea confesiunea pe Instagram.

„Tranziția de la bărbat la femeie a devenit ceva în care m-am simțit eu însămi, aka femeie transgender. De la vârsta de 8 ani a început această călătorie, prin multe văi adânci am trecut cu siguranță. Mai ales când am ieșit efectiv ca femeie și mi-am schimbat numele în Rikkie, în jurul vârstei de 11 ani”.

Rikkie Valerie Kollé spune că a fost victima bullying-ului

„De la bullying până la a fugi acasă plângând, nu a fost ușor și cât de des m-am gândit "De ce eu? de ce mi se întâmplă mie asta?" Am avut întotdeauna mult sprijin din partea familiei și prietenilor mei dragi.

Prima dată mi s-au administrat inhibitori de pubertate la 12 ani și apoi hormoni feminini la 16 ani. În cele din urmă, am știut ce îmi doream când a venit timpul - operație de schimbare de sex. Ceva care să mă facă 100% femeie”.

Rikkie Valerie Kollé a făcut operația de schimbare de sex acum câteva luni, la sfârșitul lunii ianuarie. Nu regretă deloc schimbarea pe care a făcut-o și anunța după intervenție că visul ei a devenit realitate. „După o listă de așteptare de doi ani, multe eșecuri, am primit un telefon de la spital la mijlocul lunii decembrie 2022: " Bună dimineața, doamnă, avem o dată pentru dumneavoastră."

În interior, am simțit imediat un sentiment de pace. În sfârșit, visul meu se împlinește”, a transmis Miss Olanda în februarie, când a postat pe Instagram și o poză cu ea, pe patul de spital, după operație.

Foto: Instagram Rikkie Valerie Kollé

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (8)
  • Avatar comentarii

    DMV2023 10.07.2023, 17:21

    Concursul ar trebui sa se numeasca Univers. Pentru ca Miss nu isi mai are nici rostul nici sensul. Un barbat devenit femeie, obligatoriu agresat in copilarie (publicul in extaz si spalat pe creier plange in timp ce aplauda) pentru a mai catiga cateva voturi in plus, reprezinta...ce anume? O anormaliate pe cale sa devina normalitate?

  • Avatar comentarii

    alx_sorin 10.07.2023, 18:00

    Asa cum zicea BUG Mafia: Cele mai multe târfe nu-s femei

  • Avatar comentarii

    asdqaz 10.07.2023, 23:10

    viitorul suna bine

  • Avatar comentarii

    durban22 11.07.2023, 11:51

    FEMEIA CU BARBA DIN AUSTRIA ,NU COCUREAZA ?- I-AR FI UN SUPER CONTRACANDIDAT LA MISS UNIVERS !!.

  • Avatar comentarii

    Darieana 11.07.2023, 15:07

    Daca n-as fi citit ca este un barbat transformat in femeie, as fi zis ca imi pare o femeie urata, masculinizata. Asta este cea sau cel mai frumos din Olanda :))

ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
19:31
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
18:54
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
18:33
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
17:41
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
19:20
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
16:00
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
22:30
Europa a început să-și mute rezervele masive de aur din Statele Unite: Spania și Italia încă stau pe gânduri
22:25
5 Știri - Sport: Barcelona spulberă tot în LaLiga | Controverse de arbitraj în Dinamo - FCSB
22:15
Sute de zboruri au fost anulate în Marea Britanie din cauza unei defecțiuni la sistemul de control al traficului aerian. Zeci de mii de pasageri, afectați de întârzieri
21:32
„Dacia Spring la țară, Twingo la oraș”: francezii explică strategia Renault ca noul Spring să nu concureze cu alte mașini din grup
TRENDING
20:26
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
17:13
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
21:50
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
21:08
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
20:31
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
20:10
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
18:59
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
18:27
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
17:12
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!