Absolvent al Liceului Gheorghe Șincai din Capitală în 1992, Câciu a abținut în 1997 o licență în relații și afaceri internaționale la Academia de Studii Economice (ASE) din București, potrivit paginii sale de LinkedIn.

Între 2009 și 2011 Câciu a efectuat un master în Managementul Proiectelor de Dezvoltare Rurală și Regională, tot la ASE, conform paginii sale de Facebook.

Membru în două organizații masonice

Potrivit Economedia, Câciu a fost în 2018 directorul de cabinet al lui Dragoș Botănoiu, secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii.

În 2019, Adrian Câciu a fost membru în comitetul de conducere al Agenției Domeniilor Statului (ADS). Aceasta este o instituție subordonată Ministerului Agriculturii care se ocupă cu concesionarea și închirierea terenurilor agricole ale statului.

Conform declarației sale de interese din 2019, Câciu este membru al Asociației „Marea Lojă Națională din România” și al Asociației de Administrare a Ritului Scoțian.

Peste 14.000 de lei pe lună de la stat

Din funcția de conducere a ADS acesta obținea la acel moment 36.480 de lei, iar din cea de consilier superior la Ministerul Agriculturii alți 132.862 lei, ceea ce înseamnă peste 14.100 de lei pe lună, conform declarației de avere.

Potrivit documentului, acesta deținea la acel moment, împreună cu o altă persoană fizică – Mihaela Panduru, două terenuri, o casă în Capitală și un spațiu comercial/producție în satul Vârteju, județul Ilfov.

De asemenea, deține două autoturisme, Skoda Octavia și Dacia Duster, și are credite în valoare de 168.000 de lei.

Ironii la adresa lui Cîțu și Turcan

Adrian Câciu s-a remarcat în ultimii ani prin mai multe postări controversate pe Facebook sau prin declarații la televiziuni.

„Acum sper că toată lumea s-a lămurit de ce a crescut doamna Turcan contingentul de lucrători străini din România. Cum? Nu v-ați lămurit? Să dea like la postările lui Florin Cîțu”, scria Câciu, pe Facebook, în data de 7 noiembrie.

Cine este Adrian Câciu, propunerea PSD pentru Ministerul Finanțelor: Economist, specialist în agricultură și mason

În data de 22 octombrie, acesta nota că creșterea economică a României va fi mai mică decât prognoza oficială.

„Dacă vrem să fim sinceri, adică dacă instituțiile care prezintă statistici și prognoze vor să mai fie credibile, trebuie revizuită puternic negativ prognoza de creștere economică pe anul 2021. Distorsiunile provocate de restricțiile generate de valul 4 al pandemiei creează premisa unui trimestru IV în regres și față de trimestrul 3 dar și față de trimestrul IV al anului trecut”, posta Câciu.

„Orice încercare de coafare pozitivă a indicatorilor va produce un efect de bază toxic pentru anul viitor, adică contracție economică. Din punctul meu de vedere, cel mai optimist scenariu spune că încheiem anul 2021 cu 5,1% creștere economica, iar cel mai pesimist cu 4,1%. Pentru România ar fi cel mai sănătos să nu ne mai mințim singuri”, conchidea acesta.

Comsia Națională de Prognoză a menținut în ultima actualizare, publicată la mijlocul lunii noiembrie, previziunile privind creşterea PIB în acest an la 7%, la fel ca în raportul din august.

Cine este Adrian Câciu, propunerea PSD pentru Ministerul Finanțelor: Economist, specialist în agricultură și mason

„Or să vină ăia de la Comisie să-i împrumutăm”

În data de 16 octombrie, Câciu îi ironiza pe liberali în privința creșterii economice anunțate de Guvern.

Aritmetica pentru proști: 10% la un PIB de 213 miliarde de euro este egal cu 21,3 miliarde de euro. 7% la un PIB de 2.500 euro miliarde este egal 175 miliarde euro (creșteri nominale PIB România versus Germania 2021).Dacă prostul crede ca 21 miliarde euro este mai mare decât 175 miliarde euro atunci da, prostul crede și că România are o creștere economică mai mare decât Germania. Unde ați găsit sofistii ăștia specializați în marketingul eșecului/rahatului?

Adrian Câciu, pe Facebook:

În vara acestui an Câciu îl lua peste picioar pe premierul Florin Cîțu. „Nu știu de ce ne mai trebuie banii UE, din moment ce Cîțu iese în fiecare zi cu vești extraordinar de bune despre economie! Dacă mai stă vreo 2 ani premier, or să vină ăia de la Comisie să-i împrumutăm”, scria Câciu pe Facebook, potrivit DCNews.ro.

Pe blogul său, în ultima postare, datată 4 februarie 2019, Câciu, scria despre taxe: „Bogăția costă! Pentru că atunci când începi să ai, începi să plătești (impozite, taxe, întreținere etc.). Bogăția nu se realizează cu aceleași instrumente cu care acționează un om sărac”.

Critic al companiilor din energie

Recent, Adrian Câciu a criticat creșterile de preț la energie și gaze, pe care le caracteriza drept „speculă” și „jaf”, cerând „supraimpozitarea mafioților”.

Cine este Adrian Câciu, propunerea PSD pentru Ministerul Finanțelor: Economist, specialist în agricultură și mason

Anterior, Câciu a susținut Ordonanța 114, aprobată de Guvernul PSD-ALDE în decembrie 2018, prin care statul român a impus suprataxe companiilor din energie, telecomunicații, s-au plafonat prețurile la energie și gaze și au fost introduse o serie de condiții pentru pensiile de la Pilonul II.

Aceasta a fost modificată apoi de mai multe ori, iar taxele și modificările impuse la pensiile private au fost eliminate.

Citeşte şi:

Lista miniștrilor din Guvernul PNL-PSD-UDMR. Rafila, la Sănătate, iar Firea la Ministerul Familiei

Raport: declin major al democrației în lume în ultimii ani. SUA, Ungaria, Polonia și Slovenia, pe lista țărilor care au regresat

Gigi Becali, implicat într-un accident rutier. Șoferul vinovat era băut! Reacția patronului FCSB
PARTENERI - GSP.RO
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier. Șoferul vinovat era băut! Reacția patronului FCSB
Ce se întâmplă cu fix 72 de ore înainte să mori. Primul semn care apare, oamenii de știință au făcut descoperirea
Playtech.ro
Ce se întâmplă cu fix 72 de ore înainte să mori. Primul semn care apare, oamenii de știință au făcut descoperirea
Un asteroid mai puternic decât o armă nucleară se apropie de Pământ la sfârșitul lunii decembrie 2021
Observatornews.ro
Un asteroid mai puternic decât o armă nucleară se apropie de Pământ la sfârșitul lunii decembrie 2021
Horoscop 29 noiembrie 2021. Gemenii ar fi bine să se protejeze de propriile gânduri negative, care pot împinge departe
HOROSCOP
Horoscop 29 noiembrie 2021. Gemenii ar fi bine să se protejeze de propriile gânduri negative, care pot împinge departe
A doua țară care închide complet granițele pentru străini. Accesul le va fi interzis total
Știrileprotv.ro
A doua țară care închide complet granițele pentru străini. Accesul le va fi interzis total
Lovitură cruntă primită de Anamaria Prodan. La aşa ceva chiar nu se aştepta. Primele declaraţii
Telekomsport
Lovitură cruntă primită de Anamaria Prodan. La aşa ceva chiar nu se aştepta. Primele declaraţii
Imagination de la Foreo - masca de față pe care ți-o personalizezi... pe masa din bucătărie
PUBLICITATE
Imagination de la Foreo - masca de față pe care ți-o personalizezi... pe masa din bucătărie